Suspiciune că polițiștii au normă de amenzi în criză. Reacția IGPR

Suspiciune că polițiștii au normă de amenzi în criză. Reacția IGPR

Inquam Photo

scris 18 apr 2020

Comisarul de poliție Georgian Drăgan din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), susține că polițiștii nu au normă de amenzi, dar că rolul lor în această perioadă este de a acționa pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

În ultima perioadă au fost semnalate cazuri în care polițiștii aplică amenzi pentru motive ce pot sugera un exces de zel și o interpretare aparte a legii, precum faptul că data declarației pe proprie răspundere a fost modificată, deși rămâne în continuare lizibilă, sau că declarația nu este scrisă corect gramatical de mână. Guvernul chiar a simțit nevoia să precizeze că pentru astfel de cazuri nu trebuie aplicate amenzi.

Urmărește-ne și pe Google News

”Vreau să clarific câteva aspecte. În primul rând, polițiștii nu au normă de amenzi. Permanent colegii mei sunt sfătuiți să respecte drepturile și libertățile cetățenilor, să analizeze obiectiv fiecare caz în parte și să aplice măsurile legale doar atunci când situația o impune. Misiunea noastră este siguranța cetățeanului, iar prevenirea criminalității rămâne prima noastră opțiune. (...) Știm că sancțiunile pot părea mari, însă vreau să fac o precizare, scopul polițiștilor în aceste zile nu este - așa cum am mai spus – acela de a sancționa și acela de a fi alături de oameni, în special pentru a limita răspândirea noului coronavirus”, a declarat Georgian Drăgan, conform news.ro.

VIDEO&FOTO Premierul Orban a inspectat lucrările la metroul către Drumul Taberei: Puțină lume mai crede că putem termina! În mai încep testele cu trenuri, iar darea în folosință rămâne 30 iunie CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Premierul Orban a inspectat lucrările la metroul către Drumul Taberei: Puțină lume mai crede că putem termina! În mai încep testele cu trenuri, iar darea în folosință rămâne 30 iunie

PLUS a cerut Ministerului Afacerilor Interne transparentizarea procesul de sancționare a cetățenilor care încalcă măsurile prevăzute de ordonanțele militare emise în perioada martie-aprilie 2020.

”Solicitarea este făcută în urma îngrijorării legate de posibilitatea ca numărul de sancțiuni să fie folosit ca indicativ al eficienței forțelor de ordine și în detrimentul unor altor măsuri care nu implică aspectul punitiv. PLUS consideră că, deși starea de criză presupune un număr de măsuri excepționale și suspendarea unor drepturi pe o perioadă prestabilită, ea nu implică și excese ale autorităților sau suprautilizări ale măsurilor punitive sau de forță. Considerăm că dialogul dintre instituțiile statului și cetățeni este esențial, cu precădere în perioadele de criză. Ne dorim să nu cădem în greșeala de a considera că este normal să abuzăm de puterile oferite de ordonanțele militare împotriva cetățenilor. Suntem convinși că stresul de la nivelul întregii societăți se resimte și mai acut în rândul celor din linia întâi și, pentru a nu lăsa să planeze nicio urmă de îndoială, credem că Ministerul de Interne trebuie să ducă exercițiul transparenței instituționale până la capăt”, a transmis PLUS.

Formațiunea susține că au fost aplicate 200.000 de amenzi, ceea ce este ”o cifră uriașă, însumând aproximativ procentul de 1% dintre cetățenii români”.

FOTO Dacia 1300 în centrul pustiu al New York CITEȘTE ȘI FOTO Dacia 1300 în centrul pustiu al New York

”Or, asta ne spune că avem o frenezie a amenzilor fără să știm dacă ele sunt sau nu meritate, dacă sunt rezultatul unui comportament generalizat și dacă acest tip de sancționare funcționează sau nu. Nu știm nici care este procentul de amenzi din zona rurală sau cea urbană, nu știm dacă ele sunt adaptate specificului local și nici care este efectul concret al acestui comportament. Din calculele noastre, cifra totală a amenzilor tinde să fie în creștere și să ajungă în scurt timp la 100 de milioane de euro. Este cel puțin ciudat să ajungi în câteva săptămâni la o astfel de sumă și ne este teamă că acumularea rapidă a unui număr extrem de mare de amenzi poate să aducă și excese de zel absolut problematice în acest moment delicat“, a declarat Victor Giosan, membru al Celulei executive de criză PLUS pe domeniul Reforma administrației publice și digitalizarea statului.

viewscnt
Afla mai multe despre
politie
amenzi