UPDATE. Peste 4.700 de cazuri de infectare cu noul coronavirus la nivel național în ultimele 24 de ore. Incidența în București a trecut de 2 la mie

UPDATE. Peste 4.700 de cazuri de infectare cu noul coronavirus la nivel național în ultimele 24 de ore. Incidența în București a trecut de 2 la mie

Sursa foto: Ad C | Dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 9 ian 2022

Conform datelor centralizate de DSP București indică cea mai mare rată a infectărilor cu noul coronavirus din noiembrie 2021 până în prezent, în țară fiind centralizate aproximativ 4.700 de cazuri noi.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) București, incidența infectărilor în Capitală a ajuns la 2,17, valoare care nu a mai fost înregistrată de la sfârșitul lui noiembrie 2021, transmite News.ro. Sâmbătă, valoarea acestui indicator era 1,76.

Urmărește-ne și pe Google News

Grupul de Comunicare Strategică anunță că până duminică, la ora 10:00, s-au înregistrat peste 4.700 de cazuri noi de COVID-19 și au fost raportate 14 decese. ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 9 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.712 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 14 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.”, transmite  Grupul de Comunicare Strategică.

PROFIT NEWS TV Noua taxă auto - Dan Barbu: Nu știu dacă este soluția ideală. Se pot găsi soluții mai ușoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Noua taxă auto - Dan Barbu: Nu știu dacă este soluția ideală. Se pot găsi soluții mai ușoare

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.712 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.324 mai puțin decât în ziua anterioară. 391 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, indica datele transmise duminică. În București sunt 860 de cazuri noi de COVID-19, în Cluj - 419, Suceava - 415.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în creștere în toate județele și în București. În total, până astăzi, 9 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.844.537 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 14.229 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Numărul locuințelor asigurate a crescut. Cele mai asigurate zone - Transilvania, Capitala, Muntenia. La polul opus - Bucovina și Maramureș, cu doar 3% CITEȘTE ȘI Numărul locuințelor asigurate a crescut. Cele mai asigurate zone - Transilvania, Capitala, Muntenia. La polul opus - Bucovina și Maramureș, cu doar 3%

1.758.184 de pacienți au fost declarați vindecați. Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din 08.01.2022, pentru data de astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apărute în platforma electronică dedicată.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 227 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

HARTĂ Primăria București vrea să prelungească 10 mari bulevarde până în șoseaua de centură. Care sunt ”drumurile radiale” CITEȘTE ȘI HARTĂ Primăria București vrea să prelungească 10 mari bulevarde până în șoseaua de centură. Care sunt ”drumurile radiale”

Până astăzi, 59.011 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 08.01.2022 (10:00) – 09.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 14 decese (9 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dolj, Gorj, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava și Municipiul București.

Dintre cele 14 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani,  4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 ani. 13 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Metrorex explică de ce călătorii care nu poartă măști de protecție nu pot fi sancționați CITEȘTE ȘI Metrorex explică de ce călătorii care nu poartă măști de protecție nu pot fi sancționați

Din totalul de 14 pacienți decedați, doar unul a survenit la o persoană vaccinată, grupa de vârstă 60-69 ani, având comorbidități asociate. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.565, cu 141 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 408 persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 408 pacienți internați la ATI, 30 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 108 sunt minori, 99 fiind internați în secții, cu 6 mai mult decât în ziua anterioară și 9 la ATI, similar cu ziua anterioară.

ULTIMA ORĂ Legea energiei, schimbată: prețuri plafonate doar pentru casnici vulnerabili, comision de reziliere la schimbarea furnizorului. Producătorii - dezlegați de \ CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Legea energiei, schimbată: prețuri plafonate doar pentru casnici vulnerabili, comision de reziliere la schimbarea furnizorului. Producătorii - dezlegați de "glia" pieței centralizate. Compensare cantitativă și scutire de taxe pentru prosumator

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.195.350 de teste RT-PCR și 6.324.496 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.178 de teste RT-PCR (5.148 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.030 la cerere) și 24.934 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 24.333 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.092 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.005 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.150 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

viewscnt
Afla mai multe despre
coronavirus
bucuresti