Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea și completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative. Pe 28 iunie, Camera Deputaților a reexaminat și readoptat actul normativ, după ce Curtea Constituțională a decis admiterea parțială a unei sesizări privind modificarea Codului penal, prin care infracțiunea de abuz în serviciu poate fi incriminată și fără să existe un prag valoric, judecătorul fiind cel care poate decide în legătură cu gravitatea faptei.
Actul normativ promulgat de către președintele Klaus Iohannis poate fi accesat AICI.
CCR a stabilit pe 17 mai că „instanțele judecătorești pot remedia prin interpretare – cu luarea în considerare a deciziilor Curții Constituționale – inconsistențele și incongruențele existente în textele de incriminare”, potrivit comunicatului de presă de atunci al instituției, scrie News.ro.
„Astfel, chiar dacă legiuitorul nu a reglementat un anume prag valoric al pagubei sau o anumită intensitate a vătămării intereselor legitime ale persoanelor fizice/ juridice pentru reținerea infracțiunilor de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, aspect care, în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale nu a atras neconstituționalitatea normei în cadrul controlului a posteriori de constituționalitate, acțiunea instanțelor judecătorești – concordantă cu jurisprudența Curții Constituționale – este de natură să mențină și să consolideze prezumția de constituționalitate a textului, care trebuie să îmbine într-un mod armonios aspectele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii”, mai arată sursa citată.
Prin urmare, legea promulgată de către șeful statului prevede la art. 297 că „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
De asemenea, articolul 298 „Neglijența în serviciu” stipulează că „fapta funcționarului public care, din culpă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”, conform actului normativ promulgat.
Legea promulgată reglementează și aspectele care țin de conducerea unei mașini în stare de ebrietate.
CITEȘTE ȘI iPhone 15 ar urma să folosească baterii mai mari„Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”, conform sursei menționate.
De asemenea, la după art. 336 a fost introdus un nou articol care prevede că:
„(1) Fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanțe psihoactive, după producerea unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea mostrelor biologice, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) efectuează transport public de persoane, transport de mărfuri periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Nu constituie infracțiune consumul de substanțe psihoactive, după producerea accidentului de circulație și până la recoltarea mostrelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care administrarea acestora este impusă de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto”.
Pe 5 aprilie, Camera Deputaților a adoptat acest proiect de lege, însă el a fost sesizat la Curtea Constituțională care a decis admiterea parțială a sesizări pe data de 17 mai.
Astfel, pe 28 iunie, Camera Deputaților a reexaminat și readoptat propunerea legislativă care aduce modificări legii 286/2009 privind Codul penal.