Europa își ține, duminică, răsuflarea în fața unor alegeri care ar putea zgudui atât viitorul politic al țării, cât și al Uniunii Europene. Pentru prima dată, extremiștii de dreapta din Rassemblement National (RN), formațiunea lui Marine Le Pen, s-au impus duminica trecută în primul tur al alegerilor legislative, învingând "Nouveau Front Populaire" (NFP), alianța stângii, precum și tabăra prezidențială într-un scrutin a cărui miză politică este fără precedent în istoria celei de-a cincea Republici. Necunoscuta scrutinului de duminica aceasta este dacă ei vor reuși să ajungă la majoritatea absolută și să se instaleze la putere, relatează Reuters.
Însă indiferent de rezultatul celui de-al doilea tur de duminică, pare deja clar că rolul lui Emmanuel Macron ca forță motrice a integrării europene va fi semnificativ diminuat, scrie News.ro.
Există două rezultate posibile pentru turul al doilea: o majoritate absolută pentru RN, care ar aduce partidul de extremă dreapta la putere, sau o Adunare Națională intrată în blocaj, ceea ce ar risca să facă țara aproape neguvernabilă. Ambele scenarii ar reprezenta provocări fără precedent pentru UE, unde Franța este a doua mare putere economică. Bruxelles-ul se teme în special că o victorie a RN l-ar obliga pe Emmanuel Macron, un proeuropean fervent, să coabiteze cu un guvern deschis eurosceptic. O Adunare Națională fără majoritate, formată din coaliții între formațiuni foarte divergente sau alianțe de la caz la caz, l-ar priva pe șeful statului de un guvern pe deplin atașat politicilor sale.
În ambele cazuri, un mare semn de întrebare ar plana asupra unora dintre inițiativele emblematice ale lui Emmanuel Macron la Bruxelles, de la lupta pentru o Europă mai autonomă din punct de vedere strategic și mai puțin dependentă de Statele Unite până la desfășurarea de instructori francezi în Ucraina pentru a antrena soldații ucraineni.
De asemenea, UE riscă să se confrunte cu o dublă paralizie politică, în timp ce "motorul" franco-german este amenințat și de dificultățile interne ale cancelarului german Olaf Scholz. Partidele din coaliția de guvernare din Germania au suferit o înfrângere zdrobitoare la alegerile europene din iunie, iar țara se pregătește pentru o ascensiune puternică a extremei drepte în viitoarele alegeri regionale.
Deși partidele de extremă dreapta sunt încă departe de a domina Parlamentul European, acestea au înregistrat progrese semnificative la ultimele alegeri europene și au preluat puterea în mai multe țări. În Țările de Jos, un nou guvern format din reprezentanți ai partidului populist al lui Geert Wilders tocmai a fost învestit. În Italia, partidul de extremă dreapta Fratelli d'Italia al premierului Giorgia Meloni a ieșit învingător în alegerile europene.
CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Noul Guvern laburist al lui Keir Starmer se instalează la putereÎntre timp, Ungaria, condusă de premierul naționalist Viktor Orban, tocmai a preluat președinția rotativă a Consiliului UE și a anunțat crearea unui nou grup parlamentar european alături de alte partide populiste și de extremă dreapta. În plus, Viktor Orban a indignat Bruxelles-ul făcând, vineri, o vizită oficială la Moscova.
"O Franță și o Germanie mai slabe, combinate cu o Italie și o Ungaria mai puternice, vor contura în mod clar viitorul UE", avertizează Elizabeth Kuiper, director asociat al think tank-ului European Policy Centre.
CE LE-A SPUS MACRON OMOLOGILOR EUROPENI
Conștient de riscul de a fi slăbit, Emmanuel Macron și-a avertizat omologii europeni la ultimul lor summit că Franța, membru fondator al UE, va continua să joace un rol de lider în cadrul blocului, potrivit oficialilor francezi.
Având în vedere că numirile în posturi-cheie ale UE - "top jobs" în jargonul de la Bruxelles - se decid chiar în acest moment, Emmanuel Macron a considerat necesar să trimită un mesaj, pentru că ar putea exista tentația de a profita de orice ezitare a Parisului pentru ca ceilalți să-și plaseze propriii pioni. "Săptămâna trecută, când am fost la Bruxelles, mesajul președintelui a fost 'vă mulțumesc pentru preocuparea dumneavoastră, dar nu contați pe faptul că Franța va uita ceea ce este'", a declarat un oficial francez care a solicitat anonimatul. "La Consiliul European, lucrurile se decid cu o majoritate calificată consolidată, iar Franța rămâne Franța, cu greutatea sa", a punctat el.
