Specialist în economie vă anunță ce urmează și ce trebuie să faceți: Tăiați de pe listă cheltuielile inutile sau care pot fi amânate. Evitați creditul de consum!

Specialist în economie vă anunță ce urmează și ce trebuie să faceți: Tăiați de pe listă cheltuielile inutile sau care pot fi amânate. Evitați creditul de consum!
scris miercuri, 16:07

Specialistul în economie Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București, identifică zece „pericole” pentru anul 2025, între acestea numărându-se inflația, creșterea fiscalității, dobânzile ridicate, încetinire creșterii economice, instabilitatea politică și extremismul.

În acest context, profesorul are o serie de recomandări: „Tăiați de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum. Consolidați-vă rezervele. Dacă se poate, găsiți noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceți ca și acest an să contribuie decisiv la independența voastră financiară. Evitați creditul de consum, pe cât posibil. Folosiți creditarea doar la nevoie și doar pentru investiții”, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Cum a reușit România să-l convingă pe ministrul austriac că România este pregătită total pentru Schengen: Am schimbat complet regulile jocului, a fost puțin surprins. A fost și un moment tensionat CITEȘTE ȘI FOTO Cum a reușit România să-l convingă pe ministrul austriac că România este pregătită total pentru Schengen: Am schimbat complet regulile jocului, a fost puțin surprins. A fost și un moment tensionat

Pe primul loc între „pericolele din 2025” se află, în opinia profesorului Cristian Păun, inflația.

„Cu un deficit în continuare excesiv și dificil de temperat în condițiile unei economii care stagnează, inflația rămâne fenomenul macroeconomic cel mai periculos și pentru anul 2025. Când cheltuiești resurse pe care nu le ai, mai ales distribuite pentru consum (salarii, pensii, asistență socială), nu ai cum să ai o creștere de prețuri constantă și consistentă. Deficitul României, ca procent din PIB, poate nu pare mare, dar ca sume absolute este imens. Acele sume nu există în realitate, nu le produce economia reală, se aduc din viitor prin împrumuturi”, explică profesorul într-un mesaj postat pe Facebook în prima zi a anului.

Creșterea fiscalității ”într-o țară în care presiunea fiscală este enormă” este un alt pericol, în opinia lui Cristian Păun. Acesta explică faptul că taxa pe stâlp, „câteva taxe mărite” precum împozitul pe dividende,  eliminarea de facilități pentru categorii profesionale sau micșorarea plafonului pentru a fi încadrat drept microîntreprindere dar și accize mai mari, „toate înseamnă taxe mai multe și mai mari pentru 2025”.

Ministrul Finanțelor are un mesaj către bugetari: Reorganizările instituționale vor duce la reducerea numărului de personal. Multe persoane se pot angaja în mediul privat! CITEȘTE ȘI Ministrul Finanțelor are un mesaj către bugetari: Reorganizările instituționale vor duce la reducerea numărului de personal. Multe persoane se pot angaja în mediul privat!

„Probabil vor crește și alte taxe, dar în a doua jumătate a anului, după alegerile prezidențiale (cel mai probabil va crește TVA)”, este de părere profesorul.

Printre pericolele identificate de acesta pentru acest an se numără „presiune ași mai mare pe cei cu venituri mici și foarte mici”, dobânzile despre care crede că vor rămâne la un nivel ridicat atâta timp cât nu se rezolvă problema deficitului și a inflației, încetinirea creșterii economice și în România și în țările din UE, principalii parteneri comerciali și principalii investitori în economia românească.

Instabilitatea politică, încetinirea drastică a reformelor, degradarea poziției României în clasamentele internaționale care conferă credibilitate și „accentuarea și mai mult a curentului extremist (naționalist, suveranist)” care „va genera o depărtare de ceea ce a generat și generează cea mai mare parte a prosperității pe aici: multinaționale, integrare europeană, integrare financiară, globalizare” sunt alte pericole pentru economie și societate în opinia lui Cristian Păun.

LISTA România închide 40 puncte de frontieră odată cu aderarea terestră la Schengen CITEȘTE ȘI LISTA România închide 40 puncte de frontieră odată cu aderarea terestră la Schengen

„Având în vedere aceste pericole, recomand și pentru 2025 prudență maximă. Investiți mult în voi, specializați-vă și mai mult în cât mai multe lucruri, creșteți capacitatea voastră de reziliență și rezistență la crize. Fiți cumpătați și tăiați de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum (pot fi amânate). Fiți atenți la informațiile și știrile care vizează toate aceste 10 pericole și acționați în consecință.

Consolidați-vă rezervele. Dacă se poate, găsiți noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceți ca și acest an să contribuie decisiv la independența voastră financiară. Evitați creditul de consum, pe cât posibil. Folosiți creditarea doar la nevoie și doar pentru investiții. Mai ales investiții cu valoare adăugată mare, efect de antrenare mare.  Aveți grijă mare la sănătate. Este foarte costisitor să te îmbolnăvești în România. În România este o investiție personală importantă, cu valoare adăugată extrem de mare”, concluzionează Cristian Păun.

viewscnt
Afla mai multe despre
cristian păun
ase