Guvernul recunoaște că terenurile Agrocomplex au fost calamitate în 2008, Porumboiu așteaptă despăgubiri de peste 3,5 milioane lei

Guvernul recunoaște că terenurile Agrocomplex au fost calamitate în 2008, Porumboiu așteaptă despăgubiri de peste 3,5 milioane lei
scris 9 feb 2016

Guvernul va recunoaște, la solicitarea instanței, că terenurile firmei Agrocomplex Bârlad, deținută de Adrian Porumboiu, au fost calamitate de seceta din anul agricol 2008-2009, după un proces de 6 ani în care Executivul nu a dorit să achite despăgubiri, fiind însă obligat, la finele anului trecut, să plătească penalități de întârziere de 1.000 lei pe zi. Acum, omul de afaceri Adrian Porumboiu, aflat între primii trei producători agricoli de pe piața locală, așteaptă să primească peste 3,5 milioane de lei.

Agrocomplex, parte a grupului Racova controlat de Porumboiu, are în exploatare peste 11.500 hectare teren agricol în sudul județului Vaslui și nordul județului Galați.

Urmărește-ne și pe Google News

Procesul cu statul a fost deschis în 2010, după ce Guvernul a stabilit că o suprafață totală de peste 1,32 milioane hectare teren agricol din Vaslui și Galați, cu poliță de asigurare, a fost afectată de seceta înregistrată în anul agricol 2008-2009. Printre aceste terenuri afectate de secetă, cu drept de a primi despăgubiri, au fost și 4.377 hectare teren arabil din Vaslui și 2.842 hectare teren arabil din Galați aparținând firmei Agrocomplex Bârlad.

La acel moment, Guvernul a estimat că trebuie să plătească despăgubiri totale de 810 milioane lei.

Fostul primar al sectorului 1 Vasile Gherasim vinde 203 hectare de teren agricol unor italieni CITEȘTE ȘI Fostul primar al sectorului 1 Vasile Gherasim vinde 203 hectare de teren agricol unor italieni

Documentația pentru plata despăgubirilor a fost redactată la nivelul Guvernului în septembrie 2009, pe baza Legii 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură. Această lege a fost însă abrogată în 2010, deoarece despăgubirile, sub forma ajutorului de stat, puteau fi acordate numai pentru o perioadă de tranziție de la data aderării României la Uniunea Europeană, mai exact până la 31 decembrie 2009.

În consecință, Adrian Porumboiu a acționat Guvernul în judecată, cerând judecătorilor să îi oblige pe miniștri să aprobe sumele necesare pentru despăgubvirile acordate în baza Legii 381/2002. Judecătorii au decis că Guvernul trebuie să analizeze și să dispună motivat declararea sau nu a stării de calamitate naturală pentru anul agricol 2008-2009.

Omul de afaceri care a mers însă din nou în instanță, arătând că Guvernul refuză în continuare să aplice deciziile instanței. El a cerut ca Guvernul să achite penalități de întârziere de 1.000 lei pe zi și să-i plătească despăgubiri de 3,5 milioane lei, sumă reprezentând, în opinia sa, paguba suferită ca urmare a calamităților naturale din anul agricol 2008-2009.

Solicitarea ca Guvernul să achite penalități de 1.000 lei pe zi de întârziere, până la executarea deciziei instanței, a fost acceptată de Curtea de Apel în decembrie anul trecut.

Ajuns în această fază, Guvernul a redactat hotărârea prin care, strict pentru terenurile firmei lui Porumboiu, este declarată stare de calamitate naturală pentru seceta din urmă cu 8 ani.

Adrian Porumboiu este unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din agricultura autohtonă. Grupul Racova, pe care l-a fondat, cuprinde mai multe companii, printre care Comcereal Vaslui, SC Agrocomplex Bârlad, SC R-Agro Fălciu și fabrica de ulei Ulerom Vaslui. Grupul are în exploatare o suprafață agricolă de 45.000 de hectare, din care doar 5.000 hectare în proprietate, restul fiind în arendă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
porumboiu
terenuri
seceta