Incendiu la secția ATI a Spitalului Județean Neamț / Nelu Tătaru anunță că 10 persoane au decedat. Ministrul Sănătății a ajuns la Piatra Neamț

Incendiu la secția ATI a Spitalului Județean Neamț / Nelu Tătaru anunță că 10 persoane au decedat. Ministrul Sănătății a ajuns la Piatra Neamț
scris 14 nov 2020

Zece persoane au decedat în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă seară la secția de Terapie Intensivă din incinta Spitalului Județean din Piatra Neamț, fiind activat Planul Roșu de Intervenție. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o autoscară. Alți opt pacienți care erau în salonul alăturat și au fost salvați vor fi transportați la Spitalul Județean Iași, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Neamț. A fost rănit și medicul de gardă, urmând să fie și el transferat. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se va deplasa la Piatra Neamț în această seară, pentru a evalua situația. El a precizat că 10 persoane au decedat și sursa incendiului este evaluată de ISU. „Ei spun că ar fi un scurtcircuit”, a adăugat ministrul Sănătății. Alte șapte persoane sunt în situație critică, precizează ISU Neamț.

Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț, arată un comunicat de presă. Ancheta este condusă de procurorii din dosarele Colectiv și Maternitatea Giulești.

Urmărește-ne și pe Google News

„Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, au transmis reprezentanții PÎCCJ. 

Președintele Consiliului Județean Neamț și lider al organizației PSD Neamț Ionel Arsene a declarat că Spitalul Județean este în curs de obținerea a autorizației ISU. „Problema privind autorizație de la ISU au toate spitalele din România”, a adăugat acesta.

Ministrul Sănătății a afirmat că medicul de gardă rănit în incendiul izbucnit la Secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț va fi transferat duminică dimineață la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia, după ce va fi evaluat la Spitalul Floreasca din Capitală. 

Ministrul a mai declarat, întrebat sâmbătă seara la Lețcani, dacă se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat la Spitalul Județean Piatra Neamț, că „pentru situația de peste 30 de ani și pentru autoritățile locale și neimplicare cred că suntem vinovați toți din această țară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situație medicală”. Chestionat dacă spitalul avea autorizație ISU, Tătaru a spus că nu este vorba dacă avea sau nu autorizație și a explicat că rămâne de văzut dacă a fost evaluat spațiul și dotarea în momentul în care a fost luată decizia să treacă funcționarea unor secții de la etajul 3 la etajul 2.

UPDATE - Conform managerului spitalului, Lucian Micu, doi medici și două asistente au răni în urma incendiului, cel mai grav fiind medicul care a încercat să salveze pacienții și care are arsuri pe mare parte din suprafața corpului. Anterior, ministrul Tătaru declarase că mai sunt și cadre medicale cu răni mai mici, care sunt tratate la Piatra Neamț, arată news.ro.

UPDATE - Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a ajus la Piatra Neamț.

Start Black Friday! Care sunt produsele SensoDays de 5 stele la preț de 3 stele CITEȘTE ȘI Start Black Friday! Care sunt produsele SensoDays de 5 stele la preț de 3 stele

UPDATE ISU Neamț anunță că 10 persoane sunt decedate și șapte în stare critică, printre care și medicul de gardă. Este așteptată preluarea victimelor pentru transportul  la spitalul județean Iași.

„Resurse medicale implicate: ISU NT: 1 Autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD cu medic. ISU IS : 1 Autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD cu medic. ISU BC  - 1 Autospecială pentru transport victime multiple. ISU SV - 1 Autospecială pentru transport victime multiple. SAJ Neamț - 9 Ambulanțe tip B. Pentru transportul pacienților, mijloacele de la ISU BC și ISU SV vor fi încadrate cu personal medical de la Spitalul Județean Iași.”, precizează ISU Neamț.

UPDATE „Zece persoane au decedat. Printre victimele decedate nu sunt cadre medicale.

CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

„Mai sunt cadre medicale cu arsuri gradul I si II care sunt tratate la Piatra Neamț. După Lețcani, voi merge către Iași”, a adăugat ministrul Sănătății, la Antena 3.

