VIDEO Joe Biden a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al SUA

VIDEO Joe Biden a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al SUA
scris 20 ian 2021

Joseph R. Biden a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al Statelor Unite. El a devenit al 46-lea președinte al SUA.

Biden a depus jurământul în fața judecătorului John Roberts, șeful Curții Supreme, pe o biblie de la Douay-Rheims, de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

Biden a depus jurământul în fața judecătorului John Roberts, șeful Curții Supreme, pe o biblie de la Douay-Rheims, de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică.

„Aceasta este ziua Americii, a democrației. O zi a istoriei și speranței”, a spus el în discursul susținut în fața Capitoliului. „Am aflat din nou că democrația este prețioasă, că este fragilă, dar democrația a învins. Astăzi sărbătorim triumful nu al unui candidat, ci a unei cauze, cauza democrației. America s-a ridicat provocării. Vocea poporului a fost auzită”.

El le-a mulțumit predecesorilor din ambele partide și a adăugat: „Povestea americană depinde de noi toți. Ne unim ca o singură națiune, sub Dumnezeu, indivizibilă. Uitându-ne spre viitor, curajoși, îndrăzneți, la o națiune care putem fi și care trebuie să fim. Știu forța națiunii noastre”.

Făcând referire la incidentele violente petrecute în urmă cu două săptămâni la Capitoliu, Biden a subliniat: „Așa ceva nu se va mai întâmpla vreodată. Niciodată”.

„Voi fi un președinte pentru toți americanii”.

Biden a amintit în discursul său de cei 400.000 de americani decedați din cauza Covid-19 și a cerut un moment de reculegere.

El a mai spus: „Mai avem multe de făcut. Avem multe de reparat, de restaurat, de construit și multe de câștigat. O dată la un secol, virusul pândește țara. Milioane de locuri de muncă au fost pierdute, sute de afaceri au fost închise. Supremația albă pe care trebuie să o învingem. Cer fiecărui american să mi se alăture în această cauză de unire a națiunii. Extremismul, violența, boală, lipsa locurilor de muncă... dar cu unitate putem face lucruri mărețe, putem învăța copiii noștri în școli sigure, putem învinge acest virus, putem aduce dreptate rasială și socială. Știu că a vorbi despre unitate poate părea o fantezie prostească, știu că forța virusului e reală. Istoria noastră a fost o luptă continuă între idealul că suntem toți creați egali și rasism, demonizare, care ne-au dezbinat mult timp. Prin Războiul Civil, 9/11, prin luptă și sacrificiu, îngerii noștri buni au izbândit. Acum putem arăta calea unității. Ne putem vedea nu ca adversari, dar ca vecini, ne putem trata cu respect, să ne oprim să țipăm unii la alții, fără unitate nu există progres, doar o stare de haos. Acesta e momentul nostru istoric și unitatea este calea înaintea. Dacă facem acest lucru, vă garantez că nu vom da greș niciodată în America. Astăzi, în acest loc și moment, haideți să o luăm de la capăt, toți, haideți să ne ascultăm unii pe alții, să ne respectăm”.

Biden a vorbit și despre lupta pentru drepturile femeilor. „Astăzi inaugurăm prima vicepreședinte femeie, Kamala Harris. Nu îmi spuneți că lucrurile nu se pot schimba. (...) Pentru toți cei care ne-ați susținut campania sunt umil pentru încrederea pe care ne-ați oferit-o. Cei care nu ne-ați susținut, auziți-mă și făceți-vă o opinie. Chiar dacă nu sunteți de acord, aceasta este America. Voi fi un președinte pentru toți americanii și voi lupta la fel de puternic și pentru cei care nu m-au susținut, la fel și pentru cei care m-au susținut”.

„Trebuie să încheiem războiul conservatori – liberali, dacă arătăm toleranță și dacă suntem dispuși să ne punem în locul celuilalt”.

Democratul Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, a primit din partea americanilor peste 81,2 milioane de voturi în alegerile din noiembrie anul trecut, cele mai multe pe care un candidat le-a obținut în istoria Statelor Unite. La nivelul electorilor, el s-a impus cu 306 voturi, iar republicanul Donald Trump a primit 232.

Biden a fost ales senator al statului Delaware în 1973 și a devenit apoi președintele comitetului juridic și pentru relații internaționale al Camerei.

European Food&Drink pășește în 2021 fără datorii la bugetele de stat. Contribuții achitate în ultimul an de peste 110 milioane de euro CITEȘTE ȘI European Food&Drink pășește în 2021 fără datorii la bugetele de stat. Contribuții achitate în ultimul an de peste 110 milioane de euro

După două campanii fără succes pentru Casa Albă, în 1988 și 2008, el a devenit vicepreședinte în administrația Barack Obama, și a deținut această funcție între 2009 și 2017.

În februarie 2020, el și-a anunțat intrarea în cursa pentru a deveni candidat democrat la alegerile prezidențiale din noiembrie. Biden este cel mai vârstnic președinte american.

La ceremonia de la Capitol Hill (Washington D.C.), organizată cu măsuri speciale de protecție și securitate, participă din partea fostei administrații vicepreședintele Mike Pence. La eveniment sunt prezenți foștii președinți americani Barack Obama, George W. Bush și Bill Clinton.

Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online CITEȘTE ȘI Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online

În Capitală au fost trimiși aproximativ 25.000 de militari din Garda Națională. Mii de steaguri au fost amplasate în spațiul din fața Capitoliului, unde de obicei se afla publicul ceremoniei.

Donald și Melania Trump au părăsit, miercuri dimineață, Casa Albă, pentru ultima dată din postura de cuplu prezidențial. Cei doi au participat la o ceremonie de rămas-bun la Joint Base Andrews, înainte de a pleca spre Florida. Trump este al patrulea președinte din istoria SUA care nu participă la inaugurarea mandatului succesorului.

viewscnt
Afla mai multe despre
buden
sua
trump