Gigantul bancar elvețian UBS a depășit la limită așteptările privind profitul din trimestrul al patrulea și a anunțat că va reîncepe răscumpărări de acțiuni în valoare de până la 1 miliard de dolari în a doua jumătate a anului.
Ammar Al Khudairy, președintele Băncii Naționale Saudite (Saudi National Bank), cel mai mare acționar al Credit Suisse, și-a prezentat demisia, la câteva zile după ce comentariile sale au precipitat prăbușirea pe bursă a băncii elvețiene, preluată ulterior de UBS.
Acțiunile europene încep ședința de luni în scădere, în contextul în care îngrijorările și incertitudinea par să persiste în sistemul bancar.
UBS Group și Credit Suisse se opun unei fuziuni forțate, chiar dacă discuțiile privind asociere orchestrată de guvern continuă, potrivit surselor Bloomberg.
Acțiunile Credit Suisse au urcat cu peste 30% la deschiderea tranzacțiilor de joi, după ce banca a anunțat că va împrumuta până la 50 de miliarde de franci elvețieni (54 de miliarde de dolari) de la Banca Națională a Elveției.
O eventuală prăbușire a Credit Suisse ar echivala cu un nou "moment Lehman Brothers", potrivit economistului american Nouriel Roubini, care recomandă investitorilor în căutare de active sigure să își plaseze banii în obligațiuni pe termen scurt și metale prețioase.
Acțiunile Credit Suisse s-au prăbușit cu 22% în tranzacțiile de miercuri, până la un nou minim record, antrenând un nou val de vânzări pe piețele de capital, pe fondul reaprinderii temerilor legate de reziliența sistemului bancar în urma căderii Silicon Valley Bank (SVB).
Acțiunile europene se depreciază în prima parte a tranzacțiilor luni, pe fondul temerilor că politicile agresive ale băncilor centrale cresc riscul de recesiune și erodează câștigurile companiilor. Lira sterlină s-a întărit în raport cu dolarul, după ce guvernul britanic a renunțat la planurile privind reducerea taxelor pentru persoanele cu venituri ridicate.
Acțiunile europene au început săptămâna cu o ședință "verde", în revenire după declinul consemnat săptămâna trecută.
Gigantul bancar elvețian Credit Suisse și Nomura Holdings, cea mai mare bancă de investiții japoneză, au avertizat că se confruntă cu pierderi de ordinul miliardelor de dolari, după ce un mare fond de hedging din SUA nu a răspuns apelurilor în marjă, forțând închiderea pozițiilor băncilor și vânzări în bloc de acțiuni pe burse.
Acțiunile bancare europene s-au depreciat puternic miercuri, iar Deutsche Bank, Credit Suisse, Commerzbank și Banco Popolare au închis la minime record, pe fondul temerilor referitoare la efectele dobânzilor ultra-scăzute pe termen lung și la evoluția economiei în contextul ieșirii Marii Britanii din UE.
Acțiunile europene au reluat joi declinul, după o apreciere în ședința de miercuri, în condițiile în care investitorii sunt îngrijorați cu privire la încetinirea economiei globale, petrolul se tranzacționează sub 27 de dolari/baril, iar titlurile din sectorul bancar înregistrează scăderi majore, transmite MarketWatch.
Principalele burse europene au încheiat ședința de joi în teritoriu negativ, consemnând a patra zi consecutivă de scăderi, trase în jos de acțiunile băncii elvețiene Credit Suisse și de sectorul auto, scrie MarketWatch. Titlurile Credit Suisse s-au prăbușit cu 11%, după ce banca a raportat cea mai mare pierdere trimestrială din ultimii șapte ani.