Statele Unite (SUA) și Canada au convenit, la 2 ianuarie 1929, să-și unească eforturile pentru a devia râul Niagara, în speranța de a proteja Cascada Niagara – un grup de cascade masive ce reprezintă una dintre cele mai mari atracții turistice din America de Nord.
Cascada Niagara este un ansamblu format din trei căderi de apă de la granița dintre statul nord american New York din SUA și provincia Ontario din Canada. American Falls și Bridal Veil Falls se află pe teritoriul Statelor Unite și Horseshoe Falls pe teritoriul Canadei, evidențiază todayifoundout.com.
Din punct de vedere geologic, vârsta formațiunii este relativ mică. Cu peste 12.000 de ani în urmă, Cascada Niagara ajunsese la șapte mile în aval de râu până la limitele de acum ale așezărilor Lewiston, New York și Queenston, Ontario. De-a lungul anilor, pragul s-a erodat până la locul său actual, amintește www.niagarafallsstatepark.com. În timpul ultimei ere glaciare, începând cu aproximativ 1,7 milioane de ani în urmă, ghețarii continentali cu o grosime de până la două mile au acoperit regiunea Niagara Frontier, transmite Agerpres.
Primul european care a analizat în profunzime Cascada Niagara a fost Louis Hennepin, un preot francez care l-a însoțit pe LaSalle în expediția sa în regiunea Niagara în 1678.
Până în secolul al XIX-lea, industriașii valorificau puterea cascadei pentru energie hidroelectrică. Până în 1885, de ambele maluri ale Cascadei se adunaseră destule îngrijorări cu privire la abuzuri, astfel încât Niagara Appropriations Bill a fost creat pentru a proteja zona de dezvoltatorii privați. Acest proiect de lege a dus la crearea Parcului de Stat al Rezervației Niagara din New York (primul parc de stat din New York) și a Parcului Queen Victoria Niagara Falls din Ontario.
Statele Unite și Canada și-au unit forțele din nou în 1929 pentru a încetini procesul de eroziune și pentru a produce mai multă energie hidroelectrică. Astfel, la 2 ianuarie 1929 a fost semnat un acord între cele două țări prin care se autoriza alocarea de 2 milioane de dolari pentru lucrări de construcție pe râul Niagara. Planul presupunea redirecționarea curenților puternici și efectuarea de săpături în anumite zone pentru a face Cascadele mai atractive, încetinind în același timp efectele eroziunii.
Cu privire la această decizie, site-ul www.presidency.ucsb.edu redă mesajul președintelui SUA de la acea vreme:
”Pentru a putea primi sfatul și consimțământul Senatului pentru ratificarea lor, transmit prin prezenta o convenție între Statele Unite și Majestatea Sa Regele Marii Britanii, Irlandei și Dominioanele Britanice de dincolo de mări, Împărat al Indiei, pentru conservarea și îmbunătățirea frumuseții pitorești a Cascadelor Niagara și a curenților, semnată la Ottawa la 2 ianuarie 1929 și un protocol semnat în aceeași zi.
Convenția și protocolul au avut aprobarea mea și au fost semnate de ministrul american la Ottawa în virtutea deplinelor puteri care i-au fost eliberate de mine.
În atenția Senatului asupra raportului de însoțire al secretarului de stat pe această temă.” Calvin Coolidge, Casa Albă, 16 ianuarie 1929
La Cascada Niagara curg 3.160 de tone de apă în fiecare secundă. Această cantitate reprezintă 75.750 de galoane de apă pe secundă în cascadele American și Bridal Veil și 681.750 de galoane pe secundă în cascada Horseshoe, arată www.niagarafallsstatepark.com.
Cascada Niagara este capabilă să producă peste 4 milioane de kilowați de energie electrică, care este împărțită de Statele Unite și Canada. Apă din patru din cele cinci Mari Lacuri (Superior, Michigan, Huron și Erie) ajunge în râul Niagara înainte de a se vărsa în Lacul Ontario. Aceste cinci Mari Lacuri reprezintă aproape o cincime din aprovizionarea cu apă dulce a lumii.
În noiembrie 1896, energia electrică a fost transportată de la uzina Adams din Niagara Falls, New York, la Buffalo, New York, fiind pentru prima dată în lume când curentul alternativ a fost transmis pe o distanță lungă, amintește www.niagarafallsstatepark.com.
Cascada Niagara rămâne o atracție turistică populară, datorită în mare parte intervenției umane. Inginerii pot controla debitul de apă care se scurge peste cascade și chiar pot crește debitul în timpul sezonului turistic aglomerat. Dar s-ar părea că ceea ce i-a atras pe oameni la Cascada Niagara în primul rând nu este neapărat ceea ce îi face să se întoarcă în continuare.
După cum a spus Ginger Strand, autorul cărții „Inventing Niagara: Beauty, Power and Lies”, „Există această contradicție interesantă pentru că, pe de o parte, a devenit populară pentru că era sălbatică, imensă și neîmblânzită. Și pe de altă parte, a devenit populară pentru că începea să fie îmblânzită și transformată în ceva puțin mai puțin sălbatic”, mai arată articolul publicat pe www.todayifoundout.com/.
