În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 1.100 de cazuri noi de COVID-19 / Au fost raportate 89 de decese, 10 fiind anterioare / În București, incidența cazurilor a scăzut la 1,78

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 1.100 de cazuri noi de COVID-19 / Au fost raportate 89 de decese, 10 fiind anterioare / În București, incidența cazurilor a scăzut la 1,78
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 dec 2021

Grupul de Comunicare Strategică anunță miercuri, pe baza datelor existente la ora 10.00, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 1.100 de cazuri noi de COVID-19 și au fost raportate 89 de decese, din care 110 sunt din perioada anterioară. În București, incidența cazurilor a scăzut la 1,78.

”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 1 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.141 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 89 decese dintre care 10  anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, transmite  Grupul de Comunicare Strategică.

Urmărește-ne și pe Google News

 

Ce vor face autoritățile și care este planul strategic pentru salvarea vieții românilor în contextul pandemic actual sunt teme care vor fi anunțate la Videoconferința Profit Health.forum - Sistemul sanitar, între pandemie și criza economică. Unde este pacientul? Ediția a IX-a 

Videoconferința, organizată cu sprijinul Bristol Myers Squibb și Nordis Group, programată pentru 9 decembrie, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

DETALII AICI

”Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.780.808 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.348 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.689.184 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.141 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 23 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, relevă datele transmise miercuri.

În București sunt 181 de cazuri noi de COVID - 19, iar în Giurgiu sunt 104. În fiecare dintre celelelalte județe sunt sub 100 de cazuri.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori mai este peste 3 doar în Arad, în 9 județe este cuprins între 2 și 3, în celelalte fiind sub 2.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 171 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 56.618 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.11.2021 (10:00) – 01.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 89 de decese (47 bărbați și 42 femei), din care 10 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 89 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 la categoria de vârstă peste 80 ani.

85 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Au fost raportate 10 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Neamț, Vâlcea, 7 în luna octombrie 2021 și 3 în luna noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 79 de decese.

Din totalul de 89 de pacienți decedați, 76 erau nevaccinați și 13 vaccinați. Cei 13 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.998. Dintre acestea, 1.121 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.121 pacienți internați la ATI, 108 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 118 sunt minori, 110 fiind internați în secții și 8 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.730.924 de teste RT-PCR și 5.306.112 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.726 de teste RT-PCR (3.660 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.066 la cerere) și 9.913 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 32.500 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.910 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.552 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 53 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.355 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 30 noiembrie, 2.165 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 496.440 lei.

Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.802 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.553 în Italia, 16.947 în Spania, 199 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania,  97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 8 în Suedia,  146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 28 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 12 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 197 de cetățeni români aflați în străinătate, 38 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria și unul în Turcia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

viewscnt
Afla mai multe despre
decese covid
noi imbolnaviri covid
statistici covid