Părinții vor fi plătiți de la buget să stea acasă cu copiii până la încheierea anului școlar

Părinții vor fi plătiți de la buget să stea acasă cu copiii până la încheierea anului școlar
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 29 apr 2020

Un părinte va avea dreptul anul acesta la zile libere, plătite de la buget, pentru supravgeherea copilului, nu doar pe perioada stării de urgență, ci până la încheierea anului școlar, prevede un proiect de lege avizat în Camera Deputaților. 

Proiect inovativ în contextul pandemiei: măști, mănuși, alcool sanitar și șervețele antibacteriene vândute prin intermediul unui vendomat, în condiții de igienă și la prețuri modice CITEȘTE ȘI Proiect inovativ în contextul pandemiei: măști, mănuși, alcool sanitar și șervețele antibacteriene vândute prin intermediul unui vendomat, în condiții de igienă și la prețuri modice
Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Legea prevede acum că pe perioada stării de urgență, unul dintre părinţi are drept la acordarea de zile libere pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanţelor şcolare, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ şi a unităţilor de educaţie antepreşcolară.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
Două ventilatoare mobile performante au ajuns la medicii din linia întâi în urma donațiilor prin platforma „Donează pentru linia întâi” CITEȘTE ȘI Două ventilatoare mobile performante au ajuns la medicii din linia întâi în urma donațiilor prin platforma „Donează pentru linia întâi”

Mai este important: Recent, președintele Iohannis a anunțat că școlile nu vor mai fi redeschise după 15 mai, data limită a stării de urgență, ci doar în septembrie, "pentru majoritatea studenților, elevilor și preșcolarilor", urmând să continue doar cursuri online. Totodată, starea de urgență este foarte probabil să nu fie prelungită după 15 mai.

Consultațiile medicale la distanță, salvatoare în perioada stării de urgență, au nevoie de legislație pentru a continua și după 15 mai CITEȘTE ȘI Consultațiile medicale la distanță, salvatoare în perioada stării de urgență, au nevoie de legislație pentru a continua și după 15 mai

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, care clarifică condițiile de acordare a zilelor libere pentru părinți, a fost amendată însă de comisia de specialitate din Camera Deputaților pentru a permite părinților să-și surpvegeheze copii acasă și după încetarea stării de urgență, până la încheierea anului școlar.

Brandul de mobilă de lux Rovere Mobili a lansat magazinul online www.rovereshop.ro CITEȘTE ȘI Brandul de mobilă de lux Rovere Mobili a lansat magazinul online www.rovereshop.ro

Astfel, ”prin excepție, în anul 2020”, prevederile privind zilele libere ”se aplică și pe perioada imediat următoare încetării stării de urgență, până la încheierea anului școlar”, stabilește forma adoptată de Parlament.

INTERVIU Bogdan Hristescu, Director General Regional Euronet World Wide, despre premium în business CITEȘTE ȘI INTERVIU Bogdan Hristescu, Director General Regional Euronet World Wide, despre premium în business

Pentru a intra în vigoare, proiectul de adoptare a ordonanței mai trebuie votat în plenul Camerei Deputaților și promulgat de șeful statului.

ULTIMA ORĂ DECIZIE - Două salarii minime în plus anual și vaccinare gratuită pentru toți profesorii; 3 salarii minime la titularizare în rural; încă 1 salariu minim la pensionare CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE - Două salarii minime în plus anual și vaccinare gratuită pentru toți profesorii; 3 salarii minime la titularizare în rural; încă 1 salariu minim la pensionare

Părinții pot beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţi, precum epidemia de Coronavirus. Plata zilelor libere va fi asigurată dintr-un fond alimentat din contribuția asiguratorie pentru muncă suportată de angajator, potrivit proiectului de lege intrat în vigoare luna trecută.

PROCEDURA PRIVIND ACORDAREA ȘI DECONTAREA ZILELOR LIBERE POATE FI CONSULTATĂ AICI

 

viewscnt
Afla mai multe despre
zi
zile
libere
libera
parinti
supreveghere
copii
elevi
scoli
inchise
meteo
fenomene
proiect
lege