Noul sezon necesită o schimbare în garderobă și adaptarea la noile temperaturi. La SARTO bespoke suntem adepții funcționalității înaintea trendurilor din fashion și modă. Funcționalitatea este dată de piese atemporale, construite pe măsura purtătorului, din țesături corect alese, în culori și texturi potrivite stilului personal.
Noua colecție WINTER IS COMING va fi pilonul de referință în construcția ținutelor tale adaptate stilului tău.
Funcționalitate și țesături
Funcționalitatea unei piese vestimentare este dată de confortul și libertatea de mișcare pe care aceasta ți-o dă, indiferent de ocazia de purtare. Acest aspect poate atinge cea mai înaltă formă de funcționalitate doar prin piese vestimentare croite pe măsurile tale. După cum știi, manufactura unei astfel de ținute se obține în peste 60 de ore, într-un atelier de specialitate.
Țesăturile de rigoare pentru sezonul rece sunt: lâna, de preferat cu o grosime a fibrelor mai mare, flannel-ul și cașmirul. Cu țesăturile potrivite și câteva piese-cheie incluse în layering, orice bărbat se poate transforma într-o prezență remarcabilă.
Paltonul – o piesă atemporală potrivită ținutelor business, business casual sau smart-casual.
Paltonul este genul de piesă care adaugă un plus de eleganță oricărui outfit – fie el și unul casual format din jeans și cămașă. Este un motiv suficient de bun pentru includerea sa în garderobă chiar și de cei care nu sunt adepții unui stil clasic. Nu se știe niciodată când ai nevoie de o soluție elegantă de ultim moment.
Jacheta de iarnă
Jacheta completează perfect ținutele de zi sau de seară. Ușor de asortat la ținute casual, dar și mai elegante, un model declinat din sacou tunică cu lână țesută în stil houndstooth transformă ținuta într-una rafinată și nonconformistă.
Pulovere, Polo și culori
Doar pentru că este frig, nu înseamnă că trebuie să renunți la culori și să adopți o paletă complet ternă și monotonă. Un pulover din lână roșie sau mov, ori o bluză polo în nuanțe de galben sau albastru îți vor scoate din anonimat ținuta de iarnă.
Accesorii
O ținută deosebită nu este completă fără accesorii pe măsură. Cașmirul este fibra care adaugă un plus de eleganță în fiecare ținută. Eșarfa de cașmir este o piesă aparte în vestimentația toamnă-iarnă, care ține de cald, fără să se demodeze vreodată. La orice ținută poți asorta o cravată colorată (de ce nu, chiar roz sau roșie) sau o batistă din mătase naturală cu print în culori vii.
Te invităm să descoperi noua colecție WINTER IS COMING care să îți fie sursă de inspirație pentru vestimentația de zi cu zi, iar dacă îți lipsește vreo piesă sau vrei să adaugi una nouă în garderoba ta, suntem aici pentru tine.
Programează o întâlnire cu un consultant SARTO bespoke și hai să alegem o ținută de toamnă-iarnă potrivită stilului tău!