Dosarul tragediei din clubul Colectiv, preluat de Parchetul General

Dosarul tragediei din clubul Colectiv, preluat de Parchetul General
scris 31 oct 2015

Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul PICCJ au preluat cercetările în dosarul penal deschis ca urmare a tragediei din clubul Colectiv, în urma căreia 27 de persoane și-au pierdut viața și 162 au fost rănite.

Caracterul complex al cauzei, urmările incendiului și nevoia coordonării între mai multe strucuri centrale, precum și necesitatea alocării de resurse suoplimentare sunt considerentele în baza cărora dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anunță instituția.

Urmărește-ne și pe Google News

Peste 500 de cadre medicale, pompieri, jandarmi și polițiști au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru a acorda ajutor sutelor de tineri care se aflau în clubul Colectiv după izbucnirea uni incendiu, în timpul unui concert, din cauza folosirii unor materiale pirotehnice.

La fața locului au fost deplasate două spitale mobile, 57 de ambulanțe și 75 de echipaje din București și Ilfov ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, anunță MAI.

Pe de altă parte, au existat martori care au declarat că prima ambulanță ar fi ajuns la fața locului după o jumătate de oră de la apelurile la 112.

MAI susține, însă, că primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22,36, iar ambulanțele au ajuns la clubul Colectiv la 22.43.

Bilanțul provizoriu indică 27 de morți și 162 de răniți. Foarte multe persoane se află, însă, în stare gravă, nefiind exclus să își piardă viața.

Guvernul a anunțat ședință de urgență pentru instituirea a trei zile de doliu național.

viewscnt
Afla mai multe despre
incendiu
colective
parchet