Elevii români au avansat la metode de copiat la Bacalaureat: Fotografii cu micro-camere în nasture

Elevii români au avansat la metode de copiat la Bacalaureat: Fotografii cu micro-camere în nasture
scris 29 iun 2023

Apariția în spațiul public, chiar în timpul examenului, a unor subiecte la Bacalaureat este explicată de ministrul Educației, Ligia Deca, prin faptul că multe dintre fotografii au fost realizate cu "camere microscopice", aflate în nasture, și s-au folosit căști microscopice care sunt foarte greu de detectat de către comisii.

Ea a ținut să precizeze că în fiecare caz în care subiectele au ieșit în spațiul public, în timpul examenului, niciodată înainte ca elevii să intre în săli, subiectele nu au fost publice, deci nu a fost afectată integritatea evaluării naționale sau a examenului de Bacalaureat, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Milionar român, decedat în timp ce încerca să realizeze o fotografie la Cota 1.400 în Sinaia CITEȘTE ȘI Milionar român, decedat în timp ce încerca să realizeze o fotografie la Cota 1.400 în Sinaia

Ministrul Ligia Deca a afirmat despre situațiile în care subiectele la examenele naționale au apărut în spațiul public în timp ce se desfășurau că în fiecare astfel de caz, au identificat centrele din care subiectele au fost făcute publice, pentru că acele foi de examen menționează numărul centrului.

”În fiecare astfel de caz am făcut investigații prin intermediul inspectoratelor. În unele cazuri a fost înlocuită comisia de examen, în alte cazuri, am înțeles că Parchetul s-a sesizat în astfel de cazuri. Ceea ce noi trebuie să evităm pe viitor este utilizarea tehnologiei care avansează, sin păcate, afectând integritatea Examenelor Naționale. Înțeleg că multe dintre aceste fotografii au fost realizate cu camere microscopice, aflate în nasture. Este vorba despre căști microscopice, care sunt la nivelul urechii și sunt foarte greu de detectat de către Comisii”, a spus Deca.

Ea a precizat că în astfel de cazuri au nevoie tot de ajutorul tehnologiei pentru a nu avea astfel de situații.

”În fiecare caz în care subiectele au ieșit în spațiul public, în timpul examenului, niciodată înainte ca elevii să intre în săli, subiectele nu au fost publice. Deci nu a fost afectată integritatea evaluării naționale sau a examenului de Bacalaureat. Însă, și acolo unde ele au ieșit înainte de publicarea lor oficială de către Ministerul Educației am realizat anchete și s-au luat măsuri”, a arătat ea.

Ministrul a menționat că, ”având în vedere avansul tehnologic este destul de greu de identificat”.

”O să facem o discuție la nivelul instituțiilor statului și să vedem cu putem să prevenim astfel de lucruri pe viitor. Înainte se folosea telefonul mobil, acelea nu sunt permise. În cazul acestor tipuri de echipamente trebuie să găsim altă modalitate de prevenție”, a spus ea. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ligia deca
bacalaureat