Cel puțin 9 din 10 români sunt afectați de măsurile impuse ca urmare a răspândirii epidemiei de COVID-19 în România

Cel puțin 9 din 10 români sunt afectați de măsurile impuse ca urmare a răspândirii epidemiei de COVID-19 în România
scris 2 apr 2020

Pentru marea majoritate a românilor (92%), epidemia de Coronavirus se traduce în o îngrădire a unor libertăți. Limitarea posibilității de liberă mișcare este resimțită de 69% dintre români și a condus la schimbarea planurilor personale (44%) și profesionale (18%), mai ales a celor legate de călătorii.

Femeile și persoanele cu vârsta peste 55 de ani resimt cel mai intens măsurile de distanțare socială. De asemenea, persoanele cu venituri mari sunt afectate de limitările referitoare la deplasări, cărora epidemia le-a afectat planurile de călătorie personale și profesionale, arată datele unui sondaj MKOR Consulting.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe lângă aspectele legate de libertatea de mișcare, după nici trei săptămâni de la declanșarea restricțiilor ca urmare a epidemiei de Coronavirus, aproape 1 din 4 persoane au suferit deja o reducere a veniturilor.

Ultimele date - aproape 800.000 contracte de muncă suspendate. Cele mai afectate afaceri CITEȘTE ȘI Ultimele date - aproape 800.000 contracte de muncă suspendate. Cele mai afectate afaceri

Mai mult, 19% din populația activă a intrat în situație de risc în această perioadă, în urma suspendării temporare a contractului de muncă (8%), a intrării în șomaj tehnic (7%) sau chiar a pierderii locului de muncă (4%).

Cei mai afectați de reducerea sau, în unele cazuri, oprirea activității econimice a companiilor, tind să fie cei mai tineri dintre români (18-34 ani), mai ales angajați ai microîntreprinderilor și ai întreprinderilor mici. Tinerii sunt cei care au suferit mai mult comparativ cu restul populației, în urma șomajului tehnic, a suspendării contractului de muncă sau chiar a pierderii locului de muncă. Veniturile s-au redus în această perioadă pentru 39% dintre cei care lucrează în microîntreprinderi și întreprinderi mici, iar contractele de muncă au fost suspendate pentru 18% dintre aceștia.

Companiile mari au apelat mai degrabă la șomajul tehnic, 13% dintre angajații acestora aflându-se deja în șomaj tehnic.

Guvernul explică: pentru ce mai poți ieși din casă, când mai poți merge la birou, ce faci cu rudele și prietenii CITEȘTE ȘI Guvernul explică: pentru ce mai poți ieși din casă, când mai poți merge la birou, ce faci cu rudele și prietenii

Românii care lucrează în instituții publice sunt cel mai puțin afectați de criza cauzată de epidemia de Coronavirus. 9% dintre ei nu au fost afectați deloc, în timp ce unii și-au pierdut locul de muncă (2%) ori au intrat în șomaj tehnic (4%).

“Din analizele noastre, distanțarea socială este înțeleasă, respectată și încurajată puternic de români. Totuși, oamenii sunt conștienți de impactul asupra relațiilor interumane, iar schimbarea radicală a rutinei duce la o stare de confuzie și șoc pentru aceștia.

Studiul a fost realizat în perioada 26-28 martie 2020, pe un eșantion de 1.621 de respondenți, reprezentativ la nivel național pe criterii de gen, vârstă (18+) și distribuție geografică. Nivel de încredere 95%, eroare maximă +/-2,4%.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid-19
coronavirus
epidemie