Autobuzele de transport în comun din Constanța și-au schimbat locurile de întoarcere, la capetele de linie, din cauza blocajelor care s-au format în parcările exterioare ale mall-urilor în Ajun, în jurul prânzului.
Crăciunului îi sunt asociate tradiții și ritualuri dintre cele mai diverse. În multe părți din lume, este obișnuit să fie împodobit un brad, copiii și adulții merg la colindat și sunt oferite daruri.
O inițiativă legislativă propune stabilirea zilei de 24 decembrie și în România ca zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, după modelul altor state europene și chiar al instituțiilor europene.
Guvernul așteaptă punctul de vedere al Agenției de Cooperare Internațională a Japoniei (JICA) cu privire la documentația tehnică pentru ca apoi să lanseze, în luna februarie, licitația pentru construcția Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni, a anunțat, marți, ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, în cadrul întâlnirii cu delegația oficială și economică din Japonia, condusă de Kotaro Nogami, director adjunct al cabinetului prim-ministrului Shinzo Abe. JICA finanțează acest proiect cu 330 milioane de euro.
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunțat, joi, aprobarea de către Comisia Europeană a cererii de finanțare pentru construcția liniei de metrou spre aeroportul Otopeni. Ministerul Transporturilor transmisese Comisiei, în data de 24 decembrie 2017, cererea de finanțare pentru proiectul “Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”. Recent, ministrul de resort, Felix Stroe, susținea că linia de metrou va fi cu siguranță finalizată până în 2020, când România va găzdui meciuri ale Campionatului European de Fotbal, deși proiectul are termen de execuție 4 ani.
Ministerul Transporturilor anunță că, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, a aprobat și transmis la Comisia Europeană, în data de 24 decembrie 2017, Cererea de Finanțare pentru proiectul “Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”. Recent, ministrul de resort, Felix Stroe, susținea că linia de metrou va fi cu siguranță finalizată până în 2020, când România va găzdui meciuri ale Campionatului European de Fotbal, deși proiectul are termen de execuție 4 ani.