Manifestații la aziluri de bătrâni în Slovenia în semn de protest față de lipsa de mijloace împotriva covid-19

Manifestații la aziluri de bătrâni în Slovenia în semn de protest față de lipsa de mijloace împotriva covid-19
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2020

Sute de angajați ai unor aziluri de bătrâni din Slovenia au manifestat în apropiere de Ljubljana în semn de protest față de lipsa de mijloace în sectorul lor de activitate împotriva noului coronavirus, relatează AFP.

Aproximativ 50% din decesele raportate în Europa au survenit în azilurile de bătrâni.

Urmărește-ne și pe Google News

Cea mai importantă manifestație a avut loc vineri la Domzale, la zece kilometri nord de capitala slovenă, însă manifestații au avut loc în alte 12 locuri în țară, unde personalul a ieșit timp de 15 minute pentru a-și prezenta revendicările, informează News.ro.

Un manifestant a citit un document al Asociației azilurilor de bătrâni. ”Nu rămânem tăcuți în timp ce autoritățile se folosesc de pandemie pentru a transforma azilurile de bătrâni în spitale de îngrijire low-cost”, a declarat el.

Azilurile de bătrâni din Slovenia nu sunt pregătite să înfrunte pandemia covid-19 și au fost lăsate să se descurce singure, denunță asociația.

Slovenia a reușit, pentru moment, să limiteze răspândirea maladiei, însă azilurile de bătrâni au fost afectate dur.

Rezidenți ai azilurilor reprezintă 58 dintre cei 80 de morți în țară de la 19 aprilie.

Ministerul Sănătății a acuzat că aceste manifestații sunt motivate ”politic”.

viewscnt
Afla mai multe despre
azile
batrani
proteste
decese