Emmanuel Macron a reușit deja să negocieze un post-cheie în Comisie pentru unul dintre oamenii săi, fostul său consilier european Alexandre Adam, potrivit unei surse bine informate. Francezul ar urma să devină adjunct al șefului cabinetului Ursulei von der Leyen, dacă aceasta va fi reconfirmată de Parlament în funcție în toamna acestui an.
ÎNGRIJORĂRILE BRUXELLES-ULUI
Diplomații subliniază totuși că o mare parte din activitatea politică a UE se desfășoară în cadrul reuniunilor miniștrilor din diferitele consilii de la Bruxelles. Dar pare deja sigur că acești miniștri nu vor mai răspunde în fața lui Emmanuel Macron, ci în fața unui ipotetic guvern de coabitare. Unii diplomați consideră că, dacă Jordan Bardella, candidatul RN la funcția de prim-ministru, reușește să formeze un guvern, ar putea încerca să adopte o poziție semi-cooperantă cu instituțiile UE, urmând exemplul Giorgiei Meloni în Italia.
Dar dacă acest lucru s-ar întâmpla, ciocnirile lui Jordan Bardella cu Emmanuel Macron și Bruxelles ar părea inevitabile, având în vedere programul și declarațiile partidului de extremă dreapta. De exemplu, liderul de facto al RN, Marine Le Pen, a pus la îndoială prerogativa președintelui de a numi comisarul european al Franței în următorul executiv al UE. Emmanuel Macron a declarat că dorește să îl păstreze în funcție pe actualul titular, Thierry Breton, iar RN se opune.
"Succes lui Bardella în obținerea aprobării de către Parlamentul European a unui comisar european RN", a comentat ironic un diplomat francez sub rezerva anonimatului.
Partidul de extremă dreapta dorește, de asemenea, ca Franța să își reducă contribuția la bugetul UE cu două miliarde de euro, iar Bruxelles-ul nu este dispus să cedeze.
Chiar dacă RN nu reușește să formeze un guvern, un executiv născut dintr-o coaliție "pluralistă" s-ar putea trezi fără o direcție clară, în timp ce doar un angajament constant și o voință de fier pot face ca mașininăria de la Bruxelles să meargă înainte.
"Problema pentru UE este că, dacă statele membre nu o sprijină ferm, este foarte dificil (să avanseze)", spune Karel Lannoo, directorul general al think-tank-ului Centru pentru Studii de Politică Europeană, subliniind că inițiativele de stimulare a competitivității economice a blocului, cum ar fi uniunea piețelor de capital, s-ar putea împotmoli. Și toate acestea, în timp ce Europa își ține răsuflarea pentru încă un eveniment, dincolo de ocean: alegerile prezidențiale din noiembrie din Statele Unite, care l-ar putea readuce la putere pe imprevizibilul Donald Trump.
CE SPUN ULTIMELE SONDAJE DIN FRANȚA
Franța organizează, așadar, duminică un tur de scrutin parlamentar care va reconfigura peisajul politic. Ultimele sondaje de opinie preconizează că RN va obține cele mai multe voturi, dar probabil nu va obține, totuși, majoritatea.
RN-ul lui Marine Le Pen a obținut victorii istorice în primul tur al scrutinului, desfășurat duminica trecută, schițând perspectiva primului guvern de extremă dreapta din Franța de la cel de-al Doilea Război Mondial. Însă, după ce partidele de centru și de stânga și-au unit forțele în cursul săptămânii care a trecut în încercarea de a forma o baricadă anti-RN, speranțele lui Le Pen ca RN să obțină majoritatea absolută în Adunarea Națională cu 577 de locuri par șubrezite.
Sondajele sugerează că RN va deveni forța legislativă dominantă, dar nu va reuși să atingă majoritatea de 289 de locuri pe care Le Pen și protejatul ei, Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, cred că le-ar permite să revendice postul de prim-ministru și să vireze Franța brusc la dreapta.
Secțiile de vot se deschid la ora locală 8 a.m. (09.00 ora României) și se închid la 6 p.m. (19.00, ora României) în localitățile mici și la 8 p.m. (21:00, ora României) în orașe mai mari, cu proiecții inițiale așteptate în momentul în care se încheie votul, pe baza numărătorii parțiale de la un eșantion de secții de votare.
CITEȘTE ȘI Manifestație la Barcelona împotriva turismului de masă. Locuitorii sunt exasperați de consecințe: "Orașul devine de nelocuit"UN REFERENDUM PENTRU LE PEN
Multe rezultate vor depinde de faptul dacă alegătorii vor urma apelurile principalelor alianțe anti-RN de a bloca extrema dreaptă de la putere sau dacă îi vor sprijini pe candidații de extremă dreaptă.
