Presa americană a dezvăluit că Netflix dezvoltă un serial animat bazat pe robotul din "Terminator", interpretat pe ecran de Arnold Schwarzenegger.
Acest nou proiect va fi realizat în parteneriat cu Skydance, care deține drepturile francizei de SF, potrivit News.ro.
Așa cum a anunțat The Hollywood Reporter, dezvoltarea acestui serial va fi încredințată lui Mattson Tomlin, co-scenarist al filmului "The Batman", care va fi lansat în martie 2022 cu Robert Pattison în rolul titular.
Lansat în 1984, realizat de James Cameron, "Terminator" l-a adus în prim plan pe Arnold Schwarzenegger în pielea unui robot din 2029. El era trimis în trecut să o ucidă pe Sarah Connor înainte de a-l aduce pe lume pe John Connor, omul care ar salva umanitatea de mașini. Au urmat cinci filme, ultimul fiind lansat în 2019 - "Terminator Dark Fate".