O furgonetă de poliție incendiată, pubele în flăcări și furturi. La 11 zile după arestarea în Spania a rapperului Pablo Hasel, manifestațiile continuă la Barcelona și o nouă demonstrație a degenerat sâmbătă în confruntări cu poliția.
Manifestația, al cărei cuvânt de ordine a dost "Lluitar, crear poder popular" ("luptă, creează puterea populară" în catalană), a avut loc în special pentru susținerea rapperului condamnat și închis pentru că a scris mesaje pe Twitter atacând monarhia și forțele de ordine, dar a avut și alte revendicări, potrivit News.ro.
Mai multe sute de participanți au defilat în spatele unui uriaș banner pe care scria "Până când vor cădea. Nimic de pierdut. Totul de câștigat", potrivit unui jurnalist AFP.
"Cazul lui Pablo dezvăluie ceea ce trăim în acest stat fascist (...) că trebuie să te bați și că este vorba de încălcarea drepturilor fundamentale", a declarat pentru AFP Adria, muzician în vârstă de 26 de ani venit să protesteze.
"Cine sunt eu pentru a judeca ce pune el în cuvintele sale. Dar să-l condamni pentru asta mi se pare un atac la adresa libertății de exprimare", a afirmat Barbar Salazar, un medic în vârstă de 36 de ani.
Adunarea a degenerat la începutul serii, cu acte de vandalism și jafuri ale unor bănci dintre care una a fost incendiată.
CITEȘTE ȘI Experții THC.RO estimează o creștere solidă a mediului e-commerce în România și în 2021Vitrine sparte, fațade vopsite și cocktailuri Molotov, dintre care unul a incendiat o furgonetă a poliției, mai mulți revoltați "cu glugă" au atacat "magazine, în special bănci".
Cel puțin zece persoane au fost arestate în cursul confruntărilor, a indicat poliția catalană pe Twitter, dintre care una "este implicată în incendierea camionetei".
CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internaționalăPremierul spaniol Pedro Sanchez a considerat, într-un mesaj pe Twitter, "inacceptabile actele de vandalism și violențele care au zguduit în această noapte Barcelona", oferindu-și tot sprijinul pentru poliție.