Raphael Glucksmann, membru al Parlamentului European, care a condus lista partidului de stânga al Franței (Partidul Socialist) la scrutinul european de luna trecută, a declarat că vede confruntarea de duminică ca pe un referendum pentru a stabili dacă "familia Le Pen preia conducerea acestei țări".
"Franța se află pe marginea prăpastiei și nu știm dacă vom sări", a declarat el săptămâna trecută la radio France Inter.
Un paria de lungă durată pentru mulți, din cauza istoriei sale de rasism și antisemitism, RN și-a sporit sprijinul popular pe fondul furiei alegătorilor față de Macron, a bugetelor familiale restrânse și a preocupărilor legate de imigrație.
"Francezii au o dorință reală de schimbare", a declarat Le Pen miercuri la TF1 TV, adăugând că este "foarte încrezătoare" că va obține o majoritate parlamentară.
Chiar dacă RN nu reușește, se pare că va obține mai mult decât dublul celor 89 de locuri pe care le-a câștigat la scrutinul legislativ din 2022 și va deveni jucătorul dominant într-un parlament haotic, ceea ce va face Franța greu de guvernat.
Un astfel de rezultat ar risca o paralizie politică până când mandatul președintelui Macron se va încheia în 2027, iar Le Pen este așteptată să își lanseze a patra încercare de a prelua funcția supremă de conducere a Franței.
CE URMEAZĂ PENTRU MACRON?
Macron a uimit țara și i-a înfuriat pe mulți dintre aliații și susținătorii săi politici atunci când a convocat alegeri anticipate, după ce a fost umilit de RN la scrutinul europarlamentar de luna trecută. Speranța lui a fost că un astfel de anunț îi va găsi pe rivali cu garda jos și nepregătiți.
Indiferent de rezultatul final, agenda sa politică pare acum moartă, cu trei ani înainte de sfârșitul președinției sale.
CITEȘTE ȘI Bucureștiul nu va avea o Sală Polivalentă înainte de 2029. Ce spune Nicușor Dan despre salariul Cristinei Neagu și finanțarea CSMJordan Bardella spune că RN va refuza să formeze un guvern dacă nu va obține o majoritate, deși Le Pen a declarat că ar putea încerca.
Prim-ministrul Gabriel Attal, care se pare că își va pierde postul în urma remanierii post-electorale, a respins sugestiile potrivit cărora centriștii lui Macron ar putea încerca să formeze un guvern transpartinic în cazul unui parlament blocat. În schimb, el ar dori ca moderații să adopte legislația de la caz la caz.
O majoritate RN l-ar forța pe Macron să intre într-o "coabitare" ciudată cu Bardella în calitate de prim-ministru, cu dispute constituționale spinoase și întrebări pe scena internațională cu privire la cine vorbește cu adevărat în numele Franței.
Dacă RN este lipsit de majoritate și refuză să formeze un guvern, Franța s-ar afla pe un teritoriu necunoscut. Formarea unei coaliții ar fi dificilă pentru oricare dintre blocuri, având în vedere diferențele politice dintre acestea.
Activele franceze au crescut ca urmare a așteptărilor ca RN să nu obțină totuși o majoritate, acțiunile bancare fiind în creștere, iar prima de risc pe care investitorii o cer pentru a deține datoria franceză fiind în scădere. Asta, pentru că economiștii se întreabă dacă planurile de cheltuieli mari ale RN sunt acoperite integral în realitate.
Un guvern condus de RN ar ridica mari semne de întrebare cu privire la direcția în care se îndreaptă Uniunea Europeană, având în vedere rolul puternic al Franței în cadrul blocului comunitar, deși este aproape sigur că legislația UE va limita planurile sale de reprimare a imigrației. Pentru mulți din comunitățile de imigranți și minorități din Franța, ascensiunea RN a transmis deja un mesaj clar și neprietenos. "Ei (RN) ii urăsc pe musulmani, urăsc islamul", spune Selma Bouziane, o studentă la cinematografie în vârstă de 20 de ani. "Ei văd islamul ca pe un țap ispășitor pentru toate problemele Franței. Prin urmare, este inevitabil să fie ceva negativ pentru comunitatea musulmană", afirmă tânăra.
RN s-a angajat să reducă imigrația, să relaxeze legislația privind expulzarea migranților ilegali și să înăsprească normele privind reîntregirea familiei. Le Pen spune că nu este împotriva islamului, dar că imigrația este scăpată de sub control și că prea mulți oameni profită de sistemul de asistență socială al Franței și de serviciile publice care scârțâie.