Studiu: Beneficiile extrasalariale scutite de impozit, în topul preferințelor angajaților în 2018. Ce bugete au alocat companiile

Studiu: Beneficiile extrasalariale scutite de impozit, în topul preferințelor angajaților în 2018. Ce bugete au alocat companiile

Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro

Profit.ro
Profit.ro
scris 8 apr 2019

Tichetele de masă, cadourile (cardurile și tichetele cadou), decontarea transportului (către/de la serviciu), turismul intern (tichetele de vacanță) și pensiile private (pilonul 3) sunt principalele beneficii extrasalariale pentru care angajații români au optat anul trecut, potrivit celei de-a doua ediții a Analizei anuale BenefitOnline.ro asupra tendințelor din domeniu în România.

În timp ce preferințele angajaților în materie de beneficii se mențin față de 2017, bugetele cheltuite de companii în platformă au crescut cu 150% de la an la an.

Urmărește-ne și pe Google News

Dacă în 2017 angajatorii au cheltuit peste 46 de milioane de lei pentru beneficiile pe care angajații și le-au ales accesând BenefitOnline.ro, cea mai mare platformă online de beneficii extrasalariale din România, în 2018 companiile au alocat în acest scop 114 milioane de lei. În același timp, numărul de angajați care au utilizat anul trecut platforma a ajuns la 103.000.

FOTO Cea mai lungă călătorie din lume cu un automobil electric. Până în Australia curentul a costat doar 300 de dolari CITEȘTE ȘI FOTO Cea mai lungă călătorie din lume cu un automobil electric. Până în Australia curentul a costat doar 300 de dolari

Suma medie acordată lunar de companii pentru beneficiile extrasalariale ale angajaților în 2018 a fost de 355 de lei, de la 320 de lei cu un an înainte, reprezentând o creștere de 11%.

„Opțiunile angajaților în ultimii ani indică o tendință evidentă înspre alegerea unor beneficii extrasalariale cu impact fiscal avantajos. În 2018, de exemplu, 84% din bugetele alocate de companii au fost cheltuite de angajați pentru beneficii scutite total sau parțial de taxe și doar 16% pentru beneficii în natură. Acest aspect ne arată că angajații sunt foarte atenți și raționali atunci când își aleg beneficiile, dorind să maximizeze bugetul lunar acordat de companie”, spune Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

Din totalul beneficiilor tranzacționate prin platforma BenefitOnline.ro, tichetele de masă, beneficii din categoria celor deductibile, se situează pe primul loc. Aproximativ 59% din bugete au fost direcționate de angajați către acestea. Valoarea medie lunară per tranzacție în cazul tichetelor de masă a fost de 207 lei.

Alături de tichetele de masă, și voucherele de vacanță beneficiază de același regim fiscal: taxe 0% pentru angajatori și doar 10% impozit pe venit pentru angajați. De asemenea, cadourile și tichetele cadou oferite angajaților și copiilor minori ai acestora beneficiază de deductibilitate și sunt scutite de la plata taxelor și impozitelor atunci când sunt acordate la ocazii speciale prevăzute de lege (ex: Paști, Crăciun, 8 Martie, 1 Iunie).

Abonamentele la rețele și clinici medicale private, asigurările de sănătate și pensiile facultative din pilonul 3 mai beneficiază de exceptare de la plată a tuturor taxelor, atât pentru angajatori, cât și pentru angajați, în limita a 400 euro/an. Training-urile profesionale și decontarea abonamentelor pentru transport sunt cheltuieli deductibile pentru companii.

În topul preferințelor angajaților români pentru beneficii extrasalariale regăsim, după tichetele de masă, cadourile (oferite sub formă de carduri cadou la retaileri importanți, tichete sau vouchere de cumpărături etc.) – peste 20% din bugete, precum și decontarea serviciilor de transport, atrăgând aproape 7% din bugete. 

Vacanțele în România s-au situat pe locul al 4-lea în topul preferințelor angajaților români, accesarea lor realizându-se prin intermediul voucherelor de vacanță. Pensiile facultative – pilonul 3, activitățile din categoria Fitness & sport și Sănătate s-au regăsit, de asemenea, în preferințele angajaților de anul trecut.

De la an la an, cele mai importante creșteri au fost înregistrate în categoriile Turism intern (tichete de vacanță) – bugete alocate cu 22% mai mari în 2018, față de 2017 – și în Fitness & sport  - plus 38% anul trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
tichetele de masă
carduri
benefitonline.ro