Seceta din insula italiană Sicilia a devenit atât de gravă, încât mulți locuitori din orașul Caltanissetta nu mai au apă la robinet de două luni, ceea ce generează profituri frumoase pentru vânzătorii privați neautorizați, transmite Reuters.
În ceea ce ar fi o situație întâlnită mai degrabă într-o țară în curs de dezvoltare decât într-o economie europeană avansată, mii de sicilieni își obțin apa de la persoane fizice și grupuri care o distribuie din cisternele lor private la prețuri umflate.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
După patru ani în care precipitațiile au fost sub media istorică, Guvernul italian a declarat stare de urgență în luna mai, în încercarea de a gestiona mai bine resursele până în sezonul ploilor de toamnă, însă, între timp, situația s-a înrăutățit. Apa este raționalizată în zeci de orașe din centrul Siciliei, astfel că cetățenii sunt nevoiți să se bazeze pe cea livrată cu cisternele care poate costa familiile și firmele până la 300 de euro pe lună.
"La fiecare 15 sau 20 de zile trebuie să chem cisterna să umplu rezervoarele pe care le am acasă", spune Alberto Micciche, un locuitor din cartierul Poggio Fiorito, situat la periferia orașului Caltanissetta.
Însă, costul unei încărcături de 8.000 de litri de apă s-a dublat comparativ cu situația de anul trecut, ajungând la aproximativ 100 de euro, continuă Micciche. La asta se adaugă și costul suplimentar pentru pomparea apei din rezervoare până la bucătărie sau baie. "Simpla deschidere a robinetului este costisitoare", susține Alberto Micciche.
În restul orașului Caltanissetta, autoritățile asigură o aprovizionare regulată cu apă doar câteva ore pe săptămână, în funcție de cartier.
Problemele în aprovizionarea cu apă nu sunt o noutate pentru sicilieni, mulți dintre ei având rezervoare pe acoperiș sau în subsol, pentru a face față perioadelor de deficit de apă, însă aceste soluții se dovedesc insuficiente pe măsură ce secetele devin mai lungi și mai severe.
Firmele care au nevoie de o aprovizionare constantă cu apă potabilă, precum restaurantele, sunt exasperate de faptul că cererea depășește cu mult oferta, iar prețurile au explodat.
CITEȘTE ȘI DN Agrar, companie controlată de familia olandeză de Boer - Profit constant, în contexul diminuării prețului mediu al laptelui. Roboți în ferme, reducând semnificativ munca manuală"Mulți proprietari de cisterne știu că ești într-o situație dificilă și profită de acest lucru. Este ca și cum ai fi șantajat", este de părere Michele Tornatore, proprietarul restaurantului 'Sale e Pepe' (sare și piper) din Caltanissetta. "Dacă cisternele pot face rost de apă, de ce nu există apă la robinet?", se întreabă Tornatore.
La nivel oficial, apa este considerată un bun public și nu poate fi vândută de persoane fizice, care au puțuri private numai pentru uz personal. Numai cisternele private autorizate pot distribui apa pe care au scos-o din surse publice, percepând un tarif pentru transport. Pentru a face acest lucru, cisternele trebuie să plătească la rândul lor un tarif la compania locală de apă.
Cu toate acestea, regulile sunt frecvent ocolite, ceea ce creează un posibil risc pentru sănătatea publică. Multe cisterne nu sunt înregistrate și operează fără supraveghere sau reglementări, livrând apă din surse necontrolate și de o calitate incertă.
Autoritățile din mai multe orașe siciliene au aplicat amenzi de mii de euro în acest an pentru distribuirea neautorizată și vânzarea de apă contaminată.
Salvatore Cocina, directorul departamentului de protecție civilă din Sicilia, afirmă că insula caută noi surse de apă și repară puțurile abandonate, dar situația este atât de gravă încât, în cazuri excepționale, primarii ar trebui să își folosească puterile pentru a prelua, temporar, puțurile private.
"Ca și în situația de urgență creată de COVID-19, toată lumea va trebui să își aducă contribuția", punctează Cocina.