Riscul de reinfectare cu varianta de coronavirus Omicron este de peste cinci ori mai mare față de variantele precedente, iar aceasta nu a arătat niciun semn că este mai blândă decât Delta, a arătat un studiu britanic, în timp ce numărul cazurilor crește în întreaga Europă și amenință sărbătorile de sfârșit de an.
Rezultatele studiului realizat de Imperial College din Londra se bazează pe datele Agenției de Securitate a Sănătății din Marea Britanie și ale Serviciului Național de Sănătate privind persoanele care au fost testate pozitiv pentru Covid-19 într-un test PCR în Anglia între 29 noiembrie și 11 decembrie, relatează News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Nu găsim nicio dovadă (atât pentru riscul de asistență la spitalizare, cât și pentru starea simptomelor) ca Omicron să aibă o severitate diferită față de Delta”, spune studiul, deși a adăugat că datele privind spitalizările rămân foarte limitate.
”Controlând starea de vaccinare, vârstă, sex, etnie, statut asimptomatic, regiune și data specimenului, Omicron este asociat cu un risc de reinfecție de 5,4 ori mai mare în comparație cu Delta”, a adăugat studiul, care este datat 16 decembrie.
Protecția oferită de infecția anterioară împotriva reinfectării cu Omicron poate fi și de numai 19%, a spus Imperial College (ICL) într-un comunicat, menționând că studiul nu a fost încă evaluat de colegi neimplicați în realizarea cercetării.
Cercetătorii au descoperit un risc semnificativ crescut de a dezvolta un caz simptomatic Omicron în comparație cu Delta la două sau mai multe săptămâni după a doua doză de vaccin și la două sau mai multe săptămâni după doza de rapel.
Studiul a implicat vaccinurile AstraZeneca și Pfizer.
CITEȘTE ȘI Voucherele de vacanță vor fi acordate în 2022, dar folosite doar la unități turistice care nu au arierate la statPe baza estimărilor utilizate pentru măsurarea eficacității vaccinului împotriva infecției simptomatice cu varianta Delta, aceasta se traduce în cazul Omicron printr-o eficacitate a vaccinului între 0% și 20% după două doze și între 55% și 80% după o doză de rapel.
Acest studiu oferă dovezi suplimentare cu privire la măsura foarte substanțială în care Omicron poate evita imunitatea anterioară dată atât de infecție, cât și de vaccinare”, a spus profesorul Neil Ferguson, conducătorul studiului, în comunicatul ICL.
Acest nivel de evaziune imunitară înseamnă că Omicron reprezintă o amenințare majoră și iminentă pentru sănătatea publică”.
Dar dr. Clive Dix, fostul președinte al Grupului operativ pentru vaccinuri din Regatul Unit, a spus că este important să nu suprainterpretam datele.
”Concluziile se bazează pe ipoteze despre Omicron, despre care nu avem încă suficiente date. De exemplu, nu avem date despre răspunsul imun celular, care acum este probabil să conducă la eficacitatea vaccinurilor. Aceasta este o ipoteză crucială care lipsește în modelare”, a spus Dr. Dix.
CITEȘTE ȘI VIDEO Aglomerație la Aeroportul Otopeni. Restricții și număr mare de români care se întorc în țară de SărbătoriUnele dintre concluzii sunt diferite de datele care apar din Africa de Sud, unde vaccinurile rezistă bine împotriva bolilor severe și a morții în prezent, a spus el.
„Există o mare incertitudine în aceste estimări modelate și nu putem fi încrezători în ceea ce privește impactul booster-urilor împotriva Omicron decât atunci când avem încă o lună de date reale despre numărul de spitalizări în UTI și decesele”, a subliniat el.
Un studiu anterior realizat de compania britanică SIREN, care analizează riscul de reinfectare la lucrătorii din domeniul sănătății, efectuat înainte de apariția Omicron, a constatat că o primă infecție cu coronavirus a oferit o protecție de 85% față de a doua infectare, pentru următoarele șase luni.
Datele analizate de Imperial College s-au bazat pe 333.000 de cazuri, inclusiv 122.062 de Delta și 1.846 care au fost confirmate ca variantă de coronavirus Omicron prin secvențierea genomului.
CITEȘTE ȘI Guvernul decide să majoreze în ianuarie și salariile profesorilorProfesorul Azra Ghani de la Imperial College, care a condus studiul, l-a descris ca fiind ”esențial pentru modelarea traiectoriei viitoare probabile a valului Omicron și a impactului potențial al vaccinării și al altor intervenții de sănătate publică”.
Noile descoperiri ar putea accelera impunerea unor restricții mai stricte într-un număr de țări europene, în încercarea de a stopa răspândirea noii variante.