Clădirea Banloc-Goodrich a fost realizată între 1943-1946, în stil art-deco, conform proiectului arhitectului Octav Doicescu (1902-1981), pentru întreprinderea Banloc-Goodrich, producător mondial de anvelope, a cărui marcă au fost vândute la nivel global companiei Michelin în 1988.
Corpul A a fost de fapt cel proiectat de Octav Doicescu și executat de antreprenorul Emil Prager în perioada 1943–1946, în timp ce Corpul B a fost adăugat între 1967–1968 ca o extindere cu șase niveluri.
Clădirea a fost concepută pentru a servi ca spațiu de birouri, iar în perioada regimului comunist a fost alocată diferitelor instituții de stat. În Corpul B a funcționat Institutul de Proiectare pentru Uzine și Instalații din Industria Construcțiilor de Mașini (IPCM), iar din anul 2004 clădirea corp B este neutilizată, aflându-se într-o stare avansată de degradare.
Încă de la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru viitorul muzeu, Guvernul arăptat că imobilul trebuie modernizat constructiv și reconfigurat pentru a împlini funcțiunile unui muzeu modern.
Acum, Guvernul a pregătit o hotărâre pentru demolarea Corpului B, respectiv pentru trecerea imobilului din domeniul public în domeniul privat al statului, urmată de desființarea completă a Corpului B.
Potrivit datelor oficiale, clădirea corp B este încadrată în clasa de risc seismic RsII, ceea ce indică un risc ridicat de avariere majoră în cazul unui cutremur de proiectare, cu un grad de asigurare structurală estimat la 45–55%.
Conform expretizelor de specialitate, deplasările relative de nivel depășesc limitele admise, iar elementele structurale principale nu pot fi aduse la nivelul de performanță necesar prin lucrări convenționale de consolidare. Planșeele nu corespund cerințelor actuale de încărcare și compartimentare și trebuie refăcute integral, iar fundațiile existente nu pot prelua solicitările structurale corespunzătoare funcțiunii muzeale. Circulațiile verticale, sistemele tehnice și infrastructura clădirii sunt neconforme și trebuie complet reproiectate.
Clădirea corp B a fost afectată de cutremurele majore din anii 1977, 1986 și 1990, iar lipsa intervențiilor structurale majore a condus la degradarea suplimentară a elementelor de rezistență.
”În forma actuală, clădirea corp B nu mai poate răspunde nici cerințelor tehnice moderne de siguranță, nici celor funcționale și muzeografice impuse de realizarea obiectivului de investiții (...) Încetarea uzului sau interesului public național pentru construcțiile sus-menționate este justificată de faptul că acestea nu mai prezintă siguranță în funcționare, iar prin reparare nu mai pot fi readuse la parametrii tehnici impuși de normativele în vigoare”, arată Guvernul.
În aceste condiții, imobilul va fi trecut din domeniul public în domeniul privat al statului, urmând desființarea completă a Corpului B, conform planurilor Guvernului.
Noul corp de clădire va utiliza soluții structurale moderne conforme cu normativele actuale, iar după recepția lucrărilor, imobilul va reveni în domeniul public al statului, în vederea utilizării sale ca infrastructură esențială a Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România.
Reconstrucția se va realiza pe aceeași amprentă la sol și cu același regim de înălțime (P+6E).
Guvernul arată că ”va fi păstrată din structura existentă aferentă fațadelor principale și pereții de calcan, respectiv fundațiile aferente acestora”.
Vor fi reconfigurate complet însă compartimentările și fluxurile interioare în noua clădire, pentru a permite amenajarea funcțiunilor muzeale moderne – spații expoziționale permanente și temporare, săli educaționale, spații pentru activități culturale și publice.
Prin transformarea completă a imobilului și reconversia funcțională a Corpului A, va fi creat un complex muzeal contemporan, aliniat cerințelor internaționale privind muzeografia, educația istorică, cercetarea și păstrarea memoriei.
”Noile amenajări vor permite și integrarea unor artefacte istorice de mari dimensiuni, precum un vagon de tren original utilizat în deportările din timpul Pogromului de la Iași, element central al expoziției”, arată Guvernul.
În 2016, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a fost desemnat prin Hotărârea Guvernului nr. 625/2016 de către Guvernul României să coordoneze organizarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România (MNIEHR). Prin Legea nr. 174 din 2019, clădirea Banloc-Goodrich, situată pe Calea Victoriei nr. 218, sector 1, București, a fost transferată în administrarea Institutului „Elie Wiesel”, în vederea realizării viitorului muzeu. Scopul muzeului este promovarea istoriei, a culturii și a tradițiilor comunităților evreiești din România.
Obiectivul de investiții, ale cărui lucrări se vor întinde pe 3 ani, este inclus în cadrul strategiei la nivel național fiind parțial finanțat din Fonduri externe rambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde se prevede finanțarea lucrărilor de construcție și montaj, pentru reabilitare și consolidare în valoare totală de 268.284.000 lei, din care: PNRR suma de 87.871.000 lei și de la buget de stat suma de 180.413.000 lei.
Guvernul arăta la data aprobării investiției că atât în perioada de implementare a acesteia, cât și ante și post implementare, vor fi create noi locuri de muncă, prin angajarea permanentă a 61 de persoane pe perioada operării și aproximativ 240 de angajați temporar pe perioada execuției și proiectării. Astfel, cu implementarea proiectului, se vor înregistra venituri estimative de aproximativ 23 milioane lei/an, pentru cele 240 persoane angajate temporar.
Elevii, studenții și pensionarii vor avea intrarea liberă, ajungând la o sumă a biletelor pentru aceștia de 375.000 lei anual, în creștere anuală concomitent cu creșterea numărului de vizitatori. Astfel, în anul 13 (respectiv anul 10 de operare), Guvernul arată că aceste beneficii sociale vor atinge atinge valoarea de 750.000 lei pe an.
”Necesitatea acestui muzeu este cu atât mai mare cu cât se cunoaște faptul că în perioada interbelică România a fost a treia comunitate evreiască după Polonia și URSS. Este vorba despre o populație evreiască care se ridică la peste 4% din populația țării (759 mii de evrei). Astăzi mai sunt maxim 5.000 de evrei.
Muzeul va promova istoria, cultura și tradițiile comunităților evreiești din România, pentru cunoașterea în plan intern și internațional a contribuției acestei minorități naționale la evoluția societății românești de-a lungul timpului. Populația României are prea puține cunoștințe despre acest lucru, iar evreul reprezintă, chiar și la nivel pozitiv, o stereotipie”, susțin autoritățile.
