Guvernul a adoptat OUG privind regimul deșeurilor. Reguli mai dure pentru colectare separată și reciclare.

Guvernul a adoptat OUG privind regimul deșeurilor. Reguli mai dure pentru colectare separată și reciclare.
scris 19 aug 2021

Guvernul a adoptat joi Ordonanța de Urgență privind regimul deșeurilor, iar actul normativ întărește cadrul legal privind colectarea separată și reciclarea.

Adoptarea OUG era necesară și pentru a transpune în legislația internă cerințele  Directivei 2018/851/UE, a informat ministerul Mediului.

Urmărește-ne și pe Google News

Prin proiectul de Ordonanță de Urgență privind regimul deșeurilor, unul din principalele concepte privește utilizarea instrumentelor economice în scopul de a orienta procesul de gestionare a deșeurilor către prevenire, reutilizare, reciclare.

„Prin adoptarea acestei ordonanțe, completăm noul pachet legislativ pe deșeuri și ne îndeplinim obligațiile asumate, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. În plus, prin decizia Guvernului de astăzi, vom închide un alt caz de infringement declanșat împotriva României. Noua OUG va introduce noi obligații pentru actorii din lanț și va reglementa mult mai clar activitățile de colectare separată a deșeurilor și tranziția la economia circulară. De asemenea, prin acest act normativ subliniem încă odată importanța colectării separate a deșeurilor reciclabile pe cel puțin patru fracții, plus fracția pentru deșeurile biodegradabile”, a declarat ministrul Barna Tanczos.

Cîmpeanu, despre începerea școlii: Nu îi vom dezvantaja pe nevaccinați, dar cei vaccinați vor avea avantaje. S-ar putea elimina și masca CITEȘTE ȘI Cîmpeanu, despre începerea școlii: Nu îi vom dezvantaja pe nevaccinați, dar cei vaccinați vor avea avantaje. S-ar putea elimina și masca

Majorarea obiectivelor la 55% reciclare deșeuri municipale în 2025, 60% în 2030 și 65% în 2035 reflectă viziunea Uniunii Europene de a trece la o economie circulară, iar aceste obiective au rolul de a impulsiona reintroducerea unor materiale în circuitul economic, crearea circularității care scade gradul de dependență față de resursele importate, introducerea de noi oportunități economice și stimularea competitivității pe termen lung.

Introducerea unor cerințe operaționale minime pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor au rolul de a diminua costurile, de a stimula performanța și de a asigura condiții de concurență echitabile, inclusiv pentru IMM și pentru întreprinderile din domeniul comerțului electronic, evitându-se obstacolele în calea bunei funcționări a pieței interne. Aceste scheme reprezintă o parte esențială a sistemului de gestionare eficientă a deșeurilor.

Un alt obiectiv îl constituie informarea consumatorilor cu privire la contribuția lor în prevenirea generării deșeurilor alimentare și convingerea lor în direcția modificării comportamentului, prin educație și campanii de sensibilizare. Mai mult, producătorii trebuie să promoveze utilizarea sustenabilă a produselor lor și să contribuie la gestionarea lor la sfârșitului ciclului de viață al acestora.

De asemenea, proiectul prevede colectarea separată, care contribuie în mod esențial la creșterea ratelor de pregătire pentru reutilizare și reciclare. Pentru a evita o modalitate de tratare a deșeurilor care blochează resursele la nivelurile inferioare ale ierarhiei deșeurilor, pentru a permite reciclarea de înaltă calitate și pentru a stimula folosirea unor materii prime secundare de calitate, autoritățile publice locale trebuie să se asigure că bio-deșeurile sunt colectate separat, iar sistemele deja instituite pentru colectarea deșeurilor sunt operate corect, eficient, cu o performanță ridicată.

Cîțu promite reglementarea rapidă a consumatorului vulnerabil, după explozia prețului la energie. Noile reglementări vor intra în vigoare de la 1 ianuarie. UPDATE Ministrul Energiei: Cred că putem vorbi de această iarnă CITEȘTE ȘI Cîțu promite reglementarea rapidă a consumatorului vulnerabil, după explozia prețului la energie. Noile reglementări vor intra în vigoare de la 1 ianuarie. UPDATE Ministrul Energiei: Cred că putem vorbi de această iarnă

Documentul prevede și instituirea de registre electronice prin care se poate asigura trasabilitate deșeurilor de la generator la instalațiile de reciclare/valorificare/eliminare.

De asemenea, se dorește promovarea utilizării durabile a resurselor și simbioza industrială prin urmărirea măsurilor și condițiilor stabilite la nivelul Uniunii Europene.

Alt obiectiv în presupune încurajarea dezvoltării, producerii, comercializării și utilizării produselor și componentelor de produse adaptate unei utilizări multiple, care conțin materiale reciclate, care sunt durabile din punct de vedere tehnic și reparabile cu ușurință.

Proiectul are ca scop și actualizarea definițiilor prevăzute în Directiva 2008/98/CE pentru a permite o monitorizare eficace a progreselor înregistrate.

viewscnt
Afla mai multe despre
deseuri
colectare separata
reciclare
regimul deseurilor
oug