Uniunea Europeană a publicat vineri propuneri pentru protejarea comercianților și cumpărătorilor implicați în tranzacții onlne, dar reglementarea comerțului electronic va necesita probabil negocieri dificile cu Organizația Mondială a Comerțului (OMC), relatează Reuters, citată de News.ro.
Reglementările OMC au fost redactate în mare parte în anii 1980 și 1990, înainte de revoluția internetului, iar marile puteri comerciale au idei divergente referitoare la comerțul electronic.
Dintre cei 164 de membri ai OMC, 77 au convenit să încerce o actualizare a regulilor.
CITEȘTE ȘI Comerțul electronic trage în sus Nemo Expres: Curierii actuali nu pot acoperi cererea, unii evită să preia un nou client. Probleme și cu forța de muncă, nu poți aduce șoferi din București la TimișoaraPropunerea de nouă pagini a UE are rolul să îmbunătățească încrederea consumatorilor în tranzacțiile online, să mențină deschis accesul la internet și să protejeze comercianții de încercările de a restricționa fluxul de date sau de a profita de datele sau codul lor sursă.
Companiile și consumatorii trebuie să se bazeze pe reguli bilaterale sau regionale, fiind necesar un cadrul global, potrivit Comisiei Europene.
Statele Unite exercită presiuni pentru reformarea rapidă a OMC, președintele Donald Trump amenințând în caz contrar cu retragerea din organizație. Trump a blocat numirea unor noi judecători pentru litigiile comerciale și a adoptat tactici dure în disputele comerciale.
O sursă din Comisia Europeană a spus că există un interes foarte mare pentru a încerca stabilirea unor noi reglementări pentru OMC.
”Încercăm tot posibilul să salvăm sistemul comercial multilateral, într-o situație în care un singur membru, Statele Unite, face tot ce poate, așa pare uneori, să îl doboare”, a spus sursa.
Aproape toate încercările din trecut pentru redactarea unor noi reglementări pentru comerțul internațional au eșuat din cauza lipsei consensului din cadrul organizației, iar reformatorii au avut ca obiectiv formarea în schimb a unei mase critice de membri.
CITEȘTE ȘI Yandex, supranumită Google a Rusiei, vrea să devină echivalenta Amazon în comerțul electronicIndia a refuzat să participe la discuții referitoare la comerțul electronic, iar China a acceptat condiționat: reglementările referitoare la fluxul de date ”să respecte o precondiție de securitate”.
Sursa din Comisia Europeană a spus că schimbarea nu va fi ușoară sau rapidă. ”Cei care își exprimă speranța ca reforma comerțului electronic să fie finalizată până la următoarea reuniune ministerială a OMC (din iunie 2020)...nu sunt realiști”, a adăugat sursa.