LEGE Cota de TVA la lemnul de foc, pentru populație, firme și instituții, redusă din această lună, dar cu întârziere

LEGE Cota de TVA la lemnul de foc, pentru populație, firme și instituții, redusă din această lună, dar cu întârziere

Cota redusă de 5% a TVA pentru lemnul de foc pentru lemnul de foc destinat încălzirii populației, dar și pentru cel livrat în același scop persoanelor juridice, inclusiv școlilor sau spitalelor, va fi aplicată din această lună, dar nu începând cu 1 decembrie, așa cum  stabilise Parlamentul luna trecută. Cota va fi aplicată cu întârziere având în vedere că președintele Iohannis a promulgat abia miercuri proiectele de legi cu aceste prevederi.

De ce este important: Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) aprobat de Comisia Europeană, să pună în vigoare, până cel târziu în ultimul trimestru din 2023, un cadru legislativ de decarbonizare a sectorului de încălzire și răcire, care să includă măsuri de diversificare a mixului energetic prin renunțarea la lemn ca sursă de combustibil în acest sector.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Guvernul a adoptat măsurile de relaxare pentru sărbători: Eliminarea interdicției de circulație pe timpul nopții. Masca nu va mai fi obligatorie în toate spațiile deschise. Acces în mall-uri și cu test CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul a adoptat măsurile de relaxare pentru sărbători: Eliminarea interdicției de circulație pe timpul nopții. Masca nu va mai fi obligatorie în toate spațiile deschise. Acces în mall-uri și cu test

Profit.ro a relatat că interzicerea completă a producției de energie pe bază de biomasă forestieră în UE, atât în centrale mari comerciale, cât și în sobe individuale utilizate pentru încălzirea rezidențială, a fost discutată în cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului noii Directive europene privind energia regenerabilă, parte a masivului pachet legislativ Fit-for-55 de decarbonare a economiei europene, însă a fost considerată în cele din urmă ca fiind o măsură prea radicală.

Potrivit datelor oficiale, în prezent, circa jumătate dintre gospodăriile din România se încălzesc cu sobe alimentate cu lemne, procentul ajungând la peste 80% în mediul rural.

Medicii de familie vor fi implicați în efectuarea testelor Covid-19 CITEȘTE ȘI Medicii de familie vor fi implicați în efectuarea testelor Covid-19

Proiectele de legi care au instituit cota redusă aparțin PSD și PNL, care le-au adoptat luna trecută în Parlament, și au ținut să sublinieze importanța acestora pentru populație, mai ales în contextul crizei energetice actuale.

Un prim proiect, inițiat de PSD, stabilește aplicarea cotei de 5% a TVA pentru ”livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 și 4401 12 00, realizate către persoane juridice sau alte entități indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială”.

Un al doilea proiect, inițiat de PNL, prevede aplicarea cotei de 5% a TVA pentru ”livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 și 4401 12 00”.

Și Consiliul Investitorilor Straini cere autorităților să renunțe la ideea de a introduce o \ CITEȘTE ȘI Și Consiliul Investitorilor Straini cere autorităților să renunțe la ideea de a introduce o "taxă de solidaritate": În perioade de criză nu trebuie aplicate taxe mai mari, ar frâna creșterea economiei

Ambele proiecte prevăd aplicarea cotei reduse a TVA începând cu 1 decembrie 2021 și au fost adoptate de Camera Deputaților în data de 9 noiembrie.

În ciuda urgenței măsurii și termenului prevăzut, proiectele au fost transmise pentru promulgare președintelui Iohannis abia la 20 noiembrie, iar președintele le-a promulgat abia azi, 8 decembrie. Prin urmare, cota redusă a TVA nu va putea fi aplicată decât după publicarea legii în Monitorul Oficial.

"Oamenii au cumpărat deja lemne cu 19% și nu văd cum s-ar putea aplica retroactiv cota redusă în perioada 1 decembrie, termenul prevazut in lege, și data la care intră efectiv în vigoare legea. Ar fi fost mai bine pentru toată lumea, mai ales pentru populație, dacă legea intra in vigoare înainte de 1 decembrie, astfel încât să se aplice așa cum era prevăzut în proiect. Dacă exista voința de a ajuta oamenii, nu întârzia promulgarea, legea fiind trimisă încă din 20 noiembrie 2021", a declarat pentru Profit.ro consultantul fiscal Cornel Grama.

viewscnt
Afla mai multe despre
incalzire
lemne
lemne de foc
cota
tva
redus
5%
parlament
pnrr
energie