Puterea continuă programul ”Pentru unii se poate”: După ce le-au fost majorate salariile anul trecut, primarilor și șefilor de CJ li se dublează acum sporul de ”proiecte europene” din bani de la buget

Puterea continuă programul ”Pentru unii se poate”: După ce le-au fost majorate salariile anul trecut, primarilor și șefilor de CJ li se dublează acum sporul de ”proiecte europene” din bani de la buget
scris 31 ian 2023

Parlamentul a stabilit anul trecut majorarea cu 25%, de la 1 noiembrie, a indemnizațiilor pentru primari și viceprimari, iar în acest mod au fost majorate și salariile personalului din primării, care sunt calculate în funcție de limita salarizării viceprimarului. Acum, Guvernul a decis să dubleze, de la 25% la 50%, sporul maxim acordat președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor care implementează proiecte cu fonduri europene sau externe nerambursabile, dar și proiecte din PNRR. În acest fel și salariile angajaților din primării și consilii județene și locale, implicați în proiecte, vor beneficia în mod corespunzător de majorare, relevă datele analizate de Profit.ro.

Mai mult, sporurile nu vor mai fi acoperite din fondurile alocate proiectelor respective, ci de la bugetele locale, după cum a arătat anterior Profit.ro

Urmărește-ne și pe Google News
Guvernul Ciucă va promova un proiect de lege prin care sunt recunoscute drepturi ale cuplurilor gay căsătorite, dacă unul din parteneri este cetățean UE CITEȘTE ȘI Guvernul Ciucă va promova un proiect de lege prin care sunt recunoscute drepturi ale cuplurilor gay căsătorite, dacă unul din parteneri este cetățean UE

Salariile majorate anul trecut

Ca efect al legii votate anul trecut, un viceprimar într-o comună de până la 3.000 de locuitori a primit în plus la salariu 1.410 lei brut. Totodată, viceprimarul Bucureștiului a primit 4.230 de lei brut în plus la salariu. În cazul primarilor, aceștia au primit în plus de la 1.880 de lei brut, în cazul unei comune de până la 3.000 de locuitori, și până la 4.700 de lei brut în cazul primarului Bucureștiului, după cum se poate vedea în tabelul de mai jos. 

Puterea continuă programul ”Pentru unii se poate”: După ce le-au fost majorate salariile anul trecut, primarilor și șefilor de CJ li se dublează acum sporul de ”proiecte europene” din bani de la buget

Comisia Europeană cere României eliminarea taxei clawback reduse pentru medicamentele românești. Guvernul se va conforma sub amenințarea unui nou infringement CITEȘTE ȘI Comisia Europeană cere României eliminarea taxei clawback reduse pentru medicamentele românești. Guvernul se va conforma sub amenințarea unui nou infringement

Salariile aleșilor nominalizați în proiecte europene sau PNRR vor crește cu până la 50% 

Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență se majorează cu până la 50%”, prevede o ordonanță semnată de Guvern.

Actul introduce astfel și proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în categoria celor pentru care șefii de consilii județene, primarii și viceprimarii primesc un spor, iar sporul este prevăzut a ajunge până la 50%, dublu față de limita maximă actuală de 25%.

De același spor, dar de până la 50% și fără ca veniturile să depășească indemnizația de viceprimar sau vicepreședinte de CJ, beneficiază, conform prevederilor în vigoare, și personalul din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile.

În urma adoptării ordonanței și majorării sporului maxim pentru viceprumari, limita maximă a veniturilor va crește prin urmare și pentru și personalul implicat în implementarea acestor proiecte, inclusiv celor din PNRR.

Dacă însă până acum acordarea acestui spor era condiționată de recuperarea sumelor necesare majorării salariale din bugetul proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile, această prevedere va fi eliminată din legislație, astfel că majorările vor trebui acoperite din surse bugetare.

Prima de casare acordată în programul Rabla Clasic, majorată în 2023 CITEȘTE ȘI Prima de casare acordată în programul Rabla Clasic, majorată în 2023

Argumentul Guvernului: Salariile primarilor trebuie majorate ca să poată beneficia angajații lor

Guvernul susține că în condițiile în care nivelul veniturilor angajaților consiliilor județene sau primăriilor nu poate depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau a vicepreședintelui consiliului județean, majorat cu 25%, ”procentul de majorare salarială al acestei categorii de personal în multe situații este diminuat neajungând la 50% chiar dacă numărul orelor prestate în proiect îi îndreptățesc la acest lucru”.

Executivul arată că și recuperarea sporurilor din fondurile proiectelor trebuie eliminată pentru a asigura discriminarea între cei care muncesc la proiecte precum cele din PNRR, unde această prevedere nu există: ”În condițiile în care nu toate proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile au prevăzute sume necesare acoperirii acestor majorări salariale, această prevedere e de natură să creeze o abordare neunitară a acordării majorării salariale pentru personalul din aparatul propriu al consiliilor județene, primăriilor și consiliilor locale, au din cadrul instituțiilor și serviciilor publice de interes local și județean din subordinea acestora, după caz, nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și o situație profund discriminatorie în raport cu celelalte categorii de personal care implementează activități în proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și pentru implementarea proiectelor finanțate prin Mecanismul de redresare şi reziliență, unde nu există această limitare”.

În urma adoptării ordonanței, Ministerul Dezvoltării și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ar urma să elaboreze un regulament-cadru pentru aprobarea criteriilor pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială.

În prezent, indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25% după cum urmează: a) pentru 1 proiect se acordă o majorare de 15%; b) pentru 2 proiecte se acordă o majorare de 20%; c) pentru 3 sau mai multe proiecte se acordă o majorare de 25%.

viewscnt
Afla mai multe despre
majorare
salarii
demnitari
putere
președinte
premier
miniștri