Ponderas devine cel mai mare spital al Regina Maria, fondatorul a fost cooptat în Consiliul de Administrație al rețelei

Ponderas devine cel mai mare spital al Regina Maria, fondatorul a fost cooptat în Consiliul de Administrație al rețelei
scris 22 mar 2016

Rețeaua de sănătate Regina Maria a achiziționat spitalul Ponderas, specializat în chirurgie metabolică de avangardă, care devine cea mai mare unitate a rețelei, iar Dr. Cătălin Copăescu, fondatorul și directorul general al Ponderas, va fi numit membru în consiliul de administrație al Regina Maria. Informația a fost anunțată marți de Profit.ro. Planurile viitoare pentru Ponderas sunt extinderea specialităților chirugicale abordate și o creștere cu 30% a capacității în următorii ani.

Cele două părți nu au dorit să facă publică valoarea tranzacției. Aceasta este cea mai mare tranzacție derulată între două companii de servicii medicale de pe plan local și în prezent așteaptă avizul Consiliului Concurenței.

Urmărește-ne și pe Google News

”Parteneriatul pe care îl facem astăzi ține de valoarea adăugată mare pe care o aduce Ponderas. Pentru noi, Ponderas devine cel mai mare spital al Rețelei, cu care vom construi și mai mult pe zona de calitate și excelență medicală. Împreună, vom continua să dezvoltăm și centrul de training pentru personalul medical. Ne propunem să fie cu cel puțin 30% mai mare ca și capacitate și dacă lucrurile merg bine ne uităm să-l dezvoltăm și mai mult, să devină de invidiat la nivel regional”, a declarat Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.

Spitalul Ponderas are în prezent 141 de paturi, repartizate în rezerve de lux în regim single, 200 de medici specialiști și a realizat 30.000 de intervenții chirurgicale laparoscopice, dintre care 

Acesta este al cincilea spital al rețelei Regina Maria, care mai deține două spitale în București (Euroclinic și Băneasa), unul la Brașov și unul la Bacău. Recent, compania a anunțat o investiție de 15 milioane euro într-un spital privat generalist în centrul orașului Cluj Napoca, care va fi construit de la zero și va fi inaugurat până la jumătatea anului 2017. 

Cătălin Copăescu este acționarul majoritar al Ponderas cu  84,14% din acțiuni, Alina Ambrozie, Daniela Godoroja și Mihai Vasile Godoroja dețin fiecare câte 4,94%, iar Ana Maria Pascu 1%.

”În 2013, am conturat acest vis, numit Ponderas Hospital, și am construit în România un centru de excelență în chirurgie metabolică, acreditat de cele mai înalte foruri medicale internaționale. Intrarea Ponderas în Rețeaua de sănătate Regina Maria este un proiect amplu de dezvoltare și extindere a influenței unui spital de excelență în chirurgie de avangardă la nivel regional. În contextul unei piețe medicale foarte dinamice, ne-am dorit un partener de drum lung, care să împărtășească aceleași valori și obiective cu ale noastre. Ne dorim creșterea capacității medicale și a numărului de specialități, păstrând același focus pe un act medical de excelență”, a arătat dr. Cătălin Copăescu.

Ponderas (fostul spital Delta Hospital) a fost deschis în anul 2011 și a avut o evoluție spectaculoasă, ajungând în cinci ani la afaceri de 16,1 milioane euro. Valoarea este cu 50% mai mare decât nivelul raportat în 2014, când a înregistrat și un profit net de 450.000 euro. Pentru 2016, Dr. Cătălin Copăescu estimează că Ponderas va depăși 20 milioane euro cifră de afaceri.  

Astfel, Regina Maria, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 65 milioane euro și care estimează o creștere organică de 20% în acest an,  se apropie vertiginos de pragul de 100 milioane euro.

La începutul anului trecut, Ponderas și-a dublat capacitatea prin relocarea într-o nouă clădire. De altfel, discuțiile dintre Regina Maria și Ponderas au început după acest eveniment.

Potrivit unor date furnizate anterior, cea mai mare parte a afacerilor Ponderas este generată de activitatea spitalului, cu precădere de chirurgia metabolică și chirurgia generală laparoscopică.

În procesul de tranzacție, părțile au fost asistate de EY și RTPR Allen&Overy (pentru Regina Maria) respectiv de PwC și D&B David și Baias (pentru Ponderas).

Regina Maria investește 15 mil. euro la Cluj în cel mai mare spital al rețelei din afara Capitalei, construit în parteneriat cu Horia Ciorcilă CITEȘTE ȘI Regina Maria investește 15 mil. euro la Cluj în cel mai mare spital al rețelei din afara Capitalei, construit în parteneriat cu Horia Ciorcilă

Recent, Fady Chreih a declarat pentru Profit.ro că rețeaua are un buget mare pentru investiții, atât pentru achiziții, cît și pentru clinici noi.

”Ne uităm la mai multe ținte de achiziții. Vom face achiziții și pe partea de spitale, clinici și laboratoare. Nu avem o abordare oportunistică, ci o abordare strategică. Știm foarte bine cum vrem să arate Regina Maria până în 2020-2021 și ne-am făcut un plan de management pe anumite zone în care vrem să devenim lideri în calitatea actului medical, iar achizițiile ne vor ajuta să atingem aceste obiective. Avem în lucru tranzacții, dar anunțăm după ce semnăm. Încercăm să facem niște dealuri strategice, care să ne consolideze poziția ori într-un oraș sau o regiune sau în calitatea actului medical”, a explicat șeful Regina Maria.

De asemenea, Fady Chreih a arătat că rețeaua se va concentra mai mult pe partea de spitale. Cele patru unități pe care Regina Maria le deține în prezent generează 28-30% din cifra de afaceri totală.

Anul trecut, Regina Maria și-a schimbat acționariatul, după ce fondul de investiții Advent și Wargha Enayati, fondatorul Regina Maria, au vândut rețeaua către fondul Mid Europa Partners, în cea mai mare tranzacție din istoria pieței, de 145 milioane euro. Rețeaua Regina Maria cuprinde 4 spitale, 24 de clinici, două maternități, 6 campusuri medicale, 6 centre de imagistică, 13 laboratoare acreditate, bancă proprie de celule stem și peste 180 de policlinici partenere în țară.

viewscnt
Afla mai multe despre
regina maria
ponderas
achiziție