CONFIRMARE Poștașii au devenit agenți ANAF - început distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală

CONFIRMARE Poștașii au devenit agenți ANAF - început distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 09:18

Compania Națională “Poșta Română” a început distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală conform Convenției încheiate cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza OUG nr. 116/2024 privind măsuri pentru sistemul de informare, comunicare și încasare a obligațiilor bugetare care fac obiectul măsurilor de anulare a unor obligații bugetare prevăzute de OUG nr. 107/2024.

Profit.ro a anunțat anterior că poștașul devine agent ANAF pentru amnistia fiscală.

Urmărește-ne și pe Google News

Peste 800.000 de contribuabili vor primi aceste notificări, care includ detalii despre cuantumul obligațiilor restante la 31 august 2024, împărțite în sumele ce trebuie achitate și sumele care pot face obiectul anulării.

Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
FOTO Sindicatul Petrom, cu zeci de mii de membri, reclamă la Curtea Constituțională tăierea masivă a scutirii de impozit pe venit a mai multor beneficii extrasalariale, cu accent pe prima de concediu CITEȘTE ȘI FOTO Sindicatul Petrom, cu zeci de mii de membri, reclamă la Curtea Constituțională tăierea masivă a scutirii de impozit pe venit a mai multor beneficii extrasalariale, cu accent pe prima de concediu

Prin intermediul Poștei Române, contribuabilii vor primi la domiciliu:

  • Scrisoarea de informare care detaliază cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la 31 august 2024, împărțit în sumele care trebuie achitate și cele care pot face obiectul anulării.

- Modelul "Notificării privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare".

- Modelul "Cererii privind anularea unor obligații bugetare".

În plus, curierii poștali vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conține "Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare" și vor expedia acest document către organul fiscal central competent.

Poșta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poștal, sumele aferente obligațiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităților fiscale prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligații în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.

Amnistia vizează obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, iar termenul limită pentru depunerea cererilor este de 25 noiembrie.

EXCLUSIV FOTO - TED’s Coffee discută cu fonduri de investiții o extindere agresivă. Posibilă vânzare a pachetului majoritar CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO - TED’s Coffee discută cu fonduri de investiții o extindere agresivă. Posibilă vânzare a pachetului majoritar

Din totalul sumei de 71,8 miliarde de lei (datorii și accesorii) lei se apreciază că raportat la valoarea creanțelor bugetare posibil de încasat (prin acordarea de facilități fiscale), din care valoarea creanțelor bugetare de 60,5 miliarde lei și a accesoriilor în valoare de 11,3 miliarde lei dar și în funcție de termenele scadente ale acestora, un procent rezonabil de 15% se estimează că va fi încasat suplimentar la bugetul general consolidat suma de aproximativ 9 miliarde lei.

De asemenea prin acordarea bonificației de 3% se estimează că din impozitul pe profit datorat și plătit precum și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în valoare de 37 miliarde lei (37 miliarde lei *3% = 1,1 miliarde lei. Total impact net al măsurii de acordare a facilităților fiscale este de 7,9 miliarde lei, explică Ministerul Finanțelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
posta romana
amnistie fiscala