Primarul Capitalei, Gabriela Firea, în vizită la Tokyo, s-a interesat de modul în care autoritățile japoneze controlează traficul rutier și cum funcționează Centrul de Control al Traficului, unul dintre cele mai moderne din lume. Centrul monitorizează traficul și ambuteiajele, ajută la fluidizarea traficului, la reducerea poluării generate de transportul rutier și la managementul accidentelor. El preia date de la ce 18.000 de semafoare și 17.000 de detectoare instalate în trafic, pe care le transmite șoferilor printr-un post radio dedicat sau de pe panourile electronice de informare montate în oraș.
Tot marți, Firea s-a întâlnit la sediul Guvernului din Tokyo cu ministrul consilier al premierului Japoniei pentru sănătate, știință, tehnologie și inovare, Hiroto Izumi, cu care a discutat despre dezvoltarea în București a Centrului de Protonoterapie, proiect pentru care Consiliul General al Municipiului București (CGMB) și-a dat de curând acordul.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Japonia este una din primele țări care a pus în aplicare terapia cu protoni pentru bolnavii de cancer, utilizând aparatură și tehnologii de ultimă oră, care provin direct din laboratoarele de fizică nucleară. Mai mult decât atât, premiul Nobel pentru Medicină a fost obținut, anul acesta, de către doi cercetători din Kyoto și Texas, pentru descoperiri în tratarea cancerului: profesorul Tasuku Honjo, de la Universitatea din Kyoto și profesorul de imunologie James Allison, de la Universitatea din Texas. Aceștia au stabilit un nou principiu pentru terapia împotriva cancerului – prin stimularea sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase. Tocmai pentru că vorbim despre cele mai avansate tehnologii în domeniu, despre descoperiri de ultimă oră, ne propunem să le implementăm și la București. Astfel, pentru realizarea centrului din Capitala României, ne dorim să beneficiem de expertiza specialiștilor japonezi, care să ne ofere consultanță de specialitate în acest domeniu”, spune Firea.