Darea în plată ar trebui să fie aplicată doar în cazul în care debitorul deține un singur imobil ca reședință, fiind inechitabil ca un creditor să suporte costul împrumutului în cazul existenței altor bunuri imobile.
Acesta este modelul pe care London Economics l-a propus într-un studiu comandat de Comisia Europeană, cu scopul de a afla care sunt cele mai bune practici la darea în plată în cazul creditelor ipotecare. Concluziile studiului au fost asumate de Grupul Utilizatorilor de Servicii Financiare (FSUG), organ consultativ al Comisiei Europene.
Analiza London Economics, consultată de Profit.ro, a pornit și de la modelul Spaniei, singura țară unde darea în plată este prevăzută la nivel de lege, dar în anumite condiții destul de restrictive.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Modelul propus Comisiei Europene
Concluziile studiului arată că, în primul rând, darea în plată nu are sens să fie aplicată înainte de începerea executării silite, deoarece este de așteptat că banca a manifestat diligență până la momentul respectiv, iar clientul a încercat să-și respecte obligațiile de plată.
În al doilea rând, London Economics arată că singurul criteriu de eligibilitate ar trebui să fie statutul imobilului ipotecat, respectiv acesta să fie reședință familială.
“Darea în plată ar trebui să se aplice doar asupra reședinței principale a familiei, asupra proprietății în care o familie își petrece majoritatea timpului. Nu pare echitabil ca unui creditor să i se ceară să suporte povara creditului în cazul în care debitorul deține o altă proprietate, întrucât scopul dării în plată este de a fi folosită in extremis (în cazuri extreme, de forță majoră – n.r.), când toate celelalte eforturi au fost epuizate și nu s-a reușit păstrarea reședinței principale a familiei”, se spune în recomandarea London Economics.
În al treilea rând, darea în plată nu ar trebui aplicată atunci când împrumutatul deține și alte bunuri care pot fi lichidate în vederea achitării ipotecii.
“Dacă din deținerea altor bunuri, în mod particular altor imobile, reiese că debitorul ar fi putut lua alte măsuri, dacă ar fi dorit, în vederea achitării împrumutului, și dacă reiese că debitorul a ales să își protejeze celelalte bunuri amintite înaintea proprietății ipotecate, nu vedem de ce în această situație clientul nu ar putea suporta laolaltă cu banca riscul unei pierderi în cazul imobilului ipotecat”, arată analiștii London Economics.
În al patrulea rând, London Economics respinge ca irelevant criteriul nivelului veniturilor debitorului, dar în situația existenței unor bune practici de restructurare a creditului, proces în care s-ar fi luat deja în calcul venitul debitorului.
“Orice consumator care a ajuns în situația executării silite a demonstrat deja că nu deține venituri suficiente pentru a achita ipoteca, ceea ce arată că are nevoie de sprijin suplimentar precum darea în plată. Prin urmare, toți consumatorii care au ajuns la executare silită, cu excepția cazurilor în care iau decizia premeditată de a nu lichida alte active, trebuie să poată da în plată reședința lor principală”, este concluzia studiului.
CE a lăsat libertate legislativă statelor membre cu privire la darea în plată
Comisia Europeană a comandat studiul în vederea Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale, pe care a publicat-o în februarie 2014 și care lasă statelor membre libertatea de a decide cu privire la adoptarea în lege a dării în plată.
Singurele cerințe ale Comisiei sunt ca statele membre să nu se opună înțelgerii de tipul dare în plată dintre bancă și client, iar dacă în urma executării unui imobil rămâne o datorie de rambursat, statele trebuie să ia măsuri de facilitare a rambursării, dar “cu scopul de a proteja consumatorii”.
Din această persectivă, în cazul României, studiul arată că în cazul unei executări silite și a punerii în vânzare a imobilului ipotecat, consumatorul poate ajunge în cea mai defavorabilă situație, respectiv de a-și pierde proprietatea, inclusiv alte bunuri executate de bancă, și de a rămâne, totuși, îndatorat, fără nicio posibilitate legală de a fi absolvit de datorie.
De altfel, studiul, realizat în 2013, arată că debitorii români sunt printre cei mai slab protejați în UE de supraîndatorare. De atunci, Parlamentul a adoptat o lege privind insolvența persoanelor fizice, care permite descărcarea datoriilor după câțiva ani, însă aceasta urmează să intre în vigoare din 2016.
Legea privind darea în plată adoptată de Parlamentul României, și trimisă la promulgare, nu prevede niciun criteriu de discriminare în privința ipotecilor la care debitorii pot renunța în schimbul închiderii creditului sau limite de venit, fiind criticată din această perspectivă de către bancheri.
