Premierul Marcel Ciolacu a declarat că este exclus ca în anul 2025 să crească taxele și impozitele pentru mediul privat și a precizat că, deși este un fan al impozitării progresive, ar fi de acord să rămână cota unică, dacă aceasta este cu adevărat unică pentru toată lumea.
Ciolacu a fost întrebat, la DC News, dacă poate fi vorba de creșteri de taxe și impozite pentru mediul privat în anul 2025, așa cum a lăsat de înțeles ministrul de Finanțe, Marcel Boloș.
"Nu. Este exclus. Am anunțat foarte clar. Eu l-am rugat foarte mult (pe Marcel Boloș - n.r.) să comunice mai puțin, pentru că spune frânturi de lucruri. Dânsul se referea cred la jalonul 207, este un jalon trecut de domnul Cîțu și de domnul Ghinea, în care scrie reforma fiscală. Adevărul este că noi nu mai știm acum în ce sistem fiscal suntem, suntem în cotă unică, suntem în progresiv. Eu, social-democrat, fiind un fan al sistemului de impozitare progresivă, fiindcă asta a dus la dezvoltare cam în toată lumea, dar nu exclud să rămână cota unică. Dar cota unică să fie cotă unică. Nu poți să cumperi un teren cu 1.000 de euro sau cu 10.000 de euro, să îl vinzi cu 10 milioane și să fii impozitat cu 1%, dacă îl ai pe microîntrepindere sau cu 10%, pe venit, fiindcă nu se întâmplă acest lucru niciunde în lume", a spus Ciolacu, potrivit Agerpres.
El a menționat că este de acord cu o cotă unică, dar să fie pentru toată lumea, pentru că această cotă unică nu poate să fie diferențiată sau să aibă excepții.
"Dar la venituri excepționale, oriunde în lumea asta, din America până în orice stat, se impozitează diferențiat. După ce ai trecut de un prag de un milion de euro, ai avut venit la o tranzacționare, ai altă cotă care crește prin progresie în funcție de valoare. În momentul acesta și Banca Mondială și Comisia Europeană fac studii și să vină cu mai multe variante pe care eu nu o să am nicio problemă să le discutăm și să vedem ce se adaptează foarte bine în România. Dar nu pot să am și fiscalitate scăzută, să nu am niciun fel de control și de informație de la Ministerul de Finanțe fiindcă nu am digitalizare, să nu am digitalizare în nicio primărie să știu în ceea ce privește proprietățile și veniturile cumulate și să mai am și o evaziune fiscală de aproape 10% din PIB. Nu se poate continua așa", a afirmat premierul.