Sistemul IT care va scăpa românii de prezentarea copiei de pe certificatul de naștere sau căsătorie face un pas înainte. S&T Romania, Atos, Orange, eMAG și Telekom, printre ofertanți

Sistemul IT care va scăpa românii de prezentarea copiei de pe certificatul de naștere sau căsătorie face un pas înainte. S&T Romania, Atos, Orange, eMAG și Telekom, printre ofertanți
scris 10 mar 2022

S&T România, Mida Soft Business, Producton,  Atos Convergence Creators, Romflex Sistem, Dante International, administratorul eMAG, Q'Net International, AS Computer și asocierea formată din Orange Romania și Telekom Romania Communications s-au înscris la o licitație care urmărește furnizarea de echipamente pentru dotarea UAT-urilor în cadrul proiectului "Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă - SIIEASC". Contractul a fost estimat la 23,48 milioane de lei, fără TVA.

"Prin încheierea prezentului contract se dorește dotarea sediilor unităților administrativ teritoriale, denumite în continuare UAT-uri, și a structurilor subordonate Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) cu PC + monitor + UPS + imprimantă și stații de lucru portabile + imprimante în vederea accesării serviciilor electronice ce au la bază informații primare de stare civilă și eliberării efective a documentelor de stare civilă", se arată în caietul de sarcini al procedurii de atribuire.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit documentației, câștigătorul licitației va livra 3.539 de sisteme IT (PC + monitor + UPS) și imprimante în termen de 3 ani de la semnarea contractului.

Activitățile de stare civilă sunt efectuate la nivelul tuturor celor 3.187 de unități administrativ-teritoriale din țară.

În primăvara anului 2020, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a atribuit S&T România un contract pentru furnizarea unui sistem IT destinat emiterii actelor de stare civilă, parte a proiectului care va permite românilor completarea online a formularelor pentru eliberarea certificatelor de naștere, căsătorie, divorț sau deces și digitalizarea tuturor documentelor, inclusiv a celor vechi.

Contractul a fost semnat pentru suma de 39,2 milioane de lei, fără TVA, și va avea o durată de 25 luni.

VIDEO Ora de Profit.ro - Daniel Apostol, director de comunicare al ASF: Piețele financiare și influența Rusiei CITEȘTE ȘI VIDEO Ora de Profit.ro - Daniel Apostol, director de comunicare al ASF: Piețele financiare și influența Rusiei

“Obiectivul principal al proiectului constă în informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru emiterea și eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă, precum și implementarea suportului necesar dezvoltării și accesării serviciilor electronice ce au la bază informații primare de stare civilă. Prin implementarea proiectului «Sistem informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă – SIIEASC», pentru evenimentele de viață, așa cum sunt acestea descrise în Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România – SNADR (naștere, căsătorie, divorț, deces etc.) și grupate în categoria «stare civilă», vor fi furnizate servicii electronice, la nivelul 4 de sotisficare”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Punerea în funcțiune a sistemului IT va reduce timpul necesar procesării tranzacțiilor informațiilor de stare civilă și a cheltuielilor de stocare a informațiilor pentru administrațiile locale și centrale legate de un număr de 5 servicii, pentru cele 4 evenimente primare de viață: naștere, căsătorie, divorț și deces.

De asemenea, proiectul va conduce la creșterea gradului de interoperabilitate a sistemelor centrale și locale care prelucrează informații de stare civilă specifice serviciilor corelate cu cele 4 evenimente de viață primare și va elimina redundanțele informaționale existente în sistemele locale și centrale care prelucrează informații de stare civilă.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul afacerilor interne
stare civila
acte
licitatie
oferte