UPDATE „Avem opt decese, un salon evacuat, iar opt pacienți o să fie transferați la Iași. O să fie transferați la Lețcani. Sursa incendiului e evaluată de ISU. Ei spun că ar fi un scurtcircuit”, a afirmat Nelu Tătaru, într-o intervenție telefonică la la Digi 24.

Coronavirus - Agenția Europeană pentru Medicamente mizează pe un vaccin distribuit din ianuarie CITEȘTE ȘI Coronavirus - Agenția Europeană pentru Medicamente mizează pe un vaccin distribuit din ianuarie

De asemenea, managerul Spitaului Județean Piatra Neamț Lucian Micu a spus că: „Vestea bună e că incendiul a fost stins în totalitate. Nu a fost afectată decât secția ATI. Există 8 decedați în urma incendiului, un cadru medical de gardă care suferă arsuri pe 40% din corp urmează să fie transferat la Iași. A fost activat Planul Roșu. Celelalte secții ale spitalului nu au fost afectate. Toți pacienții sunt în siguranță”

Micu a adăugat că nu poate spune care a fost sursa incendiului.

„Așteptăm raportul oficial al ISU pentru a vedea care a fost exact cauza incendiului”, a mai precizat managerul Spitalului Județean Piatra Neamț.

El a explicat că un singur salon al secției ATI a fost afectat, iar medicul de gardă a încercat să scoată cât mai multe persoane.

„Spitalul are peste 800 de paturi, însă având în vedere că spitalul e unul suport COVID, în momentul de față circa 400 de pacienți erau internați. Spitalul județean de urgență din Piatra Neamț este spital COVID. Nu, în momentul de față tot ce pot să vă spun și datorită faptului că incendiul a fost stins, a fost afectat doar un singur salon al secției ATI, acolo unde s-a produs de altfel incendiul. E cel mai important să așteptăm raportul oficial cu privire la cauza incendiului. Am primit doar un mesaj. Era un pacient pe cu totul altă secție, care mă cunoștea, și m-a informat că mai multe echipaje ISU sunt în incinta spitalului. În această seară era de gardă un singur medic. Exclusiv pe ATI. În momentul de față nu am această informație (întrebat câte asistente mai erau acolo – n.r.). Din păcate, pot să vă spun că din dorința dumnealui de a salva cât mai multe vieți, a suferit arsuri pe circa 40% din suprafața corpului. și o asistentă medicală a suferit arsuri de gradul I la nivelul membrelor inferioare. Cel puțin din celălalt salon cu siguranță medicul i-a scos. Probabil a încercat și din salonul alăturat”, a mai afirmat Lucian Micu.

GALERIE FOTO Poliția a declanșat controale și aplicat amenzi din primele ore de restricții CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Poliția a declanșat controale și aplicat amenzi din primele ore de restricții

UPDATE „Ministrul Sănătății, Nelu Tataru se va deplasa in această seară la Piatra Neamț pentru evaluarea situatiei. Din informațiile pe care le detȚinem până în prezent un pacient cu arsuri (medicul) va fi transferat la Spitalul Judetan din Iași. Alti pacienti cu COVID 19 vor fi transferați la Letcani”, arată un anunț de presă al instituției.

Ministerul Sănătății mai spune că nu are încă  finalizată evaluarea transferurilor.

UPDATE Șefa UPU SMURD Iași prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu a declarat că patru autospeciale - două de victime multiple și două de la terapie intensivă se deplasează la Piatra Neamț pentru a prelua din pacienți.

„Da, să preluăm medicul care știm că are arsuri pe o suprafață mare pentru clinica de chirurgie plastică la Spitalul Sfântul Spiridon și pacienții care sunt acolo în terapie intensivă. Plecăm acum cu mașini de victime multiple și cu mașini de Terapie Intensivă, cu mai mulți medici și mai mulți asistenți. Deocamdată patru autospeciale se deplasează acolo și două de victime multiple, două de la terapie intensivă și mai avem pregătită una de la spitalul militar care va fi disponibilă. Evident personal care va fi mobilizat de acasă pe care îl organizăm acum. Medicii din specialitățile de la chirurgie plastică care se vor organiza aici la Iași, în așteptarea pacienților”, a declarat Diana Cimpoeșu, sâmbătă seara la Digi 24.

Ea a spus că „noi știm că nu au leziuni de arsură, dar vom putea spune după ce îi vom evalua acolo. Colegii noștri urgentiști de acolo ne-au dat câteva informații, dar sunt și ei foarte presați și stresați de situația respectivă”.

