Curtea Constituțională a decis, în unanimitate, că definiția abuzului în serviciu este constituțională în măsura în care ”executarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu” din definiția din Codul Penal înseamnă prin încălcarea legii, această decizie urmând să se aplice pe viitor, pentru dosarele care vor fi deschise și nu pentru cele aflate deja în curs de soluționare.
Judecătorii Curții au decis că articolul din Codul Penal referitor la abuzul în serviciu este constituțional cu condiția ca sintagma ”îndeplinește în mod defectuos” din definirea abuzului să fie considerată echivalentă cu ”îndeplinește cu încălcarea legii”, scrie News.ro.
Decizia judecătorilor constituționali a fost de admitere parțială a sesizărilor privind abuzul în serviciu. Aceste sesizări contestau mai multe prevederi ale articolului în cauză, inclusiv definiția funcționarului public, definiția faptei, definiția îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu, definiția pagubei și a vătămării. Judecătorii au reținut că toate aceste norme sunt constituționale - în sensul că, pe de o parte, respectă prevederile Constituției, dar și cele privind claritatea și precizia legilor - cu excepția normei privind îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.
Judecătorii Curții au venit cu o soluție de admitere parțială, în sensul că textul Codului penal este constituțional doar în măsura în care "defectuos" înseamnă "prin încălcarea legii". Decizia nu modifică vreun aspect al articolului și nu obligă la revizuirea legislației, ci oferă o definiție obligatorie pentru procurori și judecători în tratarea infracțiunilor de abuz în serviciu, în sensul că aceștia vor trebui să lucreze cu această definiție de fiecare dată.
Decizia nu este retroactivă - CCR fiind în măsură să dispună doar pentru viitor - și nu presupune cazuri de revizuire a dosarelor sau a sentințelor, având în vedere că nu a declarat niciun aspect al legii neconstituțional. Astfel, toate dosarele în lucru în acest moment își vor urma cursul, iar dosarele deschise după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții vor fi judecate doar pe baza noii definiții.
Parlamentul sau Guvernul vor putea interveni pentru a clarifica acest text, în sensul introducerii în lege a definiției exacte date de Curtea Constituțională, însă acest lucru nu este obligatoriu, având în vedere că decizia CCR constituie o interpretare pentru uzul instanțelor a unui text de lege altminteri constituțional.
Curtea Constituțională a judecat aceste excepții de neconstituționalitate pe 24 mai, însă a amânat luarea unei decizii. Una dintre aceste excepții a fost invocată de fosta șefă a DIICOT Alina Bica.
Potrivit sesizărilor, noțiunea de "abuz în serviciu" este neclar definită în Codul penal, astfel încât este dificil de judecat care sunt elementele constitutive ale infracțiunii. Potrivit articolului 297 din Codul penal, "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".
Înainte de primul termen al acestui dosar la Curtea Constituțională, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a avertizat că o decizie de neconstituționalitate dată de judecători ar duce la închiderea a peste 800 de dosare aflate în ancheta procurorilor anticorupție privind achiziții publice ilegale cu fraude de milioane de euro.
"În acest moment noi avem în lucru 865 de dosare privind fraude în achiziții publice și, în general, în aceste dosare sunt infracțiuni de abuz în serviciu. Noi investigăm faptele care rămân în competență după deciziile Curții Constituționale. Cetățenii trebuie să fie îngrijorați când avem peste 800 de dosare de achiziții publice cu prejudicii de milioane de euro și să nu avem posibilitatea de a le mai investiga”, a afirmat Laura Codruța Kovesi.
Într-un interviu acordat agenției News.ro, Laura Codruța Kovesi a precizat că DNA are în lucru 3.200 de dosare în care anchetează fapte privind abuzul în serviciu.
"Aș vrea să precizez încă de la început că nu este o miză pentru DNA, este o miză pentru țară și pentru cetățenii României. Am să vă explic și de ce: în acest moment, noi avem în investigare 3.200 de dosare, care au ca obiect investigarea unor fapte de abuz în serviciu. Ce înseamnă acest lucru? 42% din activitatea DNA o reprezintă dosare care au ca obiect infracțiunea de abuz în serviciu. Anul trecut, doar în dosarele în care noi am făcut rechizitorii pentru abuz în serviciu, prejudiciul cauzat statului a fost de 620 de milioane de euro", a spus Kovesi, adăugând că o decizie de neconstituționalitate va face ca acești bani să nu mai poată fi recuperați.