Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, consideră că nu este posibil să fim abandonați de americani în contextul situației din Ucraina, pentru că România este una dintre cele mai importante țări din NATO. El a precizat că noua Armată Română s-a format în Afganistan, în Irak, alături de marile armate NATO.
Vasile Dîncu a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv, dacă este posibil ca România să fie abandonată de americani.
“Nu este posibil nici teoretic și nici practic, pentru că dacă teoretic suntem membri cu drepturi egale, nu numai că suntem cu drepturi egale, dar noi suntem una din țările cele mai importante din NATO, suntem printre primele țări în ceea ce privește procentul din PIB pentru înzestrare, participăm la misiuni externe și ne-am format, de fapt, noua Armată Română s-a format în Afganistan, Irak, în toate misiunile pe care și acum le avem în exterior alături de marile armate ale NATO. Ne-am specializat sute de ofițeri în ultimii ani la academiile militare din Statele Unite, din Europa, din cele mai importante țări, noi suntem altceva în momentul acesta, dar dincolo de asta, sunt aceste gesturi practice pe care le avem. Avem pe teritoriul României comandamente de tip defensiv, atât forțe multinaționale, avem scutul de la Deveselu, la Câmpia Turzii, de asemenea, avem o unitate care face inclusiv poliția aeriană în toată această zonă. Deci avem prezențe practice”, a declarat Ministrul Apărării, arată news.ro.
CITEȘTE ȘI Investitorii străini pariază pe RomâniaEl a precizat că România are acum o umbrelă de securitate deasupra sa.
“Acum, prin ultima decizie pe care au luat-o SUA, președintele Biden și șeful Pentagonului, vom avea o prezență mult mai solidă aici și din punct de vedere tehnic, și din punct de vedere al prezenței fizice a militarilor. Este clar că noi i-am așteptat pe americani 50 de ani, bunicii noștri i-au așteptat și nu au venit, dar acuma sunt aici. Nu mai putem să negăm o realitate. Deci facem parte dintr-un sistem și eu nu am crezut, vă spun sincer că voi vedea o perioadă în care într-adevăr să fie atât de bine articulată prezența comună aliată, postura asta defensivă. Și eu am crezut, ca și dumneavoastră, ca jurnalist, ca intelectual sau ca politician, că nu se va materializa atât de repede, că este un acord de principiu, dar nu am crezut că vom avea și din păcate am avut și e o situație strategică care este nefericită, dar cred că aceasta a și accelerat foarte mult și cred că toți oamenii pot fi liniștiți din punctul acesta de vedere că facem parte pentru prima dată dintr-o umbrelă strategică și avem o umbrelă de securitate deasupra noastră”, a transmis ministrul Apărării.
El a mai afirmat că există posibilitatea să se ajungă la un conflict armat în Ucraina, dar nu știe ce tip de conflict va fi, precizând că România se pregătește pentru ce este mai rău, acesta fiind rolul Armatei și al politicii.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Silviu Dragomir, Fondator Eucom Business Language: Dacă avem 30% dintre companii care au afaceri de până în 500.000 de euro, investițiile pe care acestea le pot face în digitalizare sunt relativ mici. De aceea stăm atât de prost“Am discutat despre situația strategică din zonă și despre faptul că există posibilitatea ca să se ajungă la un conflict armat. Dacă ne uităm după semnele exterioare, după aglomerarea de material pentru trupe, de trupe, au fost aduse și trupe din est, de modul în care este gândită situația strategică faptul că s-au suplimentar sub pretextul unor exerciții militare și în Belarus, faptul că se bănuiesc și alte forme și mișcări s-ar părea că există șanse destul de mari pentru ca să existe un conflict. Nu știm însă tipul de conflict care va exista, va exista doar un război de scurtă durată, vor exista niște conflicte, cum au mai fost în Dobass. Nu știm dacă nu vor exista provocarea unor insurecții a unei populații din aceste zone care să fie sprijinită. Acest lucru nu se știe. Totuși, situația strategică care nu este ascunsă de Rusia arată că sunt mai multe șanse să se ajungă la un conflict armat. Avem oarecare speranță că se va ajunge la o situație negociată și Rusia doar încearcă să influențeze opinia publică și negocierile prin această mișcare puternică de forțe”, a precizat Vasile Dîncu.
Ministrul crede că Rusia, în situația pe care o desfășoară la granița cu Ucraina, urmărește să șteargă urmele înfrângerii din Războiul Rece și că se încearcă și reconstruirea memoriei glorioase a URSS.
“Rusia urmărește, în primul rând, pentru că sunt și alegeri, să nu uităm, e o situație și electorală, urmărește, de fapt, să șteargă urmele înfrângerii din Războiul Rece, când s-a dezintegrat URSS-ul și am văzut în 30 decembrie anul trecut s-au comemorat 30 de ani, cu mare jale în Federația Rusă. (...) S-a încercat și un pan-ortodoxism prin discursurile ortodoxe legate de un anumit imperiu, care există creștin și așa mai departe. Evident, se încearcă reconstrucția memoriei glorioase a URSS-ului. Poate fi aici și un câștig electoral pentru că este nevoie și de asta, Rusia nu o duce foarte bine economic și știm bine că populația poate fi amorsată și prin aceste metode”, a transmis Vasile Dîncu.
CITEȘTE ȘI FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produsEl a precizat că nici pentru Rusia nu ar fi simplu un război.
“Pe de altă parte, însă, este clar pentru cea mai mare parte a lumii că nu ar fi nici pentru regimul politic de la Kremlin, nu ar fi foarte simplu un război în care să fie pierderi, în care să cheltui foarte multe resurse materiale și umane în acest sens. Deci, nu va fi simplu. Este însă o încercare de a reconstrui sau să zicem așa, de a reface onoarea vechi dorinței imperiale a Rusiei și aici Vladimir Putin este expert în încercarea de a reface ideea de țarat, de aceea Rusie kieveană, nucleul Rusiei a devenit cumva un fel de pilon al comunicării și de aici poate și revendicările față de Ucraina. Este o încercare de a veni în urmă, inacceptabilă, istoria nu face pași înapoi chiar dacă uneori se repetă în spirală, dar nu face pași înapoi și a recontrui o cortină de fier, este imposibil. Este cererea maximală cred a Rusiei”, a explicat Vasile Dîncu.