Grupul Teamnet și Airbus Defence&Space vor colabora pentru construirea un prototip de aeronavă fără pilot (dronă), a anunțat grupul.
Teamnet dezvoltă și integrează calculatorul de bord, sistemul de senzori necesar pentru colectarea datelor, sistemul computerizat de navigație și platforma aeriană.
Airbus Defence & Space va furniza soluția de transmisie de date securizate de bandă largă și sistemul de misiune, precum și expertiza sa în integrare și operare, se arată într-un comunicat al grupului Teamnet remis Profit.ro.
“După mai bine de 100 de ani de la primul zbor al pionierului în aviație, Aurel Vlaicu, (...) marcăm un pas important în istoria și industria aviatică din România: crearea prototipului Signus, care poate opera deasupra Mării Negre la o distanță de 200 de km, pentru siguranța frontierei maritime și terestre. Aeronava fără pilot Signus va avea un impact semnificativ pentru colectarea de date și monitorizarea zonelor de interes (...)”, a declarat directorul general al grupului Teamnet, Bogdan Padiu.
Prototipul Signus a fost conceput pentru a opera la o viteză maximă de 230 km/h.
Cu o sarcină maximă la decolare de 100 kilograme, Signus va putea atinge un plafon de 3.000 metri.
Aeronava fără pilot poate desfășura acțiuni complexe de monitorizare și colectare a datelor în timp real de la sol, fiind utilă în situații de urgență, agricultură, protecția mediului, transport sau energie, dar și în siguranța națională și de frontieră.
De exemplu, Signus va putea să colecteze date în timp real în situații de urgență, precum incendii, inundații sau alunecări de teren, să supravegheze și monitorizeze mediul și schimbările climatice, flora și fauna în ariile protejate, nivelurile de poluare din atmosferă, traseele de transport rutier, feroviar sau maritim, precum și infrastructuri critice.
”Lucrăm împreună cu instituții de cercetare academică precum Facultățile de Aeronautică, Automatică, Electronică și Informatică, deoarece alături de acestea, ne dorim să depășim limitele actuale ale tehnologiei și să plasăm România din nou pe harta țărilor cu tradiție în aviație, de data aceasta, în domeniul tehnologiei UAV (aeronave fără pilot)”, a spus Padiu.
Grupul investește anual peste 10% din cifra de afaceri în proiecte de cercetare și dezvoltare, se precizează în comunicat.
Teamnet este unul dintre cei mai importanți integratori IT&C din România.
Grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 93 milioane de euro în 2014, de la 73 milioane de euro în 2013.
Teamnet a fost înființat în 2001 de deputatul PSD și omul de afaceri Sebastian Ghiță. El a anunțat în august 2012 că a vândut toate acțiunile deținute la firmele de IT&C, inclusiv la Teamnet.
Grupul Teamnet este compus din mai multe firme, deținute majoritar de Teamnet International. Printre aceste firme se numără Daedalus Teamnet Medical, Teamnet Engineering și Ymens (firmă de cloud), Teamnet Solutions, Teamnet Project management, Teamnet Operations.
IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, și Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre au devenit începând din iunie 2014 acționari minoritari ai Teamnet International, fiecare cu o cotă de 8,33%, în urma unei investiții de câte 5 milioane euro în capitalul social și câte 7,5 milioane de euro în împrumuturi pe termen lung.
Teamnet International este controlată direct și indirect de Bogdan Padiu, care deține peste 51% din acțiunile companiei.
Airbus Defence & Space este o divizie a grupului Airbus formată din îmbinarea activităților de business ale Cassidian, Astrium și Airbus Military.
Divizia se plasează la nivel mondial printre primele zece companii în domeniul apărării din lume, cu peste 38.000 de angajați și venituri de aproximativ 13 miliarde de euro anual.