Neimpozitarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei trece în mod tacit de Senat, pentru că puterea nu a vrut să voteze

Neimpozitarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei trece în mod tacit de Senat, pentru că puterea nu a vrut să voteze
scris 14 dec 2022

Proiectul legislativ prin care PNL propune majorarea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului pentru care pensiile sunt scutite de impozitare a fost adoptat în mod tacit de către senatori, fără ca reprezentanții puterii să-i întocmească vreun raport în comisiile de specialitate pentru a fi votat în plenul Senatului. Proiectul va fi transmis acum spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților și rămâne de văzut dacă puterea se va grăbi sau nu să îl adopte până la finele acestui an.

Termenul de adoptare a proiectului în Senat s-a împlinit miercuri, 14 decembrie, și deși opoziția solicitase cu câteva zile înainte fie întocmirea unui raport pentru vot, fie prelungirea termenului de dezabatere, majoritatea PSD-PNL-UDMR se pare că nu a dorit ca proiectul să fie votat în Senat.

Urmărește-ne și pe Google News

Camera superioară a Legislativului a avut ședință de plen chiar în data de 14 decembrie, dar comisiile de specialitate nu au întocmit raport asupra proiectului pentru a putea fi votat. 

Pentru a ajutat la deputați, proiectul mai trebuie anunțat ca adoptat tacit într-o ședință de plen a Senatului, iar prima este programată la începutul săptămânii viitoare.

DOCUMENT ANRE confirmă - NU toți trebuie să depună Declarație pentru a primi compensarea la facturile de energie și gaze. Cine trebuie să depună Declarația și cum arată formularul CITEȘTE ȘI DOCUMENT ANRE confirmă - NU toți trebuie să depună Declarație pentru a primi compensarea la facturile de energie și gaze. Cine trebuie să depună Declarația și cum arată formularul

De ce este important: Codul fiscal, la ”Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii”, prevede în momentul de față faptul că venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii. Ultima actualizare a acestui plafon s-a realizat prin Legea nr. 2 din 12 ianuarie 2017 pentru modificarea șicompletarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, de la o valoare inițială dc 1.050 lei, la 2.000 lei.

În contextul ”creșterii accelerate a prețurilor de consum și al erodării puterii de cumpărare a persoanelor vârstnice cu pensii mici, ca formă de compensare parțială a inflației din ultima perioadă”, așa cum a argumentat în expunerea proiectului, PNL a propus majorarea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului pentru care pensiile sunt scutite de impozitare.

PNL arată că în ultimii 5 ani nu au mai intervenit ajustări asupra acestui plafon care stabilește venitul impozabil lunar din pensii, deși inflația anuală a variat între 3% și peste 14%. Mai mult decât atât, majorările succesive ale punctului de pensie operate în perioada 2017-2022, au determinat creșterea veniturilor din pensii peste plafonul de 2.000 de lei pentru mulți pensionari, majorări care, în parte, au fost sterilizate de aplicarea impozitului lunar din pensiipentru sumele care depășeau nivelul de 2.000 de lei.

Liberalii au calculat că majorarea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a sumei neimpozabile are un impact bugetar brut estimat de aproximativ 87,49 milioane lei lunar.

FOTO Tarife uriașe la gondola Sinaia CITEȘTE ȘI FOTO Tarife uriașe la gondola Sinaia

Potrivit inițiatorilor, impactul bugetar va fi acoperit/compensat în integralitate din: 

- creșterea veniturilor bugetului de stat, peste prognoze, din următoarele surse fiscale: TVA, alte taxe și impozite fiscale. De asemenea, măsura va genera stimularea/menținerea consumului agregat a1 populației vârstnice și o valoare mai mare a veniturilor bugetare.

- creșterea veniturilor bugetului general consolidat în prima parte a anului 2022, în special pentru următoarele categorii de venituri: impozitul pe salarii și venit (+18,4% în primele 6 luni);contribuții de asigurări (+ 9,7% în primele 6 luni). Această creștere a veniturilor, care este superioară prognozelor care au stat la baza fundamentării bugetului dc stat pentru anul 2022, permite implementarea majorării plafonului de venit neimpozabil din pensii încă din cursul anului 2022.

Liberalii mai susțin că măsura se întemeiază bugetar pe surse precise de finanțare și asigură, concomitent, următoarele avantaje asupra societății și mediului economie:

- contribuie la creșterea puterii de cumpărare pentru aproximativ 1 milion de pensionari care au un cuantum al pensiilor mai mic sau egal cu 3.000 de lei;

- contribuie la menținerea unei cereri cel puțin constante în economie, cu efecte pozitive asupra operatorilor economici români (care produc și comercializează produse pe piața internă) și asupra creșterii economice;

- contribuie la creșterea veniturilor bugetare fiscale din TVA, accize și alte taxe și alte impozite asociate utilizării bunurilor.

Adrian Năstase, despre culisele privatizării Petrom și opoziția Austriei pentru aderarea României la Schengen. „Scriu aceste rânduri cu o oarecare tristețe.” CITEȘTE ȘI Adrian Năstase, despre culisele privatizării Petrom și opoziția Austriei pentru aderarea României la Schengen. „Scriu aceste rânduri cu o oarecare tristețe.”

Prim-ministrul Nicolae Ciucă declarase, încă din august, că s-a discutat în cadrul PNL despre neimpozitarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei, însă o discuție finală pe această temă va avea loc în coaliția de guvernare. 

”Este o variantă pe care am discutat-o și în ședința de astăzi, este o propunere pentru că dați-mi voie să continuăm cu aceeași abordare responsabilă, fără să le creăm oamenilor așteptări sau, și mai rău, iluzii vizavi de măsurile pe care le luăm. S-a discutat și în ședința de astăzi a această propunere, care a aparținut Partidului Național Liberal încă din vremea când conducea Ministerul Muncii. Toate aceste chestiuni trebuie discutate cu partenerii noștri din coaliție și ele trebuie validate în coaliție, desigur, ținând cont de resursele bugetare la dispoziție, pe baza impactului pe care acestea le vor avea”, a declarat Nicolae Ciucă.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
pensii
impozit
neimpozitate
mici
3.000 lei
pol
proiect ciuca
coalitie