Cum și unde va face Dragnea închisoare

Cum și unde va face Dragnea închisoare
scris 27 mai 2019

 

Magistrații ICCJ ar urma să întocmească mandatul de executare a pedepsei în cazul liderului PSD Liviu Dragnea, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, iar documentul este trimis Poliției Capitalei, care îl pune în executare. Regimul semideschis de executare a pedepsei presupune că acesta ar putea lucra, sub supraveghere, în afara închisorii, în domenii cum sunt construcțiile, agricultura, panificație și salubrizare. De exemplu, în ultima perioadă, lipsa forței de muncă a determinat firmele care anvelopează blocuri să apeleze și la lucrători din penitenciare. Anul trecut, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a obținut din munca deținuților venituri de peste 12,7 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
INTERVIU Ruben Marian, CEO UTILBEN: Succesul unor companii românești CITEȘTE ȘI INTERVIU Ruben Marian, CEO UTILBEN: Succesul unor companii românești

Decizia instanței de condamnare a lui Dragnea este o premieră pentru România, fiind primul șef de partid în funcție care intră în închisoare.

Un precedent a fost în 2013 în cazul lui Dan Diaconescu, dar acesta era la acel moment președinte de onoare al Partidului Poporului.

FOTO Condamnarea la închisoare a lui Dragnea stârnește imaginația unor proprietari de restaurante pentru a-și aduce clienți: desert redus cu 42% (numărul de luni de închisoare) dacă este comandat spunând \ CITEȘTE ȘI FOTO Condamnarea la închisoare a lui Dragnea stârnește imaginația unor proprietari de restaurante pentru a-și aduce clienți: desert redus cu 42% (numărul de luni de închisoare) dacă este comandat spunând "cu executare"

Regimul semideschis de executare a pedepsei presupune că acesta ar putea lucra, sub supraveghere, în afara închisorii, în domenii cum sunt construcțiile, agricultura, panificație și salubrizare. De exemplu, în ultima perioadă, lipsa forței de muncă a determinat firmele care anvelopează blocuri să apeleze și la lucrători din penitenciare. Anul trecut, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a obținut din munca deținuților venituri de peste 12,7 milioane de euro.

După această etapă procedurală, lucrători din cadrul Biroului Urmăriri se deplasează la locuința lui Dragnea, pentru a pune mandatul în executare. Există însă și varianta în care acesta ar alege să se predea. Cel mai probabil, după perioada de carantină, liderul PSD va fi plasat în detenție la Penitenciarul Jilava, în regim semideschis, scrie News.ro.

Ofertă de la Tarom: bilete de la 99 de euro CITEȘTE ȘI Ofertă de la Tarom: bilete de la 99 de euro

Instanța întocmește mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea care este apoi trimisă la unitatea de poliție competentă, în acest caz, Poliția Capitalei.

Conform procedurii, după ce documentul ajunge la poliție, lucrători din cadrul Biroului Urmăriri merg la adresa cunoscută a condamnatului pentru a-l ridica.

Există și varianta în care Liviu Dragnea să decidă să se predea, fără a mai fi necesară deplasarea polițiștilor la domiciliul său.

El va fi dus la Rahova, unde va sta timp de 21 de zile în carantină, după care, cel mai probabil, va fi transferat la Penitenciarul  Jilava, unde va executa pedeapsa în regim semisdeschis.

UPDATE ora 16.26 Mașina lui Liviu Dragnea a ieșit din reședința acestuia din nordul Capitalei, luni după-amiază, autoturismul având geamuri fumurii, care erau și acoperite cu perdeluțe.

Zeci de persoane au început să huiduie și să strige „La pușcărie!”, iar câțiva bărbați au lovit mașina.

UPDATE ora 17.22 Dragnea a fost încarcerat la penitenciarul Rahova.

Ce este regimul semideschis

Conform datelor analizate de Profit.ro, persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, sub supraveghere, în grupuri, în spații din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă și desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională și în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică.

Penitenciarele au început să devină jucători din ce în ce mai importanți pe piața forței de muncă din România, unde lipsa muncitorilor, chiar și a celor necalificați, generează mari probleme companiilor. Anul trecut, Administrația Națională a Penitenciarelor a obținut din munca deținuților venituri de peste 12,7 milioane de euro, cu 22% mai mult decât în anul anterior. Peste 2.200 de deținuți au lucrat pentru companii sau persoane fizice numai în primele trei luni ale anului, date prezentate recent de ecoonomica.net.

viewscnt
Afla mai multe despre
liviu dragnea
jilava
regim semideschis