Președintele Klaus Iohannis propune românilor o provocare, să citească măcar o pagină și să nominalizeze un prieten care să facă același lucru. Șeful statului atrage atenția că România se află pe ultimul loc în Europa în privința cititului.
Într-o postare pe Facebook, în care apare într-o bibliotecă și cu o carte alături, președintele Klaus Iohannis spune că ”lumea aparține celor care citesc”.
”Lumea aparține celor care citesc, pentru că atunci când citești o carte e ca și cum ai ține un vis între palme. Noi, românii, însă, nu citim destul. Când vine vorba despre citit, țara noastră este pe ultimul loc din Europa. Eu refuz să cred că nu putem schimba asta. O națiune este condamnată la stagnare, dacă oamenii se opresc din citit”, a declarat Iohannis.
CITEȘTE ȘI VIDEO BBC, despre România: De ce o țară care este deja sufocată de gunoi ar importa și mai multe deșeuri?Klaus Iohannis a citit o pagină dintr-o carte a lui Andrei Mihăilescu, scrie News.ro
”Am creat România educată pentru generațiile viitoare, ca să putem construi împreună România următorilor 100 de ani. Știu că suntem cu toții ocupați, muncim mult, avem grijă de familiile noastre, nu avem timp destul. Dar oare nu putem să găsim un moment și pentru noi, să ne limpezim gândurile, să ne bucurăm de lectură și astfel să ne bucurăm pentru cei tineri? Hai să facem asta chiar acum. Hai să citim împreună. Chiar și o singură pagină poate să însemne ceva, să schimbe lucrurile. Voi începe eu cu o pagină din cartea Om bun la centru, scrisă de Andrei Mihăilescu”, a declarat președintele.
Klaus Iohannis a transmis o provocare românilor, să continue această călătorie.
”Vă provoc să continuați voi această călătorie, să alegeți o carte pe care o îndrăgiți, să citiți o pagină și să nominalizați un prieten, un coleg sau chiar întreaga familie să facă la fel. Hai să ducem România printre marile culturi ale Europei, cele care citesc. Se spune că o mare călătorie începe cu un singur pas. Să începem călătoria noastră cu o pagină, să citim împreună, pagină cu pagină, om cu om”, a transmis șeful statului.