Regina-mamă Elena, reînhumată alături de fiul ei, regele Mihai I, la Curtea de Argeș

Regina-mamă Elena, reînhumată alături de fiul ei, regele Mihai I, la Curtea de Argeș
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 oct 2019

Regina-mamă Elena a României va fi reînhumată alături de fiul ei, regele Mihai I, la Curtea de Argeș iar sicriul ajunge în țară la ora 11.00, iar sâmbătă, de la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare în Catedrala Istorică de la Curtea de Argeș.

Vineri, la ora 11.00, la Aeroportul Internațional Otopeni, o aeronavă a Forțelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit Biroului de presă al Casei regale, la aeroport va avea loc un ceremonial militar și religios, la care vor fi prezenți Majestatea Sa Margareta și membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic și ai altor confesiuni și religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie.

VIDEO Primul videoclip din anii \'80 care a depășit 1 miliard de vizualizări pe YouTube CITEȘTE ȘI VIDEO Primul videoclip din anii '80 care a depășit 1 miliard de vizualizări pe YouTube

La ora 11.45, cortegiul funerar va pleca de la Aeroportul Internațional Otopeni la Palatul Elisabeta.

Între orele 12.00 și 12.45, sicriul va fi depus în Sala Regilor, unde familia regală se va reculege la catafalc.

Majestatea Sa Margareta dorește ca, în mod simbolic, sicriul reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească. Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani. Publicul va avea acces în fața Palatului Elisabeta.

În intervalul orar 12.45-16.00, cortegiul funerar se va deplasa de la aeroport la Curtea de Argeș, pe ruta Chitila (ora 13.00), Titu (ora 13.45), Găești (ora 14.10), Topoloveni (ora 14.40), prin centrul municipiului Pitești (intrare în oraș la ora 15.05) și prin centrul municipiului Curtea de Argeș (intrare în oraș la ora 16.00). Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.

Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală și Regală vineri la ora 16.45. Începând cu ora 17.15, publicul se va putea închina și reculege la catafalc.

Sâmbătă, publicul se va putea reculege și închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8.00 la ora 10.00.

Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi așezate în scuarul din fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale (de la intrarea în mânăstire). Majestatea Sa Margareta roagă pe toți cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea și bunătatea Reginei-Mamă.

Sâmbătă, la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală și Regală. Publicul va avea acces în parcul catedralei.

La ora 12.40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, la ora 13.00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din fața Noii Catedrale.

O carte de condoleanțe este la dispoziția publicului la Palatul Elisabeta, până luni, 21 octombrie 2019. Condoleanțele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro.

Toți cei care doresc să aprindă lumânări și să depună flori ca omagiu față de Regina-Mamă Elena, pot să o facă în fața Palatului Elisabeta din București sau la Curtea de Argeș, în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Majestatea Sa Margareta roagă pe cei care vor aduce flori să aleagă doar flori albe, ca omagiu adus Reginei-Mamă Elena.
Familia Regală anunță doliu pentru zilele de 18, 19 și 20 octombrie 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
regina-mamă elena
curtea de arges