Dosarul Apa Nova: mai mulți martori au fost amenințați, dar tot au dat declarații la DNA

Dosarul Apa Nova: mai mulți martori au fost amenințați, dar tot au dat declarații la DNA
scris 30 sep 2015

Mai mulți martori din dosarul Apa Nova au primit amenințări. Cu toate acestea, au dat declarații în fața procurorilor Anticorupție. Instanțele de judecată au considerat, însă, că, în pofida amenințărilor, suspecții nu reprezintă pericol public și nu trebuie arestați. 

Încheierea Tribunalului Prahova, prin care Vlad Moisescu, Costin Berevoianu și Ovidiu Semenescu au fost lăsați în libertate, scoate la iveală detalii explozive din dosarul Apa Nova. Astfel, în document se menționează că în cauză au fost audiați mai mulți martori, care au primit amenințări.

Urmărește-ne și pe Google News

“În prezenta cauză există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă în sensul comiterii de către inculpați a infracțiunilor de trafic de influență (Semenescu Ovidiu Traian, Moisescu Vlad Octavian și Berevoianu Costin), respectiv cumpărare de influență (Semenescu Ovidiu Traian) pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, de care sunt învinuiți, rezultând din: declarațiile martorilor amenințați (…) (fila 58, volumul 1 din dosarul de urmărire penală) și (…) (fila 148, volumul 1, dosar); denunț și declarație martor (…) (fila 154, volumul); declarații martori amenințați (…), ridicate în baza ordonanței procurorului din dosarul nr. 218/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești”, constată judecătorii Tribunalului Prahova.

Unul dintre martorii amenințați le-a oferit anchetatorilor detalii despre influența pe care Ovidiu Semenescu o avea. “Astfel, prin declarația din data de 12.08.2015, martorul amenințat (…) a afirmat, printre altele, că în spatele persoanelor care reprezintă oficial S.C. Veolia Apă Servicii S.R.L. București S.C. și Apa Nova S.A. București și care ocupă funcții în cadrul grupului Veolia se află o persoană numită Semenescu Ovidiu, care reprezintă, în fapt, informal, interesele acestui grup, nefiind încadrat în vreo funcție în România în cadrul grupului, și care a fost prezentat fiecăreia dintre persoanele cu funcții de conducere care activează în România ca fiind cel care ia deciziile importante și care hotărăște ce persoane trebuie să fie încadrate în anumite posturi cheie – top management”, se mai arată în Încheierea Tribunalului Prahova.

Un alt martor amenințat le-a relatat anchetatorilor despre poziția lui Vlad Moisescu: “Astfel, martorul amenințat (…) a descris în amănunt modalitatea în care Moisescu Vlad Octavian decidea tot ce se întâmpla la nivelul Primăriei Sectorului 1 București, inclusiv în zona achizițiilor publice, respectiv gestiona, la nivelul Consiliului Local al Sectorului 1, prin influența pe care o avea, activitatea consilierilor locali, pe care îi controla în totalitate indiferent de culoarea politică, iar la nivelul Primăriei Generale a mun. București - controla activitatea consilierilor locali”, mai arată judecătorii.

Detalii despre influența lui Vlad Moisescu au oferit mai mulți martori: “În sfârșit, din depoziția martorului amenințat (…) se observă că este concordantă cu cea a martorului (…), acesta descriind în amănunt modalitatea în care inculpatul Moisescu Vlad Octavian a impus primarului și echipei acestuia din Primăria Sectorului 1 să lucreze cu firma (…)”, se menționează în Încheierea Tribunalului Prahova.

Cu toate acestea, judecătorii au dispus ca Moisescu, Berevoianu și Semenescu să nu fie arestați, ci să fie cercetați sub control judiciar. “Prin urmare, din probele la care s-a făcut referire în precedent rezultă existența probelor care să determine suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, însă judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar privarea de libertate a inculpaților, prin raportare la criteriile prevăzute de art.202 alin.3 Cod proc. penală, nu este necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal”, concluzionează Tribunalul Prahova.

Curtea de Apel Ploiești a decis, astăzi, să mențină decizia.

viewscnt
Afla mai multe despre
apa
nova
martori
amenintati