Primăria Sectorul 4 a inițiat o licitație, estimată la 4 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea de lucrări de înfrumusețare urbană prin artă murală. "Cu ajutorul artei murale, Sectorul 4 trebuie să devină mai vesel și mai tânăr, prin integrarea concepului lucrurile inerte pot prinde viață", scrie în caietul de sarcini al procedurii de atribuire.
"Cea mai mare parte a locuințelor bucureștene și clădirilor cu funcțiuni publice – și implicit a celor din Sectorul 4 – este construită în perioada comunistă. La momentul construirii, au fost urmărite, în special, aspectele funcționale și economice, aspectul estetic fiind ignorat aproape complet. Din această cauză, în multe dintre zone și/sau cartierele Bucureștiului și ale Sectorului 4 se creează o imagine specifică ghetto-urilor, cu blocuri gri, clădirile publice având preponderent un aspect respingător. Estetica spatiului are de suferit atât la nivel individual – imaginea oferită de aceste construcții este simplistă, respectiv, brutală – cât și în ansamblu, neexistând o coerență și o armonizare firească a acestor clădiri cu celelalte clădiri învecinate. Aspectul dezagreabil scade atractivitatea și conduce, în timp, la segregarea socială a locuitorilor; acest aspect produce un fenomen similar în cartiere, unele dintre acestea suferind major din această cauză", se arată în documentație.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Autorii caietului de sarcini afirmă că, în urma lucrărilor de anveloparea termică a blocurilor de locuințe si a clăditilor cu funcțiune publică, cu efecte pozitive incontestabile, calitatea estetică a aspectului clădirilor "lasă un generos loc de mai bine".
"Cu ajutorul artei murale, Sectorul 4 trebuie să devină mai vesel și mai tânăr, prin integrarea concepului "lucrurile inerte pot prinde viață". Se dorește a crea sectorului o imagine vie, în scopul acestui deziderat fiind de precizat faptul că viziunea unui artist poate însufleți chiar și cel mai neînsemnat obiect. Se dorește astfel pentru atingerea dezideratelor exprimate a acorda libertatea de creație nemărginită artiștilor, sub controlul autoritatății contractante, punerea în opera reprezentând opțiunea acesteia în termenele și condițiile explicitate la modul de derulare a contractului subsecvent", mai scrie în caietul de sarcini.
Potrivit documentului, atitudinea ușor rezervată a comunității și a autorităților față de arta murală a îngreunat procesul de transpunere a acesteia în spațiul public și a inhibat familiarizarea societății cu obiectivele urmarite, promovarea culturii locale și punerea în valoare a locurilor cu caracter auster.
"Există multe motive pentru care oamenii sunt reticenți față de acest tip de artă, însă aspectul cel mai des invocat este confundarea artei urbane cu vandalismul, executarea obiectului achiziției trebuind să urmarească preponderent depăsirea cu succes a acestui risc. În plus, locuitorii Sectorului 4, beneficiarii direcți ai expresiei artistice puse în opera, trebuie să resimtă efectele pozitive ale culorilor, așa cum sunt acestea menționate în teoriile cromoterapiei", se precizează în document.
CITEȘTE ȘI ASF a retras aprobarea întregii conduceri a City Insurance, a aplicat amenzi de aproape 11 milioane de lei și a cerut prezentarea unui plan pentru restabilirea cerințelor de capital. FGA a preluat, temporar, conducerea companieiArtiștii care vor realiza viitoarele opere de artă vor utiliza culorile albastru, portocaliu, galben sau verde, acestea fiind printre cele mai potrivite nuanțe pentru ornamentarea spațiului.
"Albastrul relaxează sistemul nervos, creând un mediu propice unui somn odihnitor. Verdele este culoarea care simbolizează natura; aceasta inspiră calm și optimism și, în plus, este culoarea pe care privirea umană o acceptă cel mai ușor. Verdele poate îmbunătăți vederea. Portocaliul este o opțiune cromatică care transmite vitalitate și energie. Mai mult decât atât, portocaliul este asociat cu stimularea apetitului. Galbenul este culoarea care înveselește. Este ideală pentru a capta atenție micuților, mai ales în primul an de viață, stimulează puterea de concentrare. În plus, arta murală în modalitatea explicitată ajută la formarea și consolidarea societății civile prin asumarea spațiului public de către indivizi, contribuind la conștientizarea spațiului public ca pe un bun comun ce trebuie împărțit și de care trebuie avut grijă", se mai spune în document.
Ofertele vor fi deschise în prima decadă a lunii iulie.