Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că nu are niciun regret personal după locuința statului și că și-am cumpărat un apartament foarte frumos astfel că nu stă în mila statului român. RA-APPS a fost cea mai decentă instituție, a lucrat cu legea, a spus el despre decizia de eliberare a vilei de protocol. ”Ce-mi dă statul am să-i dau și eu”, a afirmat Băsescu.
"Este o situație normală, n-aș intra în detalii. Cert este că astăzi i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. Se termină azi”, a spus fostul președinte la Realitatea Plus TV, arătând că cealaltă locuință este gata să primească mobilier.
Întrebat despre faptul că RA-APPS insistă să se mute din vilă, Traian Băsescu a spus că nu insistă: ”RA-APPS a fost cea mai decentă instituție, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somații, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituție dintre toate instituțiile statului”.
Traian Băsescu a comentat situația în care se găsește.
”Știți ceva, un stat care-și batjocorește foștii președinți n-are decât să fie tratat de foștii președinți cum îi tratează el. Așa că ce-mi dă statul am să-i dau și eu, n-am obligația să-i dau altceva", a afirmat Traian Băsescu.
Despre noul apartament, fostul președinte a afirmat că este ”foarte bine”, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună”Credeți-mă că nu am niciun regret personal după locuința statului, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, așa că nu stau în mila statului român. Maria e oricum mulțumită oricum, atât timp cât suntem împreună”, a mai spus el.
Despre actuala situație politică, Băsescu a comentat: ”Mă întreb cât de proști putem fi să avem 16 miliarde de euro necheltuiți din exercițiul bugetar 2014-2020, pe care îi pierdem anul viitor, și în același timp să împrumutăm bani”.
”Cât de incompetenți și proști putem fi, noi, ca stat”, a mai spus fostul președinte.
Întrebat dacă se impune o majorare a pensiilor, Traian Băsescu a afirmat că oricine în momentul de față are nevoie de bani, în special cei cu venituri mici.
”Categoric ceva trebuia făcut, dar trebuiau gândite alte surse. Dacă ar fi utilizat cei 16 miliarde de euro pe care îi au la dispoziție din 2014, când țipa Ponta că sunt prea puțini cei 42 de miliarde, iată că am ajuns în ultimul an de utilizare a banilor și avem 16 miliarde necheltuiți. Câte locuri de muncă și contribuții la bugetul de stat, dacă acești bani ar fi fost utilizați”, a mai spus el.