Audi, Kia și Porsche: Cumpărătorii de vehicule electrice din SUA vor pierde facilități de până la 7.500 de dolari după promulgarea noii legislații climatice

Audi, Kia și Porsche: Cumpărătorii de vehicule electrice din SUA vor pierde facilități de până la 7.500 de dolari după promulgarea noii legislații climatice
scris 14 aug 2022

Audi of America, Kia și Porsche avertizează că cumpărătorii vehiculelor sale electrice din Statele Unite vor pierde accesul la credite fiscale federale de până la 7.500 de dolari odată ce președintele Joe Biden va semna legea pentru climă și sănătate, de 430 de miliarde de dolari, transmite Reuters.

Audi, divizie a grupului Volkswagen, a declarat că doar modelul electric hibrid plug-in își va păstra creditul federal existent pentru restul anului, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit companiei, legislația care a fost adoptată de Congres ”va avea un impact semnificativ asupra afacerii noastre și asupra consumatorilor noștri”.

Noua lege face ca orice vehicul electric asamblat în afara Americii de Nord să nu fie eligibil pentru credite fiscale, ceea ce a adus critici din partea Uniunii Europene, Coreii de Sud și multor producători de automobile.

Legea permite acordarea de credite fiscale pentru clienții cu contracte angajante pentru vehicule care nu au fost încă livrate, la momentul semnării aceateia de către președintele Biden.

Kia a spus într-o scrisoare către dealerii săi din SUA că, potrivit noii legi, toate vehiculele sale electrice și plug-in nu se vor mai califica pentru credite fiscale, odată ce legea va fi semnată, cu excepția cazului în care clienții au contracte angajente scrise.

Kia i-a îndemnat pe dealeri să contacteze clienții aflați pe listele de așteptare pentru a încheia contracte înainte ca Biden să semneze legea.

Scrisoarea, pe care compania a confirmat-o vineri, a numit ”schimbarea bruscă” a politicii fiscale pentru vehiculele electrice ”foarte perturbatoare pentru afacerea noastră și, din păcate, pentru clienții noștri”.

Porsche, deținută de VW, a declarat vineri că cumpărătorii vehiculelor sale electrice Taycan și hibrid plug-in Cayenne și Panamera își vor pierde imediat eligibilitatea, odată ce legislația va fi semnată.

”În ceea ce privește clienții care au plasat comenzi și încă așteaptă livrarea vehiculelor, eligibilitatea lor pentru credite fiscale depinde de acordul individual de vânzare, care este o chestiune între aceștia și reprezentanța lor Porsche deținută și operată independent”, a spus un purtător de cuvânt al Porsche Cars North America.

Alliance for Automotive Innovation, un grup comercial care reprezintă printre altele VW, General Motors, Toyota Motor și Ford Motor, a declarat săptămâna trecută că 70% din 72 de modele de vehicule electrice, hibride plug-in și cu celule de combustibil din SUA nu vor mai fi eligibile după semnarea legii de către Biden.

viewscnt
Afla mai multe despre
audi
kia
porsche
credite fiscale
sua
biden
legislație
climă