Trump - primul președinte american care participă la March for Life

Trump - primul președinte american care participă la March for Life
scris 25 ian 2020

Donald Trump, cu ochii ațintiți pe alegerile prezidențiale din noiembrie, a participat la Washington la marele miting anual al activiștilor împotriva avortului, denunțând pozițiile ”radicale” ale adversarilor săi democrați în acest subiect foarte dezbinător în Statele Unite, relatează AFP.

”Este o mare onoare pentru mine să fiu primul președinte din Istorie care participă la Marșul pentru viață!”, a declarat miliardarul republican în fața unei mulțimi cucerite, adunate pe imensa peluză a "National Mall".

Urmărește-ne și pe Google News

În același moment, la câteva sute de metri de acolo, în incinta Congresului, senatorii își continuau dezbaterile în procesul destituirii sale.

”Ei se iau de mine pentru că mă bat pentru voi”, a afirmat Trump, referindu-se la această procedură care va lăsa - indiferent de rezultat - o pată de neșters pe mandatul său.

Miliardarul republican, care în 1999 se decara ”pro-choice” (în favoarea posibilității de a alege avortul), este de-acum mai hotărât ca niciodată să se poziționeze ca președintele cel mai ”pro-life” din Istorie.

Denunțând, într-un discurs cu accente de miting electoral, pozițiile ”cele mai extreme și mai radicale” ale adversarilor săi, el a atacat cu virulență ”extrema stângă” și și-a multiplicat omagiile aduse ”milioanelor de femei extraordinare din America” care se bat pentru ”dreptul la viață”.

”Fiecare copil este un dar sacru de la Dumnezeu”, a adăugat fostul om de afaceri de la New York în fața manifestanților care arborau crucifixuri sau pancarte cu mesaje ca ”drepturile omului încep în uter”.

”Fiica mea este adoptată, ea nu ar fi aici dacă mama sa nu ar fi ales calea bună”, declară Jim Bolognio, venit împreună cu prieteni de la New Jersey. Bărbatul în vârstă de 63 de ani a declarat sus și tare că îl ”adoră pe Trump” și este convins că toți activiștii împotriva avortului se vor duce la urne în masă pentru a-l realege.

Beverly Atkins a condus 13 ore din Alabama, în sudul Statelor Unite, pentru a participa la această adunare. ”Viața începe la concepere”, a subliniat femeia în vârstă de 50 de ani, purtând un tricou albastru cu mesajul ”Alege viața”.

La fel ca majoritatea manifestanților, ea este total insensibilă la audierile în procesul destituirii lui Trump. ”Ei n-au nicio probă”, subliniază ea. ”Asta e o mascaradă, plătită de popor”, deplânge prietenul său Doug Clement.

În 47 de ani de existență, "March for Life" nu a primit niciodată un președinte american. Marjorie Dannenfelser, președinta "Susan B. Anthony List", o puternică organizație, vede în acest lucru o adevărată ”cotitură”.

Manifestația este organizată anual în jurul lui 22 ianuarie, data marcării emblematicei hiotărâri a Curții Supreme "Roe v. Wade", pronunțată în 1973, care legalizează întreruperea voluntară a sarcinii în Statele Unite.

Odată cu apropierea alegerilor de la 3 noiembrie, în care candidează la al doilea mandat, Donald Trump, care nu a încercat niciodată să-și lărgească soclul electoral, știe că trebuie să se apropie de creștinii evanghelici, care au votat în proporție de 81% cu el în 2016.

Prin nominalizările lui Neil Gorsuch și Brett Kavanaugh la Curtea Supremă - doi judecători ”extraordinari” spune el - care au cimentat instituția în conservatorism, Trump i-a galvanizat pe activiștii împotriva avortului.

Care este visul lor? Să pună în discuție hotărârea "Roe v. Wade". Sau măcar să autorizeze statele să adopte legi restrictive cu privire la întreruprea voită a sarcinilor.

Primul test decisiv urmează să aibă loc în martie, când Curtea Supremă analizează o lege adoptată în 2014 în Louisiana, un stat conservator din sud.

Textul prevede impunerea medicilor voluntari care practică întreruperi voite de sarcină să aibă o autorizație de a-și exercita meseria într-un spital situat la cel puțin 50 de kilometri de locul operației.

Potrivit apărătorilor dreptului la avort, aceste condiții sunt prea drastice, iar un singur medic și o singură clinică ar putea continua să practice întreruperi voite de sarcină în tot statul - un număr foarte insuficient, subliniază ei, pentru cele aproximativ 10.000 de avorturi practicate anual.

Louisiana justifică această măsură evocând riscurile de complicații și necesitatea, în cazul unor probleme, de a putea transfera pacienții la un spital vecin.

Decizia va permite să se evalueze dacă ”templul dreptului american” și-a schimbat poziția cu privire la acest subiect sensibil. În iunie 2016, cu șase luni înainte de venirea miliardarului din domeniul imobiliar la putere, Curtea a stabilit că o lege similară adoptată în Texas este ilegală.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
avort
pro-choice
pro-life