FOTO ARHIVĂ Ce scria presa de business din Ardeal la Marea Unire din 1918: "În lipsă de buget votat în regulă, plata impozitelor nu este obligatorie!"

"În lipsă de budget votat în regulă sau a unei indemnizări prealabile, cu ziua de 1 Noemvrie a. c. am intrat în stare de ex-lex. În consecvență, plata diferitelor impozite nu este obligătoare. Împrejurarea aceasta, precum și hotărîrea luată săptămâna trecută de marea adunare națională dela Alba-Iulia îndreptățește poporul nostru și instituțiile noastre din Ardeal, Banat și Ungaria a sta deocamdată în rezervă cu plata impozitelor și a aștepta în privința aceasta avizul marelui nostru sfat național, respectiv a consiliului dirigent al acestuia".

Este textul unui scurt anunț publicat în numărul 48-49 din 7 decembrie 1918 al publicației săptămânale de business Revista Economică din Sibiu, disponibil online în cadrul colecției de periodice a secției digitale a Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj. Înființată și finanțată de un cartel de bănci românești din Transilvania, revista a apărut aproape fără întrerupere timp de 49 de ani, între 1899 și 1948. Șef al publicației era, la 1918, Ion I. Lapedatu, economist, antreprenor și om politic ardelean, care ulterior a ajuns să fie ultimul guvernator al BNR de dinainte de instalarea regimului comunist, în perioada 1944-1945.

Anunțul de mai sus exprimă extrem de semnificativ starea de exaltare, dar și de confuzie ce domina Ardealul după proclamația de la Alba Iulia. Formal, Transilvania se desprinsese de Austro-Ungaria și se alipise la Vechiul Regat, dar administrația românească era încă departe de a fi preluat controlul. În aceste condiții, textul este la limita instigării la grevă fiscală: de ce să mai plătim taxe Imperiului? Îndemnul este însă "îmbrăcat" în limbajul rigorii juridice: cum nu a fost votat bugetul, ne aflăm într-o stare de "vid legislativ" (și de putere), care i-ar exonera temporar pe contribuabili de obligațiile fiscale.  Un soi de government shutdown american, transbordat și aplicat original în Ardeal. De luat în calcul și în România zilelor noastre, atunci când Guvernul nu respectă termenul legal de adoptare a legii bugetului pe anul următor.

După jumătate de an, în iunie 1919, revista schimbă la 180 de grade tonul în privința fenomenului neplății taxelor. Căci, se pare, contribuabililor, în special celor din mediul rural, cu venituri modeste (deși publicația susține că "au bani"), le pasă prea puțin că cel care le scoate bani din buzunar este acum statul național unitar românesc și nu dualismul austro-ungar.

CITEȘTE ȘI FOTO După un an, autoritățile recunosc că scoaterea firmelor de la parterul blocurilor cu risc seismic a fost un eșec. În urmă au rămas spații mizere și pline de graffiti

Asta pe lângă inevitabilele probleme organizatorice ale unei administrații românești încă neconsolidate în Ardeal, la care se adăuga, se pare, lipsa de entuziasm a autorităților locale în a pune umărul la colectarea de taxe pentru bugetul central al noului stat.

Demn de remarcat este și îndemnul adresat băncilor de a face propagandă pentru "conformarea voluntară" a contribuabililor. Firesc, în contextul în care, atunci ca și acum, sistemul bancar era principalul finanțator al datoriei publice și i se rambursau împrumuturile acordate din taxele și impozitele efectiv colectate. Iar Revista Economică este revista băncilor.

Prima pagină a Revistei Economice din 16 noiembrie 1918, apărută cu două săptămâni înainte de adunarea de la Alba Iulia și cu o săptămână după unirea fostului Ducat habsburgic al Bucovinei cu România, se împarte între exaltare patriotică și sfaturi utilitare cu privire la gestionarea finanțelor personale.

Astfel, în stânga paginii, este celebrat OK-ul dat de președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson, pentru crearea României Mari. "Desrobirea noastră politică decretată prin înalta noastre stăpânire națională este totodată și desrobirea noastră economică. Nu vom mai fi, ca până în trecutul apropiat, copiii mașteri ai patriei noastre. Vor încetă nedreptățile, piedecile volnice și meșteșugite puse chiar și în calea desvoltării noastre firești economice", scrie cu entuziasm editorialistul.

CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Trump Tower din New York, unde noul președinte SUA încă lucrează, a fost baricadat de NYPD, angajații nu mai pot folosi liftul cum vor

În dreapta paginii, redactorul specializat în finanțe personale pune o problemă pragmatică foarte actuală la acel moment în privința asigurărilor de viață: "Reactivare sau contracte noui? — Chestiuni de asigurare. — La asigurările de vieață, cu apropierea păcii, devine actuală întrebarea din fruntea acestor șire. Mulți asigurați, cari din cauza răsboiului îndelungat au fost siliți să-și întrerupă plățile de premii, dar cari au învățat chiar din răsboiu a cunoaște prea bine îngerul neînduplecat al morții, vor întrebă, ce e cu contractele lor de asigurare? ".

Și tot el răspunde: "Prin reactivare rămâne anume în vigoare durata de asigurare fixată lâ începutul contractului vechiu. Acolo însă unde obligamentul de plată al societății de asigurare nu se leagă de un termin calendaristic fix, ci suma de asigurare se licvidează excluziv numai la moartea asiguratului, firește că reactivarea asigurării vechi se poate prea ușor înlocui cu un contract nou de asigurare".

În 23 noiembrie 1918, cu o săptămână înainte de Unire, Revista Economică preia în rezumat o analiză din publicația britanică The Economist, sub titlul "Fi-va răsboiu economic după răsboi?". Potrivit traducerii publicate de revista din Sibiu, cei de la The Economist, susținători ai comerțului liber și adversari ai protecționismului, scriau că "Germania va fi în stare să plătească ce i se va impune (despăgubirile de război impuse de învingători învinșilor – n.r.) numai dacă fabricile ei vor furnisa străinătății mărfuri, iar aceasta se va putea numai dacă va primi materii brute. Boicotul și denegarea materiilor brute, prin urmare, n'au înțeles".

CITEȘTE ȘI FOTO Prima carte electronică de identitate, care va înlocui actul utilizat în prezent de populație

Și mai interesant este că, încă de atunci, The Economist (publicație înființată în 1843) făcea sondaje printre patronii și managerii de firme. "303 au cerut ca materiile prime să fie puse sub scutul legii și să nu fie furnisabile inimicilor; 165 firme au cerut vămuri de import de 10%, iar 193 firme au dorit mențirea sistemului dinainte de răsboi. Din aceste răspunsuri unii ajung la concluziunea că răsboiul economic se va continuă după răsboiu", se spune în articolul tradus de Revista Economică.

În numărul din 7 decembrie 1918, Revista Economică încearcă un bilanț statistic prin care să răspundă la întrebarea ce câștigă Vechiul Regat sub raport economic în urma unirii cu Ardealul, Banatul, Crișana și Maramureșul.

Problema este însă că cele mai recente informații statistice oficiale de care dispune jurnalistul sunt vechi de 8 ani, datând din 1910. Chiar și așa, impresionează pozitiv numărul mare de bănci deținute de acționari români și numărul mare de instituții de credit în general. Pe de altă parte, datele prezentate de publicație relevă o participare extrem de slabă a etnicilor români pe piața muncii.

Tonul pro-free trade dispare cu totul în numărul din 21 decembrie al revistei din Sibiu, care relatează foarte pe larg dezbaterile primului Congres al inginerilor români de după Unire, desfășurat chiar la Sibiu. Congresul a adoptat un document cu revendicări adresate Consiliului Dirigent, organul conducător provizoriu al teritoriilor proaspăt unite cu România, în care se cere, printre altele, restricționarea implicării capitalului străin în economie.

CITEȘTE ȘI FOTO Drapelul României va fi modificat, schimbând și imaginea de pe bancnote. Cum va arăta noul steag

Pe de altă parte, la același eveniment s-a cerut, oarecum premonitoriu, mutarea accentului de pe cărbune pe gaze în ceea ce privește resursele energetice. "Deoarece straturile cunoscute de cărbuni ne dau o cantitate medie numai cam pe 230 ani, va trebui să se cruțe cu cărbunii și va trebui să se exploateze gazurile pământene din Ardeal în formă de monopol. Monopolizarea să se facă acum cu ocazia liquidării", au cerut inginerii români.

Printre cele mai mari probleme economice ale perioadei, pe lângă lipsurile materiale cauzate de război, era confuzia ce domnea în sistemul monetar și de schimb. Etalonul aur fusese abandonat de facto la începutul marelui conflict, în 1914, iar de atunci toate marile bănci centrale au intensificat cursa devalorizării monedelor, pentru a finanța cheltuielile militare ale guvernelor, a compensa reducerea încasărilor din taxe și a-și reduce datoriile prin păgubirea creditorilor.

CITEȘTE ȘI FOTO Co-fondatoarea ONG-ului condus de mama actorului Ethan Hawke a fost cooptată în echipa lui Cioloș

Ca de obicei, de toate aceste intervenții haotice au profitat insiderii la curent cu măsurile care urmau să fie luate, care s-au îmbogățit din ceea ce se numește arbitraj pe cursul de schimb. La rândul lor, guvernele îi acuzau de toate aceste neajunsuri pe "speculanți" și se angajau să pună capăt acestor oportunități de îmbogățire și să-i protejeze pe cei vulnerabili, prin diverse măsuri administrative, de exemplu impunând fără succes cursuri de schimb fixe.

Una peste alta, dincolo de exaltările patriotice ale unor editorialiști, din paginile publicate în acea perioadă de Revista Economică din Sibiu reiese că entuziasmul elitelor politice și economice ardelenești în privința Unirii ținea mai mult de eliberarea de Austro-Ungaria decât de un optimism debordant în legătură cu România Mare, proaspătul stat unitar condus de guvernul central de la București.

Bucureștiul era deocamdată o necunoscută, în multe privințe. Mai mult decât orice, Bucureștiul era departe, la propriu și la figurat. Nimic nu dă seama mai bine de această percepție decât faptul că formarea la București, exact înainte de adunarea de la Alba Iulia, a primului guvern în care erau reprezentate toate provinciile istorice, prezidat de Ion I. C. Brătianu, a fost consemnată în Revista Economică din Sibiu la rubrica "știri pe scurt", pe același plan cu măsura interzicerii utilizării cerealelor la fabricarea de spirt și cu introducerea turei de noapte în unele servicii poștale.

Cu totul altfel se raporta publicația la Consiliul Dirigent local, organul legislativ și executiv provizoriu din provinciile eliberate de sub dominația austro-ungară, ai cărui membri sunt prezentanți pe larg, într-un articol care se întinde pe două pagini. Din componența Consiliului Dirigent făcea parte, pe un post echivalent celui de secretar de stat la Ministerul de Finanțe, și directorul Revistei Economice, Ion I. Lapedatu.

CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Care a fost primul lucru pe care și l-a cumpărat Bill Gates din banii câștigați cu Microsoft

"Este datorința fiecărui Român să sprijinească sincer și devotat Consiliul nostru dirigent, însărcinat cu agendele de guvern al nostru. Astăzi toți, fără deosebire, avem datorința sfântă să fim guvernamentali pentru consiliul nostru dirigent. Mai mult, avem datorința să le dăm concursul firesc până și în dorințe sau intențiuni. In fine, noi considerăm Consiliul nostru dirigent, ca o mamă dulce a tuturora; prin urmare copilul, care nu plânge, nu se alăptează, iar copilul, care doarme, nu se scutură, din leagăn, ci mama așteaptă să deie un semn de trezire", scria editorialistul Revistei Economice la două săptămâni după Marea Unire.

Unii spun că integrarea nu a fost desăvârșită nici până în ziua de azi. Textul autentic al hotărârii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, aici.