Firmele cu hotărâri judecătorești definitive pentru săvârșirea de infracțiuni economice de către asociați, cele declarate în faliment sau care nu au achitate la zi obligațiile către bugetul de stat vor putea obține autorizații pentru angajarea munictorilor străini, conform unui proiect legislativ inițiat de lideri liberali, care modifică astfel condițiile actuale pentru angajarea muncitorilor din afara Uniunii Europene. Totodată, autorizațiile muncitorilor străini vor fi acordate pentru 2 ani și prelungite automat cu aceeași perioadă, față de un an cât prevede legea în prezent.
Medicii de medicină generală, absolvenți a facultăților de medicină după anul 2005, care nu au promovat examenul de rezidențiat vor putea fi angajați la cabinetele de medicină școlară, conform unui proiect al actualei coaliții de guvernământ.
Bonele vor putea fi angajate cu contract individual de muncă încheiat și de o persoană fizică, părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, conform unui proiect de lege adoptat de Guvern. Conform proiectului, prezentat anterior de Profit.ro, persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter se vor putea angaja ca bone, iar condițiile de calificare vor fi simplificate.
Pentru asigurarea infrastructurii administrative și a resursei umane necesare gestionării afluxului masiv de persoane din Ucraina, Guvernul a dat posiblitatea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să acopere necesarul de personal până la încetarea situației, dar nu mai mult de 3 ani, prin angajări fără concurs din rândul foștilor polițiști.
Bonele vor putea fi angajate cu contract individual de muncă încheiat și de o persoană fizică, părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, conform unor modificări legislative pregătite de Guvern. De asemenea, persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter se vor putea angaja ca bone, iar condițiile de calificare vor fi simplificate.
Guvernul a aprobat, vineri, stabilirea la 30.000 de persoane a contingentului de lucrători străini non-UE, care vor fi admiși pe piața forței de muncă în anul 2020. Este vorba de un contingent egal cu cel aprobat, în mai multe etape, pentru anul curent.