Firmele private care angajează în regim part-time cel puțin 3 femei cu copii în vârstă de până la 7 ani, astfel încât acestea să se poată ocupa în paralel de creșterea copilului, vor beneficia de scutire la plata impozitului pe profit în cuantum de până la 30.000 de euro.
Facilitatea este discutată în prezent la nivelul Parlamentului și trebuie aprobată de ambele camere pentru a fi aplicată.
Conform datelor Comisiei Europene, decalajul dintre rata de ocupare a femeilor și rata de ocupare a bărbaților în România s-a adâncit în ultimii ani, astfel încât pentru femeile cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani acest indicator este de doar 56,2%, în comparație cu 71,6% cât este cea a bărbaților din aceeași categorie de vârstă.
"Pentru România, este important să avem un spor demografic pozitiv, dar la fel de importantă rămâne și ocuparea forței de muncă și susținerea profesionalizării acesteia", este scris în proiectul redactat în acest sens.
CITEȘTE ȘI Dragu: Încercăm să găsim resurse pentru indemnizațiile mamelor. Ne așteptăm ca legea să fie promulgatăAstfel, firmele private care angajează în regim part-time minimum 3 femei cu copii în vârstă de până la 7 ani, modalitate de angajare stabilită la cererea scrisă a acestor femei, vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe profit, prin scăderea din profitul impozabil a unui cuantum de 0,5% pentru fiecare angajat de acest tip, în limita a 25% din profitul impozabil al firmei respective și a unei sume totale maxime de 30.000 de euro.
Calculul este că, în acest mod, mamele nu vor mai fi constrânse să facă o alegere radicală între a pune pe primul loc familia sau serviciul, în condițiile unui program de 8 ore, care acoperă cea mai mare parte din zi.
CITEȘTE ȘI Un modest scaun din lemn, folosit de J.K. Rowling când a scris primele două volume "Harry Potter", vândut cu aproape 400.000 dolari"Este o situație de tip win-win, în care ambele părți sunt avantajate. Angajatorul beneficiază de scutire, iar femeile cu copil pot opta pentru un program flexibil care să le garanteze o minimă independență financiară și, practic, echilibrul între viața profesională și viața de familie. Mai mult, rata de ocupare a femeilor este stimulată să crească, iar statului îi vor reveni contribuțiile corespunzătoare taxelor aplicate pentru aceste venituri salariale, contribuții care nu ar reveni în cazul în care femeile rămân acasă pentru a avea grijă de copii", sunt argumentele în favoarea legii incluse în document.