FOTO Mesaj RO-ALERT pentru bucureșteni - Atenție! Masca este obligatorie în spațiile deschise și în cele închise! Respectați măsurile sanitare! CITEȘTE ȘI FOTO Mesaj RO-ALERT pentru bucureșteni - Atenție! Masca este obligatorie în spațiile deschise și în cele închise! Respectați măsurile sanitare!

Chestionată dacă sunt suficiente locuri la ATI Iași pentru pacienții COVID, medicul a replicat: „Vom face ceva să le găsim locuri. E o situație de urgență și vom face ceva. Niciodată nu sunt suficiente locuri la ATI, dar vom găsit niște soluții până echipele se întorc de acolo. Situația de la Terapie Intensivă pentru COVID nu poate fi la momenutl acesta cu multe paturi libere, dar vom găsi niște soluții până când echipele mele se întorc de acolo, împreună cu coordonatorul regional pe ATI, vom găsi niște soluții”.

Întrebată dacă ia în calcul să ceară și sprijinul județelor apropiate, în cazul în care nu vor fi identificate soluții, Cimpoeșu a răspuns: „Cu siguranță, da. Știm că de obicei ATI de la Bârlad e primul care sare în ajutor. Vom vedeam”.

UPDATE „În urma incendiului, șapte persoane au decedat, una prezintă semne vitale slabe și una (medicul de gardă) prezintă arsuri de gradul II și III pe 80% din suprafața corporală. Alți 8 pacienți, internați într-un salon alăturat, care au fost salvați, vor fi transportați la Spitalul Județean Iași”, a mai transmis IGSU.

De asemenea, sursa citată precizează că „O ambulanță SMURD cu medic și o autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Iași încep deplasarea către Piatra Neamț,  pentru transportul victimelor către Spitalul Județean Iași”.

La rândul său, Spitalul Județean Neamț a transmis sâmbătă seara că în secția ATI erau internați în două saloane 16 pacienți.

„Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț a avut loc un incendiu care a afectat secția de ATI - unde erau internați, în două saloane, 16 pacienți. La acest moment șapte dintre pacienți sunt decedați, iar al optulea se află în stare critică. În același timp, un medic care se află în secție se află în stare gravă, suferind răni extinse. Ceilalți pacienți nu mai pot fi îngrijiți în secția de ATI și urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferați către alte spitale. Incendiu a fost lichidat de către echipele ISU Neamț. Conducerea SJU Piatra Neamț îi asigură pe pacienți că, în continuare, echipa medicală este la muncă și intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalți pacienți internați în celelalte secții ale unității medicale”, se arată în comunicatul Spitalului Județean Neamț”, arată comunicatul de presă al Spitalului Județean Neamț.

UPDATE „Incendiul a fost localizat lichidat în cel mai scurt timp. Din păcate în urma acestui incendiu s-au înregistrat și victime, mai exact șapte  persoane au decedat în urma acestui incendiu, care erau internate în secția ATI. Nu mai sunt persoane încarcertate. Se lucrează pentru evacuarea tuturor persoanelor care ar putea fi afectate ca urmare a producerii acestui incendiu. Apelul a fost primit în jurul orei 19.00. Nu vă pot spune cu exactitate câte autospeciale intervin. S-a solicitat sprijinul celorlalte detașamente pentru a fi asigurată intervenția. Nu știu să vă dau detalii despre numărul persoanelor care au fost internate sau câte au fost evacuate. Probabil necesită îngrijiri medicale persoanele afectate de fum. Se fac cercetări pentru a stabili cauza incendiului”, a declarat Irina Popa, purtătoarea de cuvânt al ISU Neamț, sâmbătă seara pentru Digi 24.

ȘTIREA INIȚIALĂ Incendiul este cu flacără deschisă și degajare mare de fum, arată reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

„Având în vedere numărul de persoane existent internat în secție, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Pompierii acționează cu 5 autospeciale de stingere și 1 autoscară. Pentru identificarea eventualelor victime s-au constituit echipe de căutare-salvare”, conform sursei citate.

Sursa menționată mai precizează că „intervenția este în dinamică”.

viewscnt
Afla mai multe despre
incendiu