BlackPeak Capital a încheiat cu succes runda finală de finanțare a fondului Southeast Europe Growth Equity Fund la valoarea de 126 de milioane de euro, depășind ținta inițială de 120 de milioane de euro.
Credit Suisse și un fost angajat au fost găsiți vinovați de Curtea Penală Federală din Elveția pentru că nu au împiedicat spălarea banilor, în primul proces penal împotriva uneia dintre cele mai mari bănci din țară, transmite CNBC.
Prințul moștenitor al Coroanei britanice Charles a primitîn trei rânduri o valiză cu un milion de euro, în numerar, de la șeicul Hamad bin Jassim, un fost premier al Qatarului, dezvăluie The Sunday Times, relatează BBC News.
Guvernul de la Viena a promis contribuabililor că vor primi până la 1.000 de euro în cadrul unui amplu pachet de măsuri destinate să protejeze gospodăriile de impactul creșterii inflației, transmite Bloomberg.
Grupul bancar elvețian Credit Suisse analizează o nouă rundă de reduceri de personal, parte a unui plan de reducere a costurilor, în condițiile în care ar putea înregistra al treilea trimestru consecutiv cu minus.
O schema de ajutor de stat care ar fi trebuit să-i ajute pe producătorii din domeniul agricol și alimentar să mai recupereze din pierderile înregistrate în perioada pandemiei a creat, în fapt, o nemulțumire uriașă.
Clădirile cu risc seismic vor fi consolidate integral cu bani de la stat, inclusiv în cazul firmelor care prestează servicii publice în acele spații. Proprietarii vor fi însă obligați, în aceste condiții, să nu își vândă locuințele timp de 25 de ani în cazul persoanelor fizice și timp de 10 ani în cazul persoanelor juridice. Dacă decid să vândă în intervalul menționat, totuși, proprietarii vor restitui statului banii aferenți lucrărilori, prevede un proiect de lege adoptat de Guvern și avizat acum și de Senat.
Averile miliardarilor din industria alimentară și energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari în ultimii doi ani, în contextul creșterii prețurilor la energie și mărfurilor în timpul pandemiei, precum și pe fondul războiului din Ucraina, a dezvăluit un raport al organizației nonprofit Oxfam, relatează The Guardian.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că, până la finalul lunii mai, România trebuie să depună prima cerere de plată în PNRR, în valoare de 3 miliarde de euro.
Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil din cauza situației internaționale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, echivalent în lei. Termenul limită de depunere a cererilor de compensare este 1 decembrie 2022.
Clădirile cu risc seismic vor fi consolidate integral cu bani de la stat, inclusiv în cazul firmelor care prestează servicii publice în acele spații. Proprietarii vor fi însă obligați, în aceste condiții, să nu își vândă locuințele timp de 25 de ani în cazul persoanelor fizice și timp de 10 ani în cazul persoanelor juridice. Dacă decid să vândă în intervalul menționat, totuși, proprietarii vor restitui statului banii aferenți lucrărilori, prevede un proiect de lege adoptat de Guvern și care va fi transmis acum Parlamentului pentru dezbatere și adoptare în procedură de urgență.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și ministrul Muncii, Marius Budăi, au fost întrebați la Brașov cât cheltuiesc pe coșul zilnic de cumpărături, cei doi afirmând că prețurile au crescut simțitor.
Rubla rusească a atins vineri cel mai ridicat nivel după iunie 2020 față de euro, în urma unei reduceri neașteptate a dobânzii cheie de către banca centrală, dar a închis pe roșu, iar acțiunile au avut la rândul lor o evoluție negativă, după ce Congresul SUA a votat joi interzicerea importurilor de petrol din Rusia, transmite Reuters.
Rubla rusă s-a apreciat cu 10% și atinge nivelul de la sfârșitul lui februarie, în primele zile ale invaziei ruse a Ucranei, în urma unor progrese notabile în negocieri între Kiev și Moscova la Istanbul, de asemenea în beneficiul altor monede europene, relatează AFP.
Până la 213 miliarde de dolari sunt depozitați de către oligarhi și oficiali ruși în conturi secrete din Elveția, potrivit unei estimări făcute de asociația instituțiilor bancare din această țară, relatează Reuters.
Britanicii primesc 350 de lire pe lună dacă găzduiesc refugiați din Ucraina, conform programului guvernamental "Locuințe pentru Ucraina", care urmează să fie lansat luni. Astfel, guvernul britanic solicită oamenilor să ofere o cameră liberă sau o proprietate nelocuită unui refugiat, pentru o perioadă de cel puțin 6 luni.
Federația Română de Gimnastică (FRG) a anunțat că nu are bani pentru participarea sportivilor la competițiile internaționale și face apel la donații.
Rubla s-a depreciat și mai mult joi, atingând un nivel record față de dolar și euro, după ce agențiile de evaluare financiară Fitch și Moody's au retrogradat cu șase trepte ratingul Rusiei, la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiții), spunând că sancțiunile occidentale sporesc incertitudinile privind capacitatea țării de a-și rambursa datoriile și slăbesc economia, transmite Reuters.
Rubla rusească a scăzut, duminică, cu aproape 20%, coborând la un nou minim record față de dolarul american, transmite BBC.
O scurgere masivă de informații de la una dintre cele mai mari bănci private din lume, Credit Suisse, a scos la iveală cum ”onorabila” instituție era implicată în spălarea de bani ale unor clienți cu legături în domeniul actelor de tortură, trafic de droguri, spălare de bani, corupție și alte asemenea grave infracțiuni, scrie The Guardian.
Primăriile care au primit deja de la Guvern bani din bugetul de stat pentru acoperirea a 50% din diferența dintre prețul efectiv la care producătorii de energie termică locali ce alimentează sistemele centralizate municipale de încălzire cumpără gaze din piață și prețul plafonat de 0,250 lei/kWh (250 lei/MWh) vor putea cere Executivului sume suplimentare în acest scop, dacă în localitățile respective există riscul de sistare a livrării agentului termic către populație din cauză că CET-urile nu pot cumpăra gaze din piață, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate luni de Executiv.
Primăriile care au primit deja de la Guvern bani din bugetul de stat pentru acoperirea a 50% din diferența dintre prețul efectiv la care producătorii de energie termică locali ce alimentează sistemele centralizate municipale de încălzire cumpără gaze din piață și prețul plafonat de 0,250 lei/kWh (250 lei/MWh) vor putea cere Executivului sume suplimentare în acest scop, dacă în localitățile respective există riscul de sistare a livrării agentului termic către populație din cauză că CET-urile nu pot cumpăra gaze din piață, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Compania intrată în faliment este mai notorie pentru contractele sale de infrastructură rutieră încheiate cu instituții de stat înainte de intrarea în insolvență, precum și pentru raporturile patronului său cu justiția. Doar în anii 2009-2010, Tehnologica Radion a obținut contracte publice în valoare de 386 milioane euro.
Credit Suisse a fost acuzată, într-un proces de la un tribunal elvețian, că a permis unei presupuse bande bulgare de traficanți de cocaină să spele milioane de euro, o parte dintre ei îndesați în valize, transmite Reuters.
Mai multe organizații internaționale, printre care ONG-ul Oxfam și un grup de filantropi milionari, au propus taxarea celor mai bogați oameni de pe planetă, care ar putea să scoată miliarde de persoane din sărăcie și să vaccineze planeta împotriva COVID-19, informează